Totalul afișărilor de pagină

vineri, 7 noiembrie 2008

Poezie, crizanteme, durere inexplicabilă şi timid început de week-end.

Azi am comandat la Cartea Românească două colecţii de poezie românească contemporană, a câte trei volume fiecare. Printre ele se numără şi un Emil Brumaru. Într-o seară am vrut să scriu despre el, :P, cred că încă mai vreau, sau, mă rog, merită baremi în treacăt, amintit. Primul care mi-a vb despre E. Brumaru a fost bunul meu prieten de pe-un site de matrimoniale, Cătălin. Nu prea m-a încântat ce mi-a fost dat să citesc atunci, şi asta unde  ori nu am ajuns încă, ori am trecut fără să ştiu peste vârsta în care savurezi poezia licenţioasă. :D I-am reţinut, deci, tipului doar numele, curiozitatea nedându-mi ghes să aflu mai multe.

Acum mai bine de-o lună făcând curăţenie prin download-urile StrongDC am dat peste un folder cu numele „Submarinul erotic”, mi-am zis că ar fi cazul să ascult ceva înainte de-a trimite fişierele-n neant. Şi bine-am făcut! Cu ocazia asta am descoperit faţa cultă, sensibilă, inteligentă şi autoironică a POETULUI şi OMULUI Emil Brumaru. Trei zile nu am făcut nimic altceva decât să-l ascult şi reascult încontinuu, asta după ce-am trecut cu uşurinţă peste declamatorul submediocru. Ei bine, o dată aceste bariere trecute inima mea a fost, sper, pe vecie cucerită. Am scris pe un site despre filme despre noua mea descoperire în termeni de „m-am îndrăgostit...”, şi într-adevăr mă îndrăgostisem de... dicolo de poezia lui Emil Brumaru. Abia am aştept să-l caut şi să-l comentez pe Net, tipul trezându-mi cele mai sincere, spontane, delicate şi absolut de nestăvilit sentimente de admiraţie şi respect. L-am căutat deci, şi l-am comentat pe blogul lui, că de, dacă comentariu nu mi-s, atunci chiar că nu exist. J Şi acum mă întreb unde-am greşit, adică, dacă critici, eşti catalogat ca frustrat sau ratat, dacă lauzi, eşti doar un viitor parvenit linguşitor, dacă te străduieşti să-ţi menţii „neutralitatea” eşti plictisitor, incapabil de analiză, laş, indiferent... etc. Oricum ai da-o tot nu e bine. Şi apoi pentru cine ar trebuie să fie bine, pentru cel pe care-l comentezi (recenzezi), sau pentru tine?! Nu ştiu de ce şi cum analizează, înţeleg şi comentează ceilalţi, nici că mă interesează, pentru mine una, contează numai ceea ce-am simţit eu în timpul în care degetele mi-au mângâiat tastele întrecându-se cu gândul meu, asemenea apei care curge. L-am comentat deci cu plăcere pe domnul doctor vreo 2-3 zile până când dumnealui a decis să-mi blocheze, fără nicio explicaţie, postările pe blogul domniei sale. Mi-am zis un „asta nu cred că se petrece cu adevărat” după care am tot întrebat câteva zile la rând „da’totuşi ce-am făcut rău?!”, după care nu am mai intrat pe acel blog, nici că am mai simţit nevoia vreunei explicaţii, conştientizând din ce în ce mai acut faptul că cea care trebuie înţeleasă, acceptată, asimilată şi iubită ar trebui să fie numai OPERA, nicidecum  omul! Carevasăzică domnule Brumaru, nu-ţi mai citesc blogul, da’totuşi bucură-te, ţi-am cumpărat cartea, cu banii ăia o să mai iei vreo 5 căni pe care o să le semnezi fraierilor capabili să scrie o poezie licenţioasă! :-( Slavă  Domnului, eu nu o să mai fiu de faţă, că dacă aş fi ţi-aş zice că am roşit citind... nonsensul (=eufemism) ăsta! Oricum, am să-ţi caut adresa de e-mail şi-am să-ţi trimit acest articol de blog, conştiinţa nu mă lasă să vb despre dumneata fără să ştii. Aa... că nu m-ai lăsat niciodată să ţi-o spun: felicitări pentru Submarinul erotic, una dintre cele mai bune pagini de poezie românească contemporană pe care mi-a fost dat să le citesc recent!

Despre crizanteme, durere şi week-end... după ce rerereascult Submarinul erotic. :P.

uite ceva poezie în lectura autorului, sper, niciodată nu mi-a confirmat asta. :D

"Scrisoare de dragoste" - Emil Brumaru  http://www.trilulilu.ro/Dragomara/27993cc000b70a

"Blues" - Emil Brumaru  http://www.trilulilu.ro/Dragomara/4b5064760e37e2

"Motto" - Emil Brumaru   http://www.trilulilu.ro/Dragomara/1d05a9cf8935d1

"Epigrama ameliorată" - Emil Brumaru  http://www.trilulilu.ro/Dragomara/43e1b471c840e2

"Cântec răutacios (1)" - Emil Brumaru  http://www.trilulilu.ro/Dragomara/d890aa006f1465

"Cântec răutacios (2)" - Emil Brumaru http://www.trilulilu.ro/Dragomara/c4e290953df879

"Cântec răutacios (3)" - Emil Brumaru  http://www.trilulilu.ro/Dragomara/4a8ed5a68dcb7d

No, şi ăsta-i  Submarinul erotic 

 http://www.cartearomaneasca.ro/catalog/carte/submarinul-erotic-79/


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu