Nu-mi vine să cred că mai e un picuţ şi se fac 10 zile de când nu am mai scris nimic. :D Între discuţiile cu Liviu, pregătirile pentru munte şi Bucegiul efectiv nu ştiu cum au trecut zilele astea. Ceea ce-i sigur e faptul că aş fi vrut să păstrez în minte numai muntele, el şi numai el să ţină veşnic.
Mâine trebuie să dau programarea de CO pe 2009. Sorin şi Iulian, cei cu care-mi petrec concediu de ceva ani nu mi-au răspuns nimic la întrebarea unde şi când mergem. Cu sau fără ei, am să fac eterna programare de 2 săpt în august şi una din septembrie, sunt musai 15 zile, am să mai pun 5 zile după Paşte, pentru Ceahlău, singură sau cu Liviu, şi-am să mai aloc încă o săptămână Bucegiului sau Făgăraşului, dar musai cu cortul meu şi de-a piciorul.
Ohh... aşa m-am isterizat azi când să-mi comand licenţa Vista, am dat peste o ofertă mai ieftină, şi unde mai pui că abia azi am aflat că numai transportul mă costă 25 de USD, de la aproape 200 USD ajusesem la peste 220 etc. Am vrut să caut din nou, dar neavând timp, eram doar în pauza de masă, am ales prima recomandare, asta după ce-am citit în amănut descrierea produsului. Noua ofertă era cu vreo 15 USD mai ieftină, problemele au început când am încercat să comand, singura opţiune de plată era PayPal, o aberaţie de site care facilitează tranzacţiile între cumpărător şi vânzător fără a face publice datele despre card/ cont ale posibilului client. Faza naşpa că asta e singura modalitate de plată, iar eu m-am prins mai greu, data trecută când am cumpărat de pe eBay am plătit direct prin cardul meu vritual Visa. De data asta a trebuit să-mi fac o aberaţie de cont la ei, chestie care nu va fi activă decât peste 2 - 3 zile, deoarece e musai ca ei să verifice cardul, şi pentru care am fost taxată instant cu aproape 2 euro, măi să fie a dracului logică! Ceea ce m-a călcat efectiv pe nervi e faptul că în ăstea 2 – 3 zile cât eu aştept validarea cardului altcineva, care are deja un cont PayPal valid poate cumpăra liniştit produsul pe care am pus eu ochii! Am fost atât de furioasă pe mine, iniţial crezând că eu am ales aiurea opţiunea PayPal, nepreocupându-mă, ăsta fiind un eufemism pentru „neavând bani”pentru cumpărături din străinătate nu m-a interesat politica eBay, adică nu am citit totul despre modalităţile de plată, mă rog, în esenţă tipii chiar au dreptate, mă întreb totuşi cât le iese lor la facilitarea tranzacţiilor ăstora asa-zise sigure. Etc.
Şi acum câte ceva despre muntele meu iubit. Am plect vineri dimineaţă pe o vreme absolut superbă, pe la 13 am ajuns în Buşteni, la minunăţia de pensiune pe care-o alesesem eu pe Net, Sorana.
I-am arătat lui Liviu unde vom merge a doua zi, intenţionam să urcăm cu telecabina, unde Liviu are 2 operaţii la genunchi, şi să cercetăm îndeaproape tot platoul Bucegilor.
Vroiam să urcăm cu prima telecabină, şi să coborâm cu ultima. Tipul nu s-a arâtat deloc încântat pentru că „acolo bate rău vântul, eu nu vreau să merg”. M-am abţinut să nu-i dau 2 palme după ceafă, i-am zis totuşi „dacă era după mine, mă cazam undeva sus, la vreo cabană şi-mi petrecem toate zilele următoare explorând”. Dumnezeu a avut cu totul alte planuri.
Când m-am trezit sâmbătă dimineaţa, după ce-am tras jaluzele nu mi-a venit să cred ochilor, ninsese ca-n poveşti, iar eu încă vroiam să urcăm cât mai sus. Telecabina nu fiuncţioa deoarece era vânt. Bineînţeles că nu am avut cu cine face pe cutezătoarea, am urcat doar până la Cascada Urlătoarea pe o ninsoare absolut feerică, totul fiind alb-alb, brazii cernind din loc în loc, în dulcea adiere a vântului şi-n avertizarea indicatoarelor „atenţie avalanşă” şi „atenţie urşi”, o pulbere fină-fină care-mi colora pentru câteva secunde genele. Păcat de tot echipamentul, şi de toată fervoarea mea, dacă aş plecat singură chiar aş fi urcat până la Piatra Arsă. M-am simţit ca un şoşonaut cu echipament de lux. Nu am ajuns nici măcar pe pârtie, să mă dau cu sania. :D În drum spre cascadă am dat peste un grup care se apucase drumul greşit, cel pe care vroiam eu să merg eu spre Piatra Arsă, pentru prima dată am scos hărţile, comentând: „nimeni nu s-a rătăcit în Bucegi”.
Seara am aflat de la TV că un cuplu era de negăsit în Masivul Bucegi, Liviu mi-a reproşat „asta vroiai să faci şi cu mine, nu?!” Am râs, eu având cu totul alte idei despre munte. După toate astea a venit duminica, una dintre mai frumoase şi senine zile pe care mi-a fost dat să le apuc iarna la munte. Insă noi trebuia să plecăm la Bucureşti.
"Petru şi Pavel". Nu am încetat nicicând să mă gândesc la cartea lui Mircea Daneliuc. Trebuie să o recitesc, mult prea mult am apreciat-o.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu