Totalul afișărilor de pagină

vineri, 30 iulie 2010

Parole, parole, sau altă poveste cu proşti, nutriţionişti şi alte „nimicuri”

No, iar e vineri, şi iar – după aproape 3 săptămâni - stau la PCul meu iubit. De mai bine de 2 ore tot caut, pe Net, nişte medicamente naturiste produse de Solaray, le-am găsit pe amazon la un preţ derizoriu, dar la costul transportului şi la rapiditatea ălora parcă tot mai rentabil e să le iau din ţară.

Ascult Nabucco. Îmi e foarte lene, nici nu prea am la ce filme mă uita la TV, cât timp nu am avut PC am văzut şi revăzut toată oferta CineMax şi TCM. J Aş putea să mă uit la Agora, dar cum spuneam îmi e foarte lene, şi nu vreau să renunţ la Nabucco pentru scrierea unui DVD. Etc.

Dar să revenim, acum mai bine de 3 săptămâni, într-una din acele săptămâni când PCul a mers aproape non stop, descărcând la greu peste 25 de Giga de filme, din care nu am reuşit să văd nimic, abia prididind cu mutatul pe HDD-ul extern. Deci, iar mutam filme, când primesc pe YMul pe care eu îl ţin mai timpul online, dar „busy”, primesc deci de la Leman, ex-prietena mea (LOL! ce aiurea sună) un link către un site foto. Cum se apropia ziua mea, gândesc că tipa vrea să „reluăm” prietenia – de fapt să o continuăm, deoarece nu ne certasem efectiv, însă ea încetase să-mi mai vorbească – chestie destul de frecventă – iar io decisesem să o las în pace, până-i trece. No, unde ea obişnuia să-mi trimită poze cu Liliana Luca şi fetiţa ei, am crezut că şi de data asta e vorba tot de ele, deci am deschis link-ul, moment în care antivirusul mi-a semnalat prezenţa unui troian. În secundele imediat următoare Leman a ieşit de pe YM. Evident că, nevenindu-mi să cred m-am supărat şi i-am scris un mesaj decent în care-i spuneam că drept urmare a acestui incident am să o scot din listă. Peste câteva minute primesc acelaşi link de la Olimpiu, cu comentariu „Ha-ha, ţi-ai luat-o, te-ai virusat! Ha-ha!” Acum trebuie să recunosc că-mi consumase deja toată răbdarea cu Leman, drept care nu am avut de ales şi a trebuit să-l trec pe tip pe IgnorList, asta după ce mai întâi l-am trimis un picuţ pe la mama lui. :D La puţin timp după discuţia cu Olimpiu, Leman a revenit online, spunându-mi că ea nu mi-a trimis niciun virus că de fapt l-am primit de la VLH, alt geniu online, dar de la care nu primise niciun mesaj – asta da pierdere! Comportamentul ei mi s-a părut un banc prost, drept care am îngropat şi mai adânc securea războiului, după care am scanat şi şters tot ce-a găsit antivirusul suspect. La vreo câteva zile de aceste plăcut eveniment PC-ul meu şi-a dat curiosul sfârşit, iniţial mi s-a părut că a bubuit ceva, după care a mirosit şi un pic ciudat, după care monitorul nu s-a mai aprins. Evident că am bănuit că virusul ăla mi-a distrus PCul iubit. Trist a fost că nici nu prea am ştiut şi nici avut la cine să-l duc, asta ca să nu mai zic că mă întâlnisem cu Nicodim care se ţinuse ca scaiul de mine, cum că-mi instalează el Windows-ul etc., dar având în vedere a trecut deja un an de când tipul are tastatura mea Microsoft Windows Media Center, an în care nu şi-a manifest nici măcar cea mai mică intenţie de a mi-o înapoia, i-am zis, de vreo două, trei ori, pas.

„Problemele” mele IT era însă departe de a atinge apogeul. Deja mă obişnuisem fără PC, asta şi unde nu am prea stat pe-acasă în w.e.

Ah! Am uitat să dezactivez amestecarea pieselor, tocmai ce-am ascultat un Nabucco amestescat! :D Şi corul e din Budapesta. (sper că vecinul nu e acasă.)

Da’să revin. Vineri primesc la muncă un e-mail de la Nică – psihopatul despre care-am scris cândva pe-aici – cel care-mi trimite regulat genul acela de e-mail-uri cu care-şi condimentează agajaţii de birou, munca. Numai că de data asta contimentele erau de cu totul altă natură, ele constând în două fişiere Excel cuprinzând agendele mele electronice ale celeor două conturi Yahoo!, însoţite de comentariul „ha-ha-ha”! Lor le-a mai urmat un e-mail cu poze făcute de mine acum 3-4 ani, cu mobilul Motorola, poze cu Abigei şi Negruţa, pe care bănui că le-a găsit prin vreun e-mail. Nu mi-a venit să cred că mi-a spart parolele, şi că după ce-a făcut asta a ţinut morţiş să-i aflu şi eu măreaţa realizare. Acesta a fost unul dintre momentele în care m-am simţit frustrată, da, frustrată, unde de la muncă nu puteam accesa mail-ul Yahoo!, PCul de-acasă era defect, la Florin nu vroiam să mai merg, la cumnată-mea nici atât, şi tot aşa. Cel mai mult m-a deranjat nu faptul că a spart parolele - care nu erau foarte simple. :D – ci faptul că mi-a spus-o sub formă de glumă. No, ieri am citit un articol pe scienţia.ro, articol care explică de ce ne enervăm, de ieri mă tot gândesc cum ar fi trebuit să fi reacţionat eu în cazul de faţă. Chiar nu văd nicio legătură între respectul faţă de mine însămi şi enervarea pe care mi-a produs-o acest psihopat, cel despre care nu am crezut niciodată că ar avea suflet atât de rău, dimpotrivă. Am încadrat gestul lui la limita dintre paranoia, prostie şi răutate. Nu am făcut absolut nimic, nici măcar nu i-am comentat e-mail-ul, n-aş fi făcut-o oricum, unde i-am promis acum câţiva ani că nu am să-i mai vorbesc niciodată. Nu am făcut nimic, poate unde nici nu mai aveam ce, am sperat doar să crape citind, sau vice versa. J Oricum, m-aş fi aşteptat la acest gen de comprtament de la un adolescent, nu de la un bărbat de 40 de ani. Ştiu că nu e vina mea, şi probabil că nici a lui că Dumnezeu l-a creat astfel, şi dacă sunt mândră, vorba vine, de ceva, ei bine s-a dovedit că judecăţile mele au fost exacte, şi că tipul nu este normal. Acum, mai există şi varianta în care judecăţile mele nu sunt conforme realităţii, celei în care a hărţui pe cineva cu anii e dovadă de sănătate mintală, inteligenţă şi înaltă ţinută morală. Am regretat zilele astea că nu m-am dus atunci la Poliţie, însă unde-i cunoşteam familia chiar mi-ar fi fost greu să o fac, şi apoi tot am sperat că o să-i treacă o dată şi o dată.

O parte bună, vorba vine, există, cu ocazia asta am pus cea mai puternică parolă, şi ceea ce e este şi mai hilar e faptul că nici sub tortură nu mi-o pot aminti exact. Ha-ha-ha!

Dar să revin. Zilele astea am aflat că PCul căzuse în boală pentru că-i explodaseră condensatorii – de atâta mers continuu, cică – deci, alţi bani, altă distracţie, evident nu-mi ajunge că trăiesc, mă rog, muncesc, de fapt, numai ca să plătesc rate şi să cumpăr medicamente.

Din toate cele povestite mai sus am tras concluzia că dacă nu aş fi fost idioată nu m-aş fi împrietenit cu paranoici, nu i-aş fi trecut în lista de YM, nu aş fi lăsat PCul să meargă non stop, iar acum m-aş fi uitat la Agora sau la DVDul Nabucco – cel puţin ăsta e deja scris! Ha-ha-ha!

Azi am fost la nutriţionist, asta unde tot a devenit asta o modă, la români. După ce m-a cântărit, măsurat, şi puns nişte electrozi pe membre, o domnişoară care se ocupă cu medicina alopată a decis că trebuie să slăbesc 5 kile, asta evident ţinând 2 tipuri de regim alimentar, renunţând la draga mea apă minerală (asta-mi mai rămăsese, doar!), şi la toate astea se adaugă un medicament naturist de reducerea colesterolului, Lipotropic. Şi uite aşa devin fotomodel!! Oare?! Singura chestie care mă deranjează e preţul medicamentelor. După ce-am terminat cu ea am trecut la nutriţionist, cel care m-a uimit doar prin ochii albastri, de fapt îmi spusese Titi despre el. Când am făzut că după ce-am intrat făcând o glumă şi continuând să folosesc pronumele de politeţe, el o tot dădea cu „Cristina” (ha?!) şi „tu” în sus, „tu” în jos, mi-am cam pierdut „interesul”. Oricum, am ajuns la un consens, şi anume faptul că cea mai bună brânză e telemeaua de oaie (tocmai ce-am cumpărat ieri un kg de la ţară), brânză la care evident că trebuuie să renunţ.

