Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Cardul foto – sau motivul din care-am simţit că o iau razna

Cardul foto – sau motivul din care-am simţit că o iau razna

Nici fimele de la TV, nici J. Konrad de pe E-book, nici Bien Dormir-ul, mă rog abia luat nu au fost în stare să mă adoarmă, drept care am decis să scriu despre cardul foto, asta şi unde una dintre scene s-a petrecut nu mai târziu, adică de dimineaţă.

Când am plecat în excursia din Bucovina m-a pus dracu să cer aparatul foto, Nikon Coolpix al ăluia bătrânu’, care mi l-a şi adus cu vreo două zile înainte de plecare, spunându-mi că mi-a dat cardul lui de 4 Gb şi că a încărcat el acumulatorii. În drum spre Dorna Arini am citi manualul de utilizare, partea care m-a intersat cel mai mult fiind cea a pozelor scenă (SCN), gen pe care-l folosesc cel mai adesea şi la Panasonic-ul meu. Ei bine, după ce-am exersat doar de câteva ori, unde nu am vrut să-mi stresez vecinii de autocar, şi-am încercat să fac şi câteva fotografii nu mică mi-a fost mirarea ca după 5-6 poziţii aparatul să-mi arate că acumulatorul este aproape gol, chestie care m-a surprins unde el îmi spusese că tocmai ce l-a încărcat. Evident că scula s-a descărcat total înainte de-a ajunde la destinaţie. Unde-mi spusese că mi-a dat cardul de 4 Gb nu am luat card suplimentar, aşa cum procedez de obicei cu al meu aparat. Ori acumulatorul este prost, ori aparatul consumă mai mult, cert este faptul că l-am încărcat cu orele, zilnic, şi asta fără să verific vreodată pozele, de teamă să nu rămân în descoperită. Dacă le-aş fi verificat aş fi observat că în modul SCN Sport face serii de 4-5 fotografii consecutive de rezoluţie slabă.

Altă surpriză neplăcută a venit în ultima zi, când fără nicio avertizare am rămas fără spaţiu pe card. Ba mai mult, datorită lipsei memoriei interne aparatul nu m-a lăsat să şterg nicio poză. Am umblat toată Vatra Dornei, pe o ploaie rece, în căutarea unui card, cum era duminică nu am găsit nimic deschis.

După ce-am ajuns acasă am descărcat pozele, mai exact le-am mutat pe HDD extern, după care cardul a rămas în cititorul de carduri din spatele unităţii centrale. Într-una din seri s-a întâmplat ca iar să nu meargă Netul, iar mie să mi se pună pata pe PC, nu că ar fi fost pentu prima dată, şi să lovesc UC care şi aşa iese cu 20 de cm în afara biroului venind exact în picioarele scaunului / mele. No, s-a întâmplat că iar am împins UC în perete, abia după am realizat că cititorul de carduri era încă acolo şi că s-ar putea fi fost afectat cardul. No, l-am scos şi unde era cam îndoit l-am îndreptat, ocazie cu care cred că am şi rupt microprocesorul, unde cititorul nu l-a mai văzut neam! Am înjurat un pic, după care l-am desfăcut de tot, după care-am constatat că era vorba de un card de 2 Gb ci nu de 4 Gb cum îmi spusese iniţial, am bănuit că doar încurcase cardurile. Cum eu am două carduri similare, mă rog, dintre care unul e un pic cam îndoit, dar funţionează totuşi, am decis să îl dau pe celălalt. Numai că ce să vezi nu am găsit decât cardul meu îndoit, cu toate că am doar trei locuri unde le ţin: în aparat, sau în sertar sau în cititorul de carduri. Deci a fost musai să merg să-i cumpăr alt card, ocazie cu care mi-am luat şi eu unul. Întâmplarea a făct să găsesc doar unul din modelul pe care-l aveam amândoi: Kingston SD, card pe care am decis să-l dau lui, fără să-i mai spun că iar am stricat un card, unde m-ar fi bombănit, ca de obicei. Cum returnatul aparatului s-a făcut după vreo săptămână, am avut timp să mă gândesc şi să-mi amintesc cum că în noaptea dinaintea plăcării mele printre făcut de bagaje, senvişuri, upload pe TriluLilu şi scris pe Net am verificat dacă aparatul lui merge pe trepiedul meu (de parcă n-ar fi toate la fel!), am chiar o poză pe TiluLilu astfel. După ce-am scos trepiedul nu ştiu ce mi-a venit să pornesc aparatul foto Nikon şi să constat că tata a uitat să-i pună card-ul, chestie care m-a uimit enorm, asta şi unde am realizat că aş fi putut să pleca fără. I-am pus deci un card de-al meu. Şi-am uitat complet episodul. Nu ştiu de ce.

În fine, i-am dus aparatul, fără card, evindent, cum el nu era acasă i l-am dat maică-mii fără să-i povestesc nimic nici despre aparat nici despe excursie, unde o sunasem de dimineaţă şi-i spusesem că vin pe la ei, drept care să taie viţelul, unde nu ne văzusem de vreo 3 săptămâni. Nu numai că nu a tăiat nimic, însă m-a aşteptat, vorba vine, cosând, nici măcar nu m-a întrebat dacă vreau să mănânc ceva, sau nu s-a plâns că nu avut timp / chef să gătească. Chestia asta m-a enervat, asta şi unde de obicei se conformează, şi-unde venisem direct de la muncă, drept care am plecat rapid, spunându-mi în gând: „dracu’ o mai dea pe la voi!” Şi de-atunci nici că nu mai m-am dus, sau am sunat – unde aproape numai eu fac asta şi unde de cle mai multe ori o deranjam/ ţineam din treabă, cică.

Mai apoi, într-o seară, dormeam ca de obicei pe canapea la TV, unde cu o noapte înainte iar nu putusem să dorm, tocmai mă sună el într-o cumplită criză de isterie: „nu mi-ai dat cardul, unde e cardul meu?! Nu trebuia să-ţi dau nimic!” De obicei când mai face chestii dintr-ăstea îi închid telefonul pentru că nu vreau să mă enervez şi să ţip şi eu la el/ ei. Ei bine de data asta nu ştiu ce m-a făcut să tac şi să-l las să-şi facă numărul, mă rog probabil şi unde eram buimacă, sau unde am avut o presimţire că ceva are să meargă altfel. În scurtele pauze pe care le făcea între urlete am încercat să-i explic că mi l-a dat fără card şi cu bateria descărcată. A tot insistat că de ce nu l-am sunat atunci ca să-l informez, i-am tot repetat că era 12 noaptea. Inutil să mai spun că a ţinut-o pe-a lui şi după o jumătate de oră de urlete a început să plângă... după „card-ul lui mic şi albastru”. Faza la care nu am ştiut ce să fac: să râd sau să-mi dau palme?! Am încercat să-l liniştesc spunându-i că am să-i cumpăr 50 de carduri numai să nu ţipe şi să mă lase în pace. Unde tot insista că de ce nu i-am spus i-am zis enervată la rându-mi „pentru că am ştiut că nu ai să mă crezi”. Adevărul fiind că iniţial uitasem. Bineînţeles că nu i-am zis că stricasem un card, dar deja cumpărasem altele două noi, pentru că ar fi speculat că de-aia nu i l-am dat pe „al lui”. Cât timp a ţipat în telefon cred că a verificat ce carduri are pe-acasă pentru că subit, după o jumătate de oră de urlete şi pânseste, s-a calmat. Am încheiat discuţia spunându-i că am să trec să-i aduc cardul (pe cel nou, „mic şi albastru” cum era al lui). Iniţial am vurt să mă duc, însă nu am vrut să dau ochii cu niciunul dintre ei şi-am aşteptat să mă mai sune o dată, unde ai mei au cel mai acut şi profund simţ al proprietăţii şi nu ţi-ar uita/ ierta nici 50 de bani.

De-atunci a trecut aproape o lună. Lună în care am avut timp să analizez câteva dintre întâmplările acestui an şi să constat că ceva se întâmplase, însă eu fusesem prea preocupată de mine însămi pentru a realiza asta. Am să dau doar exemplele semnificative, cele mai recente. Nu ştiu ce se petrece în mintea amândorura însă unicul lor nepot, Erik, a încetat să mai existe pentru ei. Nu i-au făcut niciun cadou de ziua lui, nu au venit să-l vadă sau au sunat măcar o dată să întrebe despre el. Şi asta amândoi! Eu înţeleg că nu o suportă pe cumnată-mea, da’totuşi ce vină are copilul?! „Să-i cumpere maică-sa şi taică-su jucării, că au bani!”

În ultima vreme am sesizat că au devenit de-un egoism atroce, şi nu-nţeleg de ce...

Prin septembrie l-am chemat să vină să-mi schimbe un niplu la caloriferul din baie. Inutil să mai spun ce scandal am cu ea pe tema asta „găseşte-ţi un bărbat să repare, că tac’tu are alte treburi!” De parcă ar veni în fiecare zi, ci nu de maxim 3 ori pe an!! Apoi dacă lui îi cumpăr câte ceva de băut, după ce termină treaba, e musai să-i trimit şi ei, nu conterază că mai am încă 6 ani de rate şi că jumătate din salariu se duce acolo, şi că poate-l chemasem pe tata unde ştiam că nu are să-mi ceară bani de manoperă!! În fine, l-am chemat să repare caloriferul reamintindu-i să-şi ia toate sculele pentru că ştie bine că eu nu am. Nici nu venise bine când eu care dădeam cu aspiratorul pe balconul de la sufragerie l-am văzut că pleacă; m-am gândit că s-a dus să mai cumpere ceva, drept care l-am aşteptat o oră, trei, o zi, trei!! Nici că a mai venit! Unde lăsase toate sculele împrăştiate prin baie dedusesem că urma să se întoarcă curând. Nu l-am sunat pentru că mi s-a părut logic ca el să-mi fi spus că, unde şi pentru cât timp pleacă. M-a sunat după 3-4 zile să mă invite la masă (ultima invitaţie) ocazie cu care nu am mai răbdat şi l-am întrebat unde a plecat aşa fără să spună nimic, răspunsul a fost „păi dacă tu dădeai cu aspiratorul şi era zgomot cum era să mă auzi?!” Am insistat ca următoarea săptămână să vină şi să schimbe niplul, ceea ce-a şi făcut.

Altă chestie care mi-a dat de gândit a fost o întâmplare banală. Trebuia să mâncăm împreună într-un week-end, drept care eu am cumpărat o varză care s-a dovedit mai apoi a fi stricată, a fost musai să merg să cumpăr alta, unde am plecat doar o plasă şi cu banii-n mână, el a insistat să nu-mi mai iau cheile şi să iau un doar un tag. El s-a opcupat de montat interfonul, deci mai are vreo 5-6 tag-uri extra. Am cumpărat deci varză, am pus tagul în coşuleţul de pe cuier, am păpat după care-am plecat la casa mea. La câteva zile a venit pe mine şi mi-a făcut un scandal monstru cum că unde e tagul, că era mai mult decât sigur că l-am pierdut. Degeaba i-am zis eu că l-am lăsat în coş, unde eu am deja un tag pe inelul cu chei; l-am întrebat dacă le-a numărat, a bălmăjit ceva şi s-a cărat. Unde de-atunci nu a mai amintit de el sunt convinsă că l-a găsit la locul lui, adică în coşul de pe cuier.

Şi toate astea n-ar fi nimic dacă azi dimineaţă nu aş fi găsit în tăvile mele de corespondenţă, din partea stângă a biroului, pe miniatura din gips pe care mi-au adus-o fetele din tabără, ăăăă... n-aş fi găsit deci un card foto de 2 Gb! Cardul lui! Am simţit că fac infarct nu alta! Unde stau zilnic cu orele la PC şi unde am o rutină strictă vis-a-vis de carduri, adică nu le las niciodată în afara carcasei, doar în cazul în care sunt în cititor pot sta, LA VEDERE, pe masă. În tava de deasupra zilnic pun câte ceva: facturi, cărţi, ambalaje unde ele m-ar deranja dacă ar sta pe biroul pe care pap de obicei. Unde abia azi dimineaţă a văzut cardul, şi unde ieri seară nu prea am stat la PC, unde cardul era exact pe partea din faţă a miniaturii, şi unde eu dau constant cu cotul peste tăvile de corespondenţă, cele care sunt doar de vreo lună-două acolo înclin să cred că misterioasa apariţie a avut loc joi sau vineri. Acum să-mi spună cineva de ce ar face tatăl meu aşa ceva?! Până ieri eu l-am considerat cel mai corect om de pe Pământ. Am simţit că mor dimineaţă când am văzut cardul acolo. Inutil să mai spun că pe el erau pozele mele de pe Transalpină, poze care sunt publice pe Net, că eu nu am parolă pe Windows (pentru că de obieci numai eu folosesc PCul), că pozele, ca şi filmele mele sunt destul de bine structurate pe HDD-ul extern de pe birou. Nu vreau să cred că trăiesc aşa ceva. O explicaţie ar putea exista, totuşi, gândesc acum.

duminică, 6 noiembrie 2011

„Eu cred că el vrea să moară”, sau despre Cauza Pierdută

Tocmai ce mă spălasem pe dinţi şi mă băgasem în pat, asta după ce mă trezism de vreo câteva ori, din film în film, ultimul, un film pe MGM reuşise performanţa să mă trezească de-a binelea, unde o femeie blondă împuşca în draci mai tot ce întâlnea în cale: bărbaţi, maşini, etc.

Povestea de azi este despre un om care şi-a ratat destinul din cauza pasiunii pentru pahar, şi nu cel cu apă, evident. Asta ar putea la fel de bine să fie povestea lui Oreste (cum îi spune frate-miu vecinului Resteanu) sau a unchiului meu, Ionel, însă nu este, este doar povestea Cauzei Pierdute, cum i-am zis, ironic, la un moment dat, când Andreea a concluzionat că nu se mai poate face nimic în privinţa lui.

Când Adrian a afirmat acum mai bine de-o lună „să mai reziste baremi o lună, până iese la pensie şi după aia nu are decât să bea până n-o mai şti de el” am râs, şi-am luat-o ca pe glumă. Realitatea avea să-mi confirme că nu fusese glumă.

Cred că era prin vara lui 1996 sau 1997 când l-am luat de la poartă şi l-am dus la Personal să-i facă angajarea; era pe vremea când Boboş fusese dat jos din funcţia de Ingier Şef la Reparaţii şi trecut şef la noi la secţie. Ţoţo - cum i-a spus Ioana, pe atunci destul de mică, fetiţa Mihaelei Naniş – venea de la Aversa, unde fusese Inginer Şef. Îmi amintesc că în acelaşi an Boboş a plecat la Craiova, iar de petrecerea dată cu ocazia acestui eveniment s-a ocupat chiar Ţoţo (Cauza Pierdută), eu eram în concediu, deci nu am participat.
Tot pe atunci a fost prima oară când am întâlnit-o pe Andreea, cea care era încă studentă. Venise să-i facă curat, într-un şir lung de episoade ce-au continuat până la ora actuală, mă rog când Andreea locuieşte deja în Cernavodă.

După ce m-am împrietenit cu Andreea, Cauza Pierdută a început să mă considere şi pe mine tot un fel de nepoată, eu am continuat să-i spun Ţoţo şi să râd la bancurile pe seama moldovenilor, cele pe care-a continuat să le facă de-a lungul anilor, că doar este, mă rog, suntem olteni, genul acela de oameni care dacă nu se consideră buricul pământului, sunt categoric net superiori celorlalţi locuitori ai ţării: moldoveni, dobrogeni, ardeleni etc.

Cred că ne-am dat foarte repede seama că Ţoţo are probleme cu băutura, şi că şi ăsta fusese unul dintre motivele pentru care plecase de la Aversa, evident prima faptul că era, este unul dintre cei mai buni specialişti în pompe. În anul ăla în care din cauza secetei tot oraşul a stat o săptămână fără apă, dacă nu ar fi fost el să rezolve problema pompelor de alimentare a oraşului, cred că am fi stat fără apă curentă toată vara.

Episoadele lui bahice nu ţineau mai puţin de-o săptămână, maxim două, trei, interval pe care eu îl denumisem ironic: „perioada umedă”. Întotdeauna perioadele umede erau declanşate de-o cădere psihică, dacă pot să-i spun aşa, ca de exemplu: ba că Octavian nu dăduse admitere la mecanică – ca taică-su – ci se dusese la aviaţie, unde nu contase că intrase primul, fără nicio meditaţie, ba că se îmbolnăvise ăl bătrân – cel care pe-atunci avea peste 80 de ani, însă de cele mai multe ori motivele astea erau pure invenţii.
Până să se angajeze la noi Domnul Diaconu, cea care se străduia mereu să-l readucă pe lina de plutire era Andreea, cea care-i ducea ceaiuri, mâncare etc.

Ţoţo mai are un mare defect, specific omului cu foarte mulţi bani, adică este extrem de zgârcit, mânâncă şi bea tot ceea mai ieftin şi prost, unde de-o viaţă tot strânge bani la saltea, la propriu, evident asta şi pentru că nu are încredere în bănci sau alte investiţii. Ha-ha-ha! A divorţat când Octavian avea 1 an, aşa că nu pot afirma că a contribuit prea mult la educaţia lui, în afară de pensia alimentară pe care l-a obligat legea să o plătească. În atâţia ani de când locuieşte în Cernavodă nu cred că Octavian a venit de mai mult de 5 ori să-l vadă, eu una nici nu am apucat măcar să-l văd.

Am să trec peste destul de multele episoade (de acum mai bine de 10 ani) în care a venit băut la muncă şi l-au depistat la poartă, şi de fiecare dată cel care l-a salvat a fost Sabin Voiculescu, Inginerul Şef de atunci, cel despre care Ţoţo nu a avut niciodată cuvinte de laudă, ceea ce nu este deloc moral. Îmi mai amintesc acum un episod haios: unde la noi şefii de secţie veneau şi plecau pe bandă rulantă, unii dintre ei prin străinătate, i s-a propus funcţia asta lui Ţoţo, care a refuzat-o pe motiv că „nu vreu să fiu şef peste proşti”. Ha-ha-ha! Eu cred că motivul era cu totul altul, şi anume era o responsabilitate prea mare şi nu cred că ar fi făcut faţă, unde nu mai era tânăr şi prin definiţie toţi erau proşti sau incompetenţi.

După ce a apărut domnul Diaconu, viaţa lui Ţoţo s-a mai îndulcit un pic, în sensul că a găsit fraierul care să-i rezolve majoritatea problemelor de prin casă, pentru că da, cu toate că ştie, el nu a ridicat niciodată vreun deget să facă ceva, fiind de-o indolenţă rară!! Andreea îi spăla şi îi făcea curat, domnul Diaconu îl hrănea. Îmi amintesc că am ajutat-o şi eu o dată pe Andreea să facă curăţenie generală, asta nu că m-ar fi dat hărnicia afară din casa mea. După ce-am şmotruit o zi întreagă am ajuns la concluzia că aia a fost prima şi ultima dată când fac aşa ceva, că la banii lui îşi poate permite să plătească o femeie etc.
Nu i-am înţeles şi acceptat niciodată zgârcenia, nu înţeleg pentru cine şi pentru ce tot strânge la bani, mă îndoiesc că o face pentru Octavian, cel care nu dă doi bani pe el. Personal am ajuns la concluzia că e vorba de ceva patologic.

Cu Ţoto se comunică relativ greu când este treaz, cu totul altfel stă problema când bea, subit devine foarte comunicativ. Au fost ani în care ne tâmpea cu vizitele/ telefoanele la beţie, unde dacă făceai imprudenţa să-l primeşti sau să-i răspiunzi nu mai scăpai de el am fost nevoită să-i retez pornirile, ocazie cu care a afirmat că nu mai sunt nepoata lui. Ha-ha-ha!

Treptat-treptat toată lumea l-a părăsit, nu că ar fi avut el prea mulţi prieteni, la aşa caracter era destul de greu de suportat. Singurul care a continuat să-l ajute cu ceaiuri în perioada umedă, mâncare caldă în restul timpului a fost domnul Diaconu, cel pe care cred că l-a şi bruscat de vreo câteva ori, asta dacă nu l-o fi şi bătut bine, dar îi este lui jenă să recunoască, oricum la unul dintre incidente a asistat şi Andreea. Personal nu-l înţeleg pe dl. Diaconu, i-am tot spus că aşa ceva nu este acceptabil, baremi de l-ar respecta, dar din „moldovean” şi „Michiduţă” (sinonime cu prost) nu-l scoate!

Acum problema este că Ţoţo trebuie să meargă la Bucureşti să-şi depună dosarul de pensie, numai că cu toate că alţii s-au ocupat de restul treburilor, adică Andreea, Silviu şi dl. Diaconu i-au strâns şi împachetat lucrurile, dl. Tudor a făcut rost de maşină/ şofer să i le transporte acasă la Bucureşti, numai că ce să vezi Cauza Pierdută nu a vrut să-i deschidă uşa, Leman umblă cu lichidarea şi încearcă să convingă varii persoane să nu vină în inspecţie pentru că se vor lua cu mâinile de păr de modul în care arată casa (baraca), bietul Silviu (vecinul de deasupra, cel pe care eu l-am suspectat – ca proasta – că ar umba după banii lui) ei bine Silviu a spălat mizeria de prin baie, unde restul posibililor doritori, vorba vine, nu a putut face faţă spectacolului! Oh, Domane!! No, problema este că omul continuă să bea şi nu se lasă deloc dus, iar Andreea mă sună de câteva ori pe zi pentru a-i da o soluţie. Bineînţeles că au mai încercat şi alţi colegi să-l convingă să meargă să-şi depună dosarul, însă s-au ales doar cu înjurături şi dat pe uşă afară, asta când le-a deschis, că de obicei nu deschide la mai nimeni.

Unde perioada umedă ţine de aproape 2 luni, şi unde a slăbit în draci, numai burta aia imensă a rămas de el, dl. Diaconu a ajuns la concluzia: „eu cred că el vrea să moară, cel puţin aci are cine să-l îngroape.” Nu-mi vine să cred s-a ajuns aici, chiar nu-mi vine să cred!! Astă-seară Andreea mi-a spus că sora lui i-a fi zis „lasă-l să bea până nu mai poate, după ce o să se sature, eventual trezească, are să-şi depună şi dosarul”. Pe Octavian problema nu-l preocupă nicidecum. Eu o sfătuisem pe Andreea să-i roage pe unul dintre cei doi să vină să-l ia acasă, dar dacă nici familia nu dă doi bani pe el, atunci cine să o facă?! Nu că nu ar avea cu toţii motive întemeiate! Nu mi se pare deloc corect ceea ce se întâmplă, însă nu văd nicio ieşire... decentă.

Leman, cea care a făcut atâtea pentru el, i-a ascultat şi suportat mai toate poveştile la beţie mi-a zis ieri ”binele nu trebuie făcut, pentru că vezi tu cei cărora li-l faci nu-l consideră astfel, ba mai mult ei te umilesc şi desconsideră”.

Pe zi ce trece mă conving mai adânc că echilibrul psihic este atât de delicat, că orice mică variaţie a balanţei are consecinţe grave asupra individului şi implict asupra familiei şi mediului în care trăieşte, faptul că există persoane care nu-şi mai revin niciodată este o certitudine, şi asta nu are nicio legătură cu inteligenţa sau cu caracterul.

Păcat... lucrurile ar fi putut sta cu totul altfel.

joi, 27 octombrie 2011

Updapte: Sunt prost, da'vreau s-o ştie şi alţii, sau ce face un învăţător de ţară când nu are ce face

Nu, cu niciun chip nu v-aş fi spus povestea asta, dacă tipul nu m-ar fi OBLIGAT. Nu am să comentez nimic, am să postez doar mesaje private; numai vouă vă va reveni sarcina de a înţelege şi judeca... atât cât vă va duce mintea. Când veţi face asta vreau să aveţi în vedere faptul că nu asta a fost intenţia mea: nu, eu nu am insistat să-i cunosc pe niciunul dintre ei.
Singurul motiv din care fac această postare este cel din care am vrut să-i demonstrez lui Moromete (Virgil) că prostia CHIAR doare.
DE ASEMENEA, dacă postările mele private, cele către Moromete (Virgil) nu ar fi fost duse mai departe, FĂRĂ ACORDUL MEU, nimic din ce postez aici nu ar fi fost public. Absolut nimic.
*****
Am revenit:

Primul schimb de mesaje: Data: 27 Oct 2011, 07:16 PM (ultimul mesaj)

Top of Form

Bottom of Form

Ai fost mentionat intr-un comentariu

Dragomara

Ai fost mentionat intr-un comentariu de catre:
Dragomara

@last_moromete - greieraş de ce ţii tu neapărat să-ţi dai cu firma-n cap şi să mă convingi că ÎNTR-ADEVĂR singura chestie pe care o ai în comun cu Moromete-le lui Marin Preda e numai numele (nick-ul)?! :D
No, şi-acum hai să o luăm punctual:
- dacă într-adevăr nu ai fi vrut să te implici în "conflictul" dintre mine şi Luminiţa ţi-ai fi văzut liniştit de treaba ta. Personal consider faptul că ai insistat în draci să discuţi (ÎN PRIVAT) cu mine - implicându-te, evident - consider deci acest fapt dovadă de inteligenţă puţină şi înţelepciune DELOC. Niciodată, da'chiar niciodată nu te implicit, bărbat fiind, în conflictul dintre două femei, chiar rude fiindu-ţi, la cât sunt de proaste, instabile psihic, manipulatoare sau al dracului de deştepte unele dinte ele, categoric vei fi scos ţap ispăşitor, şi eventual belit;
- dacă eu aş fi vrut ca mesajele mele să le citească toată lumea, sau ŞI Luminiţa, să mor eu dacă nu le-aş fi făcut publice PERSONAL. Faptul că tu ai făcut asta, unde se presupune că desconsiderai practica asta la mine, spune foarte multe despre caracterul tău, mai exact despre lipsa lui. Ceea ce s-a întâmplat aseară mă face să trag concluzia că Luminiţa vă spală creierele (ţie şi Casandrei) nu că ar fi ea deşteaptă (chiar nu e!), ci pentru că pe voi nu vă duce capul şi-i permiteţi asta. Pentru că ţin totuşi cont de imaginea voastră, a ta şi a Casandrei nu am să spun public motivul din care-i permiteţi asta. Chiar vă înţeleg, că nu sunt de-acord cu asta, e cu totul altă poveste.
- îţi displac bârfele, da'le duci/dai mai departe. Interesant, nu?! Ipocrit mic ce-mi eşti!!

- îţi repet nu am cum să mă supăr pe tine, unde inteligenţa nu e un merit personal. Simt că eşti un om bun, INTERESAT, dar bun. Şi-apoi faci copii aşa frumoşi, şi mai şi scrii cu diacritice! Să mor după tine, nu alta! :P
- am să închei prin a-ţi spune încă un proverb: spune-mi cu cine te aduni, ca să-ţi spun cine eşti.
PS: ai toată compasiunea, empatia şi înţelegerea mea. Toată. Respectul meu însă nu! Personal cred că ai pornit în direcţia total greşită, însă unde ştiu că moartea este singura certitudine, aici pe pământ, am să fiu eu însămi permiţându-mi să fiu uimită (surprinsă).
}}}{{{, ((((H)))) - pentru copiluţi

last_moromete

Aș mai încerca să lămuresc un aspect, pornind de la prezumția de onestitate și inteligență pe care ți-o acord în continuare: interesul meu material în ceea ce o privește pe Luminița. Cum și de ce am ajuns eu și ea prieteni foarte apropiați nu e problema nimănui. După vreo doi ani de prietenie strânsă, la început în glumă și apoi din ce în ce mai serios Luminița a spus că-mi va lăsa moștenire volumele din biblioteca ei (respectabilă), nu apartamentul. Acest lucru nu se va întâmpla însă, din motive pragmatice și morale: Argeșul e mult prea departe de Hunedoara, nu-mi permit să le transport, nu am unde să le depozitez. Locul cărților este într-o bibliotecă publică, într-un oraș cu mulți locuitori, nu în sătucul uitat de lume în care m-am retras eu.
E o informa
ție care aș prefera să rămână privată, dar nu-mi fac iluzii foarte mari și nu va fi o dramă dacă decizi să o folosești altfel.

Dragomara

Îţi imaginez că tot ce ştiu ştiu numai de la ea, şi da, e drept unde nu m-a interesat nu am reţinut totul - de ex. faptul că ai 3 copii, şi nu 2, însă despre apartament sunt mai mult decât convinsă că am reţinut bine, unde mi-a toooot repetat-o, FĂRĂ a-i cere vreun detaliu.
De unde din Argeş eşti?

last_moromete

N-a fost vorba nicio clipă despre apartament. Luminița vorbește mult, dar nu spune tâmpenii, probabil ai fost tu neatentă - era firesc , nu avea de ce să te intereseze.
(Drago: Fragment cu caracter personal. Editat, adică şters )
P.S. Fără să am inten
ția să reiau discuția, am uitat să precizez ceva important: Luminița mi-e prietenă, deci nu are nevoie să mă manipuleze pentru a obține ceva de la mine, e suficient să ceară.

Dragomara

Nu, nu cred că am înţeles eu greşit când mi-a povestit despre tine şi apartament, faptul că nu am întrebat-o cine şi de unde eşti, sau cum te-a cunoscut e dovada vie a faptului că nu m-a interesat.
Nu ştiu ce pregătire ai tu, însă nu trebuie să ai doctorat în psihiatrie pentru a înţelege că Luminiţa e un om bolnav. Cele care vorbesc pentru ea sunt numai faptele ei. Adică îţi apreciez intenţia, dar numai atât. Îmi pare nespus de rău că trebuie să-ţi spun că ţi-ai ales greşit prietenul/ mentorul.

Şi acum mă bag la somn. Noapte bună! Să-mi povesteşti într-o zi cum şi de ce ai luat-o de la zero, te rog.

last_moromete

Și în privința "moștenirii", ca și în alte privințe care mă privesc direct, am convingerea că-s mai bine informat decât alții. Pe mine nu mă frământă subiectul, dacă discuția voastră a fost scrisă o poți căuta, dacă nu, nu mai contează.
Sunt învă
țător.
Sunt convins că niciun om nu este perfect din punct de vedere al sănătă
ții mentale: nici Luminița, nici tu, nici eu. Problemele ei și le știe și ea, le știu și eu. Este un om cu multe calități și destule defecte, numai că nu sunt chiar cele pe care le crezi tu sau alții care nu-i sunt foarte apropiați. Am mai spus-o odată, public, cuiva care o acuza fără să știe despre ce e vorba: este atât de bolnavă psihic încât acum 2 ani, când am vizitat-o cu toții la Hunedoara, am lăsat-o să-și petreacă o după-amiază întreagă ducându-mi copiii la bazinul olimpic. Așa-i, despre un om vorbesc faptele lui (însă nu cele pe care i le pun alții în cârcă). Dacă te interesează așa mult subiectul, discutăm punctual, pentru fiecare faptă la care te referi. Luminița nu-mi este mentor, îmi este prieten. Greșeala o comiți tu atunci când pui semnul egal între Luminița și Teonna și atunci când iei presupunerile tale drept certitudini (dubito, ergo cogito, nu?). Principalul lucru care o deosebește pe Luminița (ca și pe tine, de altfel) de Teonna, în ciuda oricăror defecte ce le-ați avea, este că vă lipsesc intențiile malefice. O face destule greșeli ea, dar povestea cu geniul manipulator ar fi comică dacă nu ar crede-o și oameni inteligenți.

(Drago: Fragment cu caracter personal. Editat, adică şters )

Noapte bună, zi ușoară!

Dragomara

Vreau să mai adaug doar o frază, unde subiectul ăsta stă deja de prea mult pe timpul meu, şi unde nu eu mi-am dorit abordarea şi extinderea lui. Tot, dar absolut tot ce cunosc despre Luminiţa ştiu numai de la ea, nu am obiciul de-a vorbi despre persoane care nu sunt de faţă, şi despre care nu am habar. Mi-o plăcea mie literatura, însă când analizez un om o fac strict pe baza datelor pe care ele mi le furnizează, a datelor şi a comportamentului. Din modul în care ea s-a manifestat şi continuă să se manifeste vis-a-vis de mine, şi nu numai, + faptul că este pensionată pe caz de boală psihică, depresia este încă o boală psihică, am tras conlcuziile pe care ţi le-am enumerat în varii mesaje.
Repet nici tu, nici ea nu mă interesaţi, ceea ce ştiu despre tine/ ea e umarea a multeleor ore de discuţii telefonice, în care eu abia puteam să spun 2 cuvinte şi-n care ea dezbătea problemele ei/ restului lumii FĂRĂ CA EU SĂ I-O FI CERUT. Atât.
Subiect închis.

PS: despre sănătoşii bolnavi psihici am să-ţi povestesc altă dată.

last_moromete

Mă bucur că închizi subiectul, da' să știi că nu eu l-am lansat, nici în spațiul public și nici în particular. Îmi permit totuși să mai punctez și eu câteva idei care mi se par importante înainte de a pune capacul și a arunca vreo câteva lopeți de pământ peste el.
- depresia, boală psihică. Corect. Prin urmare, un om depresiv este un om bolnav. Iară
și corect. De aici și până la a concluziona că un om depresiv este un monstru, un geniu al manipulării etc. e o cale foarte lungă pe care numai excesul tău de entuziasm și convingerea că ești infailibilă îl putea face. Persoanele depresive își fac aproape întotdeauna rău lor, nu altora.
- în vreo 3 ani de zile am avut ocazia să aflu cât de mult
și despre ce vorbește Luminița la telefon. E o persoană comunicativă (foarte) care trăiește singură. Comportamentul ei e firesc în situația dată. În privința interlocutorilor ei, cui nu-i face plăcere, nu are timp/chef, nu-i interesat etc. îi stă la dispoziție cea mai simplă soluție: să nu-i răspundă la telefon. Mi se mai întâmplă și mie, eu așa fac, nu avem probleme.
- conturile multiple. E o problemă, dar de imagine, nu de morală. Atâta timp cât le are (
și nu a negat niciodată), atâta timp cât și alte persoane (cu probleme psihice mult mai serioase și cu intenții nu tocmai onorabile) au de asemenea conturi multiple, este firesc să fie printre persoanele suspectate de acțiuni blamabile. Una e însă să fii suspect, alta e să fii vinovat. Faptul că persoane paranoice gen Teonna sau alonewolf o văd pe tot site-ul sau ție ți s-a năzărit că Sonet e Luminița, nu înseamnă că este și adevărat. E o problemă pe care am discutat-o de nenumărate ori cu ea, și nu ca s-o încurajez, așa cum îți imaginezi tu.
- spui că nu te interesează Lumini
ța. Eu îți pot garanta că pe Luminița o interesează mult mai puțin persoana ta. Investești cam mult timp și energie într-un subiect absolut neinteresant (și nu mă refer neapărat la dezvoltarea subiectului în dialogul nostru, ci în primul rând la "campania de demascare" în care vehiculezi destule inepții - gen Sonet = Luminița - și în care iei niște presupuneri drept axiome). Comportamentul ei față de tine nu este ireproșabil după standardele mele, dar nici cu tine nu mi-e rușine. Indiferent cum s-a desfășurat contactul vostru inițial, campania asta nu a pornit-o ea. Dacă v-ați lămurit că nu sunteți compatibile, e suficient să vă ignorați reciproc, nu să vă ridicați poalele-n cap.
- spui că nu te interesează persoana mea. Nu fac parte dintre cei care încearcă să-
ți intre în grații. Am remarcat de ceva timp contul tău, am funcționat și voi funcționa foarte bine pe trilu și fără să te abordez. Intervenția mea de zilele astea a fost punctuală și a avut un singur obiectiv, precizat în primul meu mesaj. Îmi place să comunic cu cine cred eu că merită (cazul de față, altfel mă abțineam în continuare), dar n-am tras niciodată de nimeni: cu mine vorbește cine, când și despre ce are chef.

Dragomara

- Nu am făcut niciodată afirmaţia asta: "un om depresiv este un monstru, un geniu al manipulării etc" - ori mă citeşti mai cu atenţie, ori am să-ţi spun că ai probleme de logică şi de înţelegerea unui text simplu: al meu, sau acum te pomeneşti că oi fi atât ermetică încât ai ajuns să-mi pui în cârcă şi ceea ce simţi şi crezi tu?!
- "E o persoană comunicativă (foarte) care trăie
ște singură. Comportamentul ei e firesc în situația dată." şi eu trăiesc singură, dar în 14 ani de Internet nu mi-am creat niciodată conturi multiple, indiferent de site (şi da, asta e o problemă morală), nu am încercat să intru cu forţa în viaţa nimănui (repet: ea, NUMAI EA, m-a sunat de zeci de ori, mai ceva decât cel mai îndrăgostit bărbat din viaţa mea; ea şi numai ea a încercat prin toate mijloacele şi metodele să-mi intre-n voie, ridicându-mă constant în slăvi etc.)
- "Faptul că persoane paranoice gen Teonna sau alonewolf o văd pe tot site-ul" - de unde ştii că sunt paranoice, ai licenţă în psihiatrie, sau văzut vreun diagnostic?! Le-ai cunoscut PERSONAL pe vreuna/ vreunul?! parcă erai învăţător, nu psihiatru, nu?!
- "spui că nu te interesează Lumini
ța. Eu îți pot garanta că pe Luminița o interesează mult mai puțin persoana ta." Ai dreptate faptul că m-a hărţuit şi continuă să o facă este dovadă TOTALĂ DE dezinteres;
- "sau
ție ți s-a năzărit că Sonet e Luminița" - te rog reciteşte ce-am scris la promovarea făcută Luminiţei, dacă nici de data asta nu ai să pricepi CUI NU I S-A NĂZĂRIT, chiar nu mai este nicio speranţă!
- "Dacă v-a
ți lămurit că nu sunteți compatibile, e suficient să vă ignorați reciproc, nu să vă ridicați poalele-n cap." - asta ar fi trebuit să i-o spui prietenei tale, de mai bine de 3 ani de când o cunoşti, de cel puţin 1000 de ori pe zi!! De poalele mele, dă-mi te rog voie, să fiu numai eu şi bărbaţii mei interesaţi.
- "spui că nu te interesează persoana mea. Nu fac parte dintre cei care încearcă să-
ți intre în grații." Greieraş am să fiu dureros de sinceră cu tine, când am scris pe lista neagră motiv "prost", am fost absolut convinsă de asta. Nu obişnuiesc să fac afirmaţii atât de grave fără a avea o bază solidă de argumentare. Când nu glumesc sunt 100% convinsă de ce spun, şi atunci nu am glumit. După cum ţi-am mai sups de câteva ori: inteligenţa nu este un merit personal, este doar o întâmplare, nu te pot urî pentru cauze strict genetice.

Şi-acum hai să-ţi dau câteva exemple despre ce înseamnă a-mi intra în graţii:

- neimplicarea în lupte care nu te privesc;
- manifestarea unei prietenii de valoare, adică neîncurajarea Liminiţei în chestii cu care spui că nu eşti de acord;
- dovada unei coloane vertebrale drepte, prin păstrarea secretului corespondenţei private;
- recunoaşterea propriilor greşeli, adică "relaţia" noastră - dp meu de v este o greşeală: a ta!
- încercarea corectării propriilor greşeli;
- NEdenigrarea persoanelor absente: Teonna şi restul, FĂRĂ A AVEA COMPETENŢELE necesare, fără a le fi cunoscut efectiv.

PS: nu m-am considerat hărţuită epistolar de către tine, pe lângă Luminiţa eşti un bebe, însă aş fi apreciat dacă ţi-ai fi spus punctul de vedere o singură dată, şi nu ţi-ai fi pierdut timpul în încercare inutilă de a-mi schimba opiniile. Nu mi s-a părut deloc inteligentă chestia asta, despre conotaţia psihologică nu am timp acum să scriu.

Faptele şi gesturile noastre sunt singurele care ne creează ADEVĂRATA imagine, oricât de buni restauratori ar fi unii, timpul tot îşi va spune cuvântul, dând restauraţilor adevărata lumină.

Tare aş vrea să cred că faci ceea ce faci din bunătate, simpatie etc. părerea mea intimă este că ori eşti foarte naiv, or eşti foarte interesat, ori ambele.

Eu una nu mi-aş pune NICIODATĂ prietenii în situaţia în care te-a pus Luminiţa, nici nu le-aş permite VREODATĂ să-mi ia apărarea. NU, prietenia este despre cu totul altceva.

Îmi pare rău că pererile mele nu sunt în concordanţă cu ce ţi-ar plăcea ţie să auzi.
C.

last_moromete

- "Nu am făcut niciodată afirmaţia asta: un om depresiv este un monstru, un geniu al manipulării etc"
"Trebuie să fiţi ori foarte naiv, ori să mă credeţi destul de înapoiată dpdv intelectual pentru a lua de bun mesajul unui necunoscut, prieten de-al unei mari manipulatoare aşacum este Luminiţa! " (citat din primul mesaj pe care mi l-ai trimis). Fiecare rând al tău despre Lumini
ța o prezintă drept agresivă, manipulatoare, prefăcută etc. Așa-i, nu-i portretul unui monstru, e încă sexy pentru vârsta ei. Pe deasupra găsești o explicație pentru asta în diagnosticul de "depresiv", care nu are nicio legătură cu manifestările pe care i le reproșezi.
- hăr
țuirea telefonică nu-i același lucru cu încercarea de comunicare telefonică. Demonstrația ar putea-o face o listă a apelurilor voastre telefonice (deja se merge prea departe, știu), din care să reiasă că sunt zeci de apeluri la care tu nu ai răspuns. Dacă e așa, îți dau dreptate, Luminița te-a hărțuit. Dacă nu, bazându-mă pe modul ei de comportare și pe părerile pe care i le cunosc de peste 3 ani, ca și pe tendința spre exagerare pe care am remarcat-o la tine, înclin să-i dau ei dreptate - a încercat să comunice cu tine, apoi a reacționat la agresivitatea ta (ceea ce a fost o greșeală după părerea mea, și i-am spus-o și ei).
- conturile multiple sunt o gravă problemă morală dacă le folose
ște pentru a aborda alți utilizatori, complet de acord. Asta rămâne a fi demonstrat. Dacă le folosește pentru a-și sorta exagerat de multele uploaduri pe genuri, de exemplu, nu e nicio problemă morală.
- accentele paranoice ale Teonnei
și ale lui alonewolf sunt vizibile pentru orice persoană cu inteligență medie care citește o definiție, eventual o minimă descriere a afecțiunii. Sunt multe tulburări psihice cu accente paranoice, din câte am auzit eu, nu am pus un diagnostic precis pentru că nu am competența necesară. Și depresia poate fi identificată de persoane fără pregătire în domniu, nu? Cu cele două personaje am avut de-a face și direct, le-am observat și comportamentul public. Manifestările Teonnei le cunosc și din mesajele private sau din conversații pe mess pe care 4 persoane (diferite!) hărțuite mi le-au trimis.
- ai afirmat clar, și nu o dată, în dialogul nostru că ești convinsă că Sonet e Luminița. Că ție ți-a venit ideea sau te-au convins alții e irelevant pentru mine, singurul argument pe care mi l-ai oferit a fost că Sonet nu a reacționat la acuzele tale așa cum ai fi reacționat tu.
- exemplu de presupunere pe baza căreia pui verdicte rapide și definitive:
"Aaa... şi un sfat mic: nu-mi este prieten cel care-mi încurajează cretinismele (exact ceea ce faci tu cu Luminiţa) ci cel care-mi dă peste ceafă şi-mi spune că/ când greşesc,"
De unde știai tu ce părere am eu despre conturile multiple? De unde știi de câte ori i le-am reproșat, și cu ce argumente? De unde știi tu cum am sfătuit-o să reacționeze în situații conflictuale, cum este aceasta? Pe ce te bazezi când spui că-i încurajez "cretinismele"?
- despre dialogul nostru și rapida părere pe care ți-ai format-o despre mine (după 3-4 mesaje eram deja prost și-n lista neagră
)... Premiza e foarte importantă. Raționamentul tău este următorul: Sonet e Luminița. Eu am intervenit încercând, penibil și deloc credibil, să salvez "ascunzișul" colosal de important și să o sprijin în conflictul cu tine. Sunt, prin urmare, fie ipocrit și complet lipsit de caracter, fie naiv/tembel, manipulat și neinspirat. Ai avea perfectă dreptate! Ce refuzi tu să iei în calcul este varianta următoare: Sonet NU este Luminița. Intervenția mea a încercat doar să protejeze un prieten fragil (Sonet) într-un moment neplăcut. Conflictul tău cu Luminița este vechi de luni de zile și sunt convins că va continua,. Nu m-am implicat în aceste luni, nu o voi face nici în viitor. Am refuzat repetat la început să discut despre Luminița. Am dezvoltat subiectul în urma insistențelor tale de a-l aduce în discuție. Am făcut-o pentru că te-am considerat o persoană inteligentă și bine intenționată, dar repezită și insuficient informată. Ți-am prezentat câteva informații și argumente ca răspuns la afirmațiile tale. Nu mi-am propus să te conving și nu mi-am făcut iluzii - ți le-am oferit pentru că am considerat că merită efortul, iei în considerare ce și cum dorești. Această încercare de dialog pe tema Sonet/ Luminița nu a fost o greșeală din partea mea, o greșeală ar fi dacă ar continua.
Ești 100% convinsă de ceea ce spui? Poate tocmai asta este o greșeală: ești convinsă prea repede și prea tare. Un om inteligent păstrează o rezervă de îndoială, pentru că știe că nu este infailibil.
Nu-mi place să aud ceva anume, îmi place să descopăr prin comunicare oameni așa cum sunt ei.

Dragomara

Pentru că eu nu am nimic privat, şi pentru că tu ai făcut ceea ce un om de caracter nu face, adică mi-ai dat mesajele mai departe am să ţi le fac şi eu publice, pe blog. Asta sper să-ţi fie învăţătură de minte şi data viitoare să te comporţi în consecinţă când vei citi ceva de genul: NU mesajelor private.

Nu e nevoie să-ţi dau teste de inteligenţă, sau să dorm în pat cu tine pentru a şti cum eşti, mai puţin de 5 mesaje şi 5 gesturi sunt arhisuficiente. Eu analizez tot timpul, compar şi încadrez. Pentru totdeauna. Prostia stare-n ochi precum lepra.

Sper ca tu să fi învăţat ceva din toate astea.


Concuzie: nu te duce capul, dar asta nu e vina ta. Din păcate nu ai nici caracter - şi asta e numai vina celor care te-au educat/ şi-a ta - nu că ar exista prea mulţi proşti cu caracter.

last_moromete

Din nou, răspunsul tău nu are legătură cu ce am scris eu - apropo de inteligență. Problema indiscreției mele era prezentată în celălalt mesaj.
Publicarea mesajelor private este un obicei al tău pe care-l știam, deci este un risc asumat, nu mă interesează ce faci cu ele. Nu mi-e rușine pentru nimic din ce ți-am scris.

Dragomara

Ok. Să le facem publice, atunci.

last_moromete

Eu n-am de ce să fac public nimic din ce mi-ai trimis tu, și aș avea destule care arată cum ești tu în stare să porți un dialog rațional și civilizat. Dacă aș face public ceva, aș fi un nesimțit. Repet, refuzi să iei în considerare contextul serii respective. Exemplificare: scrie-mi acum despre Casandra una și alta, insistă deși îți spun în repetate rânduri că nu vreau să discut despre asta cu tine și-ți promit că-i trimit imediat mesajele Casandrei (nu publicului larg, aș fi din nou nesimțit).
Repet, nu-mi place bârfa.

------------

Al doilea schimb de mesaje: Data: 27 Oct 2011, 08:01 PM (ultimul mesaj)

Că am uitat să-ţi spun

Dragomara

dacă vreunul din cunvintele mele, cele pe care ţi le scriu NUMAI ţie va mai fi pasat şi altora, noi doi am terminat orice discuţie. Nu te mai comporta ca un copiluţ, te rog, că doar eşti tătic! :)
O zi uşoară!

last_moromete

Îmi displace obiceiul de a plimba vorba chiar mai mult decât îți displac ție mesajele private. Ca și tine însă, mi s-a mai întâmplat rareori să-mi calc pe inimă, în situații pe care eu le consider excepționale. Dat fiind contextul și conținutul discuției din prima seară, nu am nicio problemă morală legată de gestul meu. Cum am perceput eu reacția ulterioară a Luminiței este problema mea și a ei.
Continuarea discu
ției noastre nu-i un obiectiv pentru mine, dar poate fi un bonus, așa că avertismentul tău nu este nici necesar, nici nu-mi dă fiori.
Ziua mea e u
șoară, că-s în vacanță. Zi faină ție!

Dragomara

- "Îmi displace obiceiul de a plimba vorba chiar mai mult decât îți displac ție mesajele private. Ca și tine însă, mi s-a mai întâmplat rareori să-mi calc pe inimă, în situații pe care eu le consider excepționale." - nu te cred, unde până acum nu ai făcut decât să demonstrezi contrariul.
-"Dat fiind contextul
și conținutul discuției din prima seară, nu am nicio problemă morală legată de gestul meu." - offf, aste este foarte grav! Vezi-l pe Caragiale.
-"Cum am perceput eu reac
ția ulterioară a Luminiței este problema mea și a ei." - asta nu mă interesează, indiferent de viaţa în care-aş trăi.
-"Continuarea discu
ției noastre nu-i un obiectiv pentru mine, dar poate fi un bonus, așa că avertismentul tău nu este nici necesar, nici nu-mi dă fiori. " Nu e un avertisment, şi nu am niciun motiv să-ţi dau bonusuri, crede-mă. Dimpotrivă.
Vacanţă plăcută!

last_moromete

- "până acum nu ai făcut decât să demonstrezi contrariul."
De ce? Pentru că am trimis adevăratului destinatar părerile unei persoane care mă insulta fără să mă cunoască
și care insista să dezvolte un subiect (caracterizarea unui vechi prieten) pe care l-am refuzat repetat? Ți-am oferit în seara respectivă mult mai mult respect decât voi primi vreodată din partea ta. Și dacă voiam "s-o scald" ca o persoană lipsită de caracter ce sunt, puteam foarte ușor să neg și să spun că Luminiței i-am trimis doar înjurătura (ea atât a citat), ca să vadă cât "sufăr" eu din cauza ei.
- Prin bonus în
țeleg conversația cu un om inteligent și sincer. Acest bonus l-am obținut deja, indiferent de momentul și concluzia cu care se încheie dialogul nostru.
Mul
țumesc pentru urare (și link-ul la Vangelis), zile frumoase!

Dragomara

Greieraş - tu ai pierderi de memorie grave, mai ceva ca un batrân atins de Alzheimer. Şi acum să-ţi reamintesc: nu am insistat să vb nimic cu tine, tu te-ai băgat în seamă cu mine, INSISTENT, pe tema "caracterizarării unui vechi prieten" - Luminiţa. Tu, numai tu. Când mama dracului am dorit eu să vb. cu tine?!

Dacă "nobila" ta depresivă prietenă nu mi-ar fi postat mesajul public nu aş fi avut de unde şti că-mi dai mesajele mai departe. Nu tu mi-ai spus asta, ipocrit mic. Nu numai că ai grave probleme de memorie, dar nici la capitolul logică nu stai bine.

M-ai fi respectat ceva mai mult de 1% dacă ai fi făcut cel puţin 5% din ceea ce scriam la profil: nu mesaje private, nu prosti, etc.

Citat: "
Ți-am oferit în seara respectivă mult mai mult respect decât voi primi vreodată din partea ta". Habar nu ai ce înseamnă respect. Ceea ce mi-ai oferit a fost doar multă prostie, incultură, ipocrizie, al dracului de mult interes şi multă-multă lipsă de respect.

Sunt total de-acord cu fraza că nu ai să primeşti nimic din partea mea, ţi-am spus ce şi de ce în mesajul anterior.

Prostia doare, crede-mă, cu toate că ea nu e de la Dumnezeu. Promit să am eu grijă să te doară. Şi nu numai pe tine.

last_moromete

- recitește primul nostru schimb de mesaje. Ți-am vorbit despre Sonet. Am repetat de mai multe ori că nu vreau să discut despre Luminița și conflictul vostru.
- recite
ște comentariul Luminiței. A citat strict înjurătura, așa că tot ce-am spus are logică.
- despre respect e inutil să mai vorbesc cu tine, am detaliat anterior, ori n-ai citit, ori n-ai în
țeles nimic.
- "Prin bonus în
țeleg conversația cu un om inteligent și sincer. Acest bonus l-am obținut deja, indiferent de momentul și concluzia cu care se încheie dialogul nostru. " Ce să-mi mai oferi? Cum spuneam, nici măcar nu citești, poate scriu cam lung pentru capacitatea ta de concentrare (vezi ce ușor e să insulți?)
- Singurul lucru care mă doare e con
știința mea, atunci când e cazul. Poți să încerci orice poftești, ești complet inofensivă pentru mine. Dacă nu mai văd sensul unui dialog, pur și simplu nu mai exiști pentru mine, nu poți schimba asta. Am să-ți răspund oricând am să întrevăd șansa unui dialog plăcut, rațional și civilizat.

Dragomara

BLOG

last_moromete

Clar nu citești ce-ți scriu.

"Blogurile nu mă interesează, nici al tău, nici al altcuiva, abia am timp pentru trilu."
"Publicarea mesajelor private este un obicei al tău pe care-l
știam, deci este un risc asumat, nu mă interesează ce faci cu ele. Nu mi-e rușine pentru nimic din ce ți-am scris. "

Spor cu blogul.

Bottom of Form