Iubesc lunea, cică ar fi ziua noastră preferată, a racilor. De fapt iubesc toate zilele, mai exact dimineţile tuturor zilelor pe care-mi va mai fi dat să le trăiesc, dimineţile, acele promisiuni de fercire, dragoste, împlinire, sens, utopice promisiuni făcute neprevăzutului.
Lunea de azi a fost stresantă, orele părând a nu-şi ajunge lor însele. M-am enervat de la prima oră, cu toate că-mi propun continuu să nu-mi mai pese etc.
Ziua a fost salvată pe la prânz când m-am dus acasă să pap şi-am văzut maşina celor de la Romtelecom în faţa blocului; iar mersese Netul ca dracu’-n weekend, şi norocul meu după ce-am aşteptat un sfert de secol ascultând altă melodie tembelă, norocul meu a fost că am dat peste un tip mai înţelegător, care spre surprinderea mea şi-a notat tot ce i-am spus „domnule vreau să vină iar ăia cu scara, că doar nu stau la etajul 50 şi să-mi schimbe naibii o dată întreg cablul care leagă modemul de repartitor, ultima dată iar au dat-o-n bară izolând cablul tăiat, m-am săturat de mrejuielile lor!” :D. M-am mirat că nu m-a sunat nimeni, şi mi-am zis să vezi că or să vină săptămâna viitoare şi o să tb să mă-nvoiesc câteva ore să stau cu ei şi să le explic de-a fir a păr. Norocul meu a fost că ăl bătrân venise să se uite la filtrul de la calorifer care a început să picure, după ce l-am schimbat pentru a doua oară. :D. Deci au schimbat tipii cablul, am măsurat linia care cică e super ok, mai mult nici că poate da, dacă vreau viteză constantă să o mai micşorez din setări! LOL! Ce glumă bună! Adică dacă aş fi plătit 20 Mbps nu i-aş fi avut?! „Cu reţeaua asta, în niciun caz!” Bineînţeles că au încercat să mă îmbrobodească că Netul nu cădea din cauza nodului de pe cablu, că la câte noduri are reţeaua, etc... că nu am voie să am două posturi telefonice în paralel, din moment ce plătesc doar unul, şi că, cablul care duce la cel de-al doilea telefon nu e bun, dar că-mi dau ei altul să-l schimb dacă vreau să folosesc telefonul, asta după cel deconectaseră. Dumnezeu ştie unde-o fi adevărul, însă eu sunt liniştită că cel puţin cablul meu acum este intact. :P
Azi m-am dus pentru a treia oară la looseri la care m-a pus dracul să-mi comand biroul pentru PC şi nişte rafturi pentru cărţi. Eram ferm hotărâtă să bat pe cineva. Am aşteptat mai bine de-o lună un telefon în care să aflu cât mă costă toată afacerea, şi după care să achit 40% şi să dau comanda efectivă. Săptămâna trecută nimeni nu ştia nimic, „dar promit să vă sun eu imediat cum aflu preţul total, de la fabrică”. Şi m-a sunat de n-a mai putut. Teama mea era că geniile-mi pierduseră schiţa pentru care-l aşteptasem pe F. aproape o jumătate de an, că „lasă că-ţi fac eu schiţa-n autocad etc.” Inutil să mai zic că a desenat-o de mână, după ce eu cheltuisem deja banii... asta ca să nu mai zic că a trebuit să-l rog de cinzeci de ori, după ce tot el se oferise... drept urmare şi acum la aproape doi ani de la eveniment stau tot cu picioralele pe sub masa mea de cafea, şi-mi înalţ gâtul precum egreta ca să văd ecranul TVului, după webcam. Cred că sunt singurul muritor care cumpărat scaunul pentru PC înainte de PCul propriu-zis şi-l foloseşte doar ca suport de haine. :D No, azi tot aşteptând să sune looserii de la fabrica de mobilă am văzut o minunăţie de scaun pentru PC, păcat că e albastru. No, chiar mi-a venit să bat pe una de-acolo ofensată că tot eu sunt nervoasă „cum de vă permiteţi să-i jigniţi pe cei care au venit şi au măsurat, şi care v-au promis că vă sună-n 2 zile, dar nu au făcut-o nici după 30!”. Dacă aş fi avut cu ce mă duce la Feteşti, acum plecam să-mi recuperez planul şi să le zic vreo două, de parcă ar fi intereseul meu să vă dau bani, nu al vostru”! Etc. Am dat şi ultimul ban pentru avans, săptămâna trecută-i avusesem pe toţi. :D
NO, ce plictiseală! Au venit şi cărţile de poezie, toate au CD, şi nu cred că pentru nevăzători au fost ele imprimante, trepatat-treptat devenim un popor de ascultărori troglodiţi. M-am bucurat când am citit printre ele şi un nume drag mie: Claudiu Komartin. Am răsfoit volumul, multă proză poetică, oh, Doamne, abia aştept să-l citesc! Probabil că aceste volume, cortul şi licenţa mea Vista vor fi autocadoul meu Crăciun, nu cred că-mi vor mai rămâne bani de altceva. Astea şi Bucegiul din weekend. Am găsit şi pensiune, după ce printasem vreo 5-6, dar am unitat printurile la muncă, noroc că-mi trimisesem linkul acasă, am ales-o deci o casă bătrânească recent renovată în dreapta căreia se semeţeşte Bucegiul. Am sunat şi am vb cu o tipă fff amabilă, căreia i-am cerut codul IBAN şi-n două minte am dat şi avansul. De data asta mi-a ieşit din prima, pe zi ce trece devin din ce în ce mai ştrumfă, păcat că nu prea am conturi de golit. S-ar părea că am rămas doar eu şi L. Noi doi şi Bucegiul. No, mâine o să deschid şi hărţile, deja fremăt de emoţie, mă simt aşa cum îmi povestea Leman că trebuie să simţi când deschizi Coranul, pur, şi curat şi cel mai aproape de Dumnezeu, mă rog în cazul de faţă Allah, de fapt tot Dumnezeu. M-am tot rugat de L. să mai stăm şi noaptea de duminică spre luni. Etc.
L-am văzut săptămânile astea pe Florin Chilian într-o revistă, domnule da’ce bărbat bine e! Şi ce ochi frumoşi! Întotdeanua am avut o slăbiciune pentru ochii verzi/ albaştri.
No, gata mi-a expirat timpul de blogăreală. O oră. Doar atâta mi-am propus. Apropo, am căutat zilele astea câte ceva despre Josh Groban, îmi place foarte mult muzica lui, felul în care el o trăieşte etc, şi-am rămas perplexă de blogul de 2 lei pe care-l are, cred că lui în trebuie zece ani să scrie o pagină Word. Mă gândesc acum că ar trebui să mă condensez şi eu un picuţ. Ok, rectificare: o oră de blog, o singură pagină Word. :P Deja am depăşit... pagina! :D
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu