Şi m-aş uita la un film. Bineînţeles. Da'n-am la ce. Internetul merge ca dracu', ori o trebui reinstalat sistemul de operare. Oricum, nu găsii nimic interesant de citit. De ani. Mai exact.
(Între timp am făcut vreo două ceaiuri şi-am băut câteva căni de apă, în speranţa că tot o să-mi treacă de berea aia. Oare de ce nu s-o livra şi berea la domiciliu, aşa precum pizza?! Ha-ha-ha).
Primul sutien.
No, din păcate nu despre al meu este vorba, deci staţi calmi. :-)
Pe 8 februarie Lori împlineşte 12 ani. Printre alte chestii de îmbrăcat (cărţi nu cred că-şi va dori, cel puţin nu în prezenta viaţă. :D) i-am luat şi două bustiere şi un sutien negrru, absolut superb, cu pisicuţe roz, brodate delicat. Asta nu că ar avea ea cu ce să le umple, dar trebuie să gândim în perspectivă, şi apoi este mai mult decât emoţionat să cumperi primul sutien unei fetiţe (care nu este a ta, printre altele).
După asta mi-am amintit că în vremea în care obişnuiam să citesc, mă rog, să caut să citesc blog-uri interesante (între noi fie spus nu am găsit încă unul, da'io încă mai sper), ei bine în vremea aia am dat peste blog-ul unui româncuţe emigrate, unde altundeva decât în America. În câteva zile i-am citit tot blogul. Tipa avea o lejeritate în exprimare şi o sinceritate absolut naturală, păcat că stilul nu avea nimic literar, şi-apoi era total lipsită de umor, însă de-o naivitate adorabilă, naivitate care m-a plictisit foarte repede, totuşi, mă rog, după ce-am tot citit despre colegul american, cam obez, dar foarte de treabă care-o tot strângea în braţe (camaradereşte, evident! Ha-ha-ha! Asta să i-o spui lui mutu!)
În fine, foarte pe scurt, din ce-am priceput io: tipa cred că lucra la un aeroport, se măritase recent cu Mr. Perfect, cel de-a cărui naţionalitate nu-s prea sigură, nu că ar conta prea mult. Îşi petrecea zilele între job, colegul obez, Mr. Perfect şi shopping-uială, evident pe la solduri, şi între blog.
Într-unul dintre articolele postate pe blog, fata îi reproşa mamei că l-a lăsat pe soţ, respectiv tată, să-i cumpere primul sutien fiicei. Mi-a plăcut şi totodată impresionat enorm tonul în care era făcut acel reproş. Nu era pic de resentiment şi ranchiună, nu, ci numai regret că mama nu fusese lângă fiică într-un moment atât de important pentru o tânără fată.
Zilele asta mi-am amintit povestea. Şi acum zâmbesc. Mă rog, de-atunci tot zâmbesc.
Şi-acum hai să vorbim despre primul meu sutien. Şi despre cel al Otiliei, una dintre cele mai bune prietene ale mele, din copilărie.
No, cred că eram deja prin clasa a 9-a când mama mi-a cumpărat primul sutien. Nu-mi amintesc să fi fost ceva spectaculos, sau emoţionant. "Eşti destul de mare, a venit vremea să porţi şi tu sutien". Probabil că aşa şi era, unde sânii mei au început să explodeze de pe la 12 ani. Perioadă în care mie-mi plăcea de cu vecin de bloc, Gabriel, un tip brunet, cu nişte ochi albaştri, superbi, de aceeaşi vârstă cu mine, chiar într-o clasă paralelă cu a mea.
Mama lui Gabriel era asistentă medicală, şi în fiecare sâmbătă tot spăla la albe lenjerii. Familia lui Gabriel locuia la acelaşi etaj cu noi, adică la 3. Nu-mi mai amintesc cum a început pasiunea mea pentru el, însă încă mă mai ustură în gât şi abia pot respira de kilometrii pe care i-am alergat. El pe un Pegas superb, io pe jos. Timp în care restul băieţilor din cartier, cei pe care-i ignoram total, tot ţipau după mine: "Uite, are ţâţe! Asta are ţâţe!"
Oricum, Gabriel nu a fost prea impresionat de performanţele mele atletice, fizice nici nu se punea problema, sau