După ce-am terminat cu nutriţionistul am trecut pe la Oboroceanu, medicul meu „favorit”, vroiam să-mi interpreteze analizele pe care le făcusem acum o lună, la ultimul herpes; tot o căutasem pe doctoriţa care mi le-a dat, dar negăsind-o am zis să apelez la Oboroceanu, cel care s-a văzut obligat să-mi explice, după ce-a văzut anticorpii Herpes că, citez: „tu ştii de unde l-ai luat, nu?! Îţi spun eu: te-ai culcat cu cineva care avea virusul în corp!”. La remarca asta nu am putut decât râde, imaginându-mi cum ar fi să le faci analizele tuturor bărbaţilor cum care ai fost, sau urmează să ai o relaţie! Ha-ha-ha! Bineînţeles că a mai găsit şi el ceva să-mi dea să cumpăr, mă rog nu că n-ar avea dreptate. Nu ştiu de ce, dar am un presentiment că de la toate porcăriile astea naturiste am să dau colţul mult mai repede, şi că se va spune despre mine că m-am sinucis, când io nu vreau decât să trăiesc sănătos. Ha-ha-ha! Trebuie să recunosc că m-am amuzat azi la Dispensar.

Viitoarea postare se va numi „Mi-e foaaaaame, foarte foame!”. :P Oricum mai am de mâncat, până vin medicamentele naturiste, ca să pot începe o dată cu totul. Începe, sau sfârşi, tot un drac! :P

Mi se pare mie, sau sunt un pic cam obsedată, de sănătate. etc.?!

PS: http://www.scientia.ro/homo-humanus/51-psihologie/897-de-ce-ne-enervam.html

http://www.youtube.com/watch?v=jLH_ySSAoGo

http://www.youtube.com/watch?v=rD4gWvTXj44&feature=related


joi, 8 iulie 2010

"Vântule, du-te la casa ta!"

Azi în drumul meu spre farmacie am luat şi aparatul foto cu mine pentru a trage un ochişor la nivelul Dunării/ Canalului. Mi-am propus ca în week-end, dacă nu va fi soare, să dau câte o fugă la Seimeni sau la Rasova, şi să "evaluez" situaţia.

Dar să las imaginile să vorbească, unde mâine am o zi liberă, de fapt ziua mea de naştere, ce care va fi sâmbătă. :P [tocmai ce-am terminat de vreo jumătate de oră cel mai ratat - cred - dintre tiramisu-rile vieţii; dar asta e cu totul altă poveste].
Deci: pozi!

No, aşa arată asfaltul prin centru, centru care este mai jos decât nivelul Canalului.

"Piscina" de sub pod, cea a cărei înălţime creşte zilnic. :D




... dacă spui tu! :D



Soarta crucilor celor înecaţi: sub ape şi după moarte. :D

Decizii, decizii!
Aci am ales, deja: acasă!



Iniţial, când l-am zărit, am crezut că vrea să se sinucidă!! :D După ce-am vorbit cu el, mai exact el cu mine, am constatat că nu mirosea deloc a băutură, şi... că nu prea avea toate ţiglele pe casă. :-(
Încă unul din motivele din care creşte nivelul Canalul! Ha-ha-ha!
"Sunteţi foarte frumoasă! Nu aveţi idee cât vă iubesc eu pe dumneavoastră, doamnă"! "Ha?!" Încă unul din motivele pentru care mi-aş dori să fiu invizibilă, uneori... când nu sunt foarte frumoasă, evident! Ha-ha-ha!


În aval, spre ecluză.



Dacă nu mi-ar fi fost foame n-aş fi plecat din faţa geamiei până pescăruşul nu-şi lua zborul, sau până nu mi se termina acumulatorul, cel care oricum indica o linie, din trei. :P

PS: expresia "vântule, du-te la casa ta!" aparţine unui puşti, întâlnit azi pe pod, puşti care venise împreună cu bunicul şi surioara să vadă Canalul. Ceea ce m-a frapat cel mai tare e faptul că gânăcelul vorbea singur, niciun membru al familiei neacordându-i atenţie. Şi da, vîntul era şi el pe pod, admirând panorama. Nu ştiu cum de s-a sustras pozelor mele! :P

luni, 5 iulie 2010

Killing myself softly...

Povestea asta face parte din ciclul meu absolut de neimitat şi/ sau neegalat: "Ce-am mai distrus/ devastat prin casă".

Tocmai ce-mi terminasem de tăiat (în mână, ţinând castronul meu de salată preferat - cel de forţelan franţuzesc, alb cu flori imense, mov - în poală.), în faţa PCul - ascultând vremea, şi citind pe scienţia.ro - deci tocmai ce terminasem de tăiat roşiile, ardeiul şi castraveţii pentru o salată de legume; mai rămăse intactă doar ceapa, cea pe care nu vroiam să o tai pe birou deoarece săreau stropi împrejur, pe masă şi/ sau pe monitor, drept care am plecat cu tot calabalâcul spre bucătărie, unde nu am mai ajuns deoarece un obiect foarte dur şi tăios mi-a blocat accesul. Ulterior am constat că era vorba de cuţitul meu preferat - oh, da, am şi mania cuţitelor... doar de bucătărie, din păcate - cuţit pe care-l ţineam, împreună cu castronul cu legume în mâna dreaptă, cred, în stânga având fundul şi cele două cepe amintite mai sus. Analizând retrospectiv, constat că nu a fost numai vina cuţitului, ci şi a uşii, cea care ori s-a MICŞORAT brusc, ori s-a mutat mai spre stânga. :D

În urma întâlnirii cu tocul drept al uşii de la bucătărie a rezultat ceea ce se poate vedea mai jos.
Al doilea castron preferat a murit în chinuri groaznice după mai bine de 6-7 ani de serviciu ireproşabil. Dumnezeu să-l ierte şi să-mi trimită altul incasabil! Precedentul - care era dintr-un cobalt transparent - o minunăţie de vas - nu a avut nici el o soartă mai fericită.


Nu aş putea spune că am dat drumul castronului pentru că am şimţit tăişul asculţit al cuţitului în palmă, ci mai degrabă castronul s-a lovit de toc într-un impact fatal.

După incident, unde chiar nu mai erau decât două cepe de salvat, prima chestie care mi-a venit în minte a fost aparatul foto.

Oricum, unde-mi era o fomică de lup cel mai profund am regretat salata, aş fi vrut să mai salvaez ceva... :-))

"Inculpatul". Mă felicit totuşi că nu-l ascuţisem recent... da'şi ce dacă! :P




După ce-am terminat cu pozele mi-am zis să mă ocup şi de mână. Ceea ce m-a bucurat, şi totodată mirat a fost rapiditatea cu care s-a coagulat sângele, fapt ce a făcut inutilă bandajarea rănii; m-am dus totuşi la baie să mă spăl, unde în chiuveta de la bucuătărie era un castron cu vişine.

Ceea ce mi s-a părut iar straniu e faptul că sângele se coagulase pe tot traseul pe care-l făcuse în palmă, şi a trebuit să trag efectiv de el, ca de un şiret. Senzaţia a fost stranie, mirosul puternic de sânge m-a adus, pentru prima oară, în pragul leşinului, într-un minut mi s-a întors stomacul pe dos şi am simţit că nu mă mai ţin picioarele. Creierul meu, privindu-mă de foarte de sus a râs tachinându-mă "măi, da'curajoasă mai eşti!". Replică la care am făcut şi eu cea am crezut că-mi este mai util mie, adică am părăsit baia, păşind peste dezastru am ales un prosop curat din bucătărie, pe care mi l-am înfăşurat în jurul degetului mari al mâinii avariate, după care m-am întins pe canapea.

Şi unde instinctul de supravieţuire a fost mai puternic decât prima mea senzaţie de greaţă la vederea sângelui propriu, în 5 minute mi-era iar foame. :-))) Îmi era teamă să folosesc mâna dreaptă, aş fi putut să mănânc orice altceva, însă nu, io aveam poftă de SALATĂ DE LEGUME, drept care după ce-am strâns şi spălat cât de cât pe jos, am făcut altă salată, folosindu-mi - e drept, un pic mai greu - mâna dreaptă.

Concluzie: carevasăzică supravieţuii, şi de data asta!! Da'promit să insist data viitoare. :P

Oare ăsta să fie un semn cum că ar trebui să folosesc fiecare cameră în scopul în care a fost proiectată?! Ha-ha-ha!Tocmai ce citisem la ora 12 articolul ăsta despre "luarea de sânge" în scop curativ ( http://www.scientia.ro/stiinta-la-minut/48-scurta-istorie-descoperiri-stiintifice/875-practici-medicale-apuse-sangerarea-purgatia-clisma-1.html ). Ha-ha-ha!

PS: seara asta o voi dedica lui Jim Jarmusch, cel care va rula de la ora 21 la ora 0 (probabil) pe CineMax.

sâmbătă, 3 iulie 2010

Budapesta în imagini - partea a doua - "Croaziera pe Dunăre"

No, hai că după 2 ani m-am prins şi io cum stă treaba cu pozele, după rezoluţie ceea ce nu-mi prea place aici e limitarea upload-ului la 1 G.




Cred că am cel puţin 50 de poze cu Parlamentul ungar. :-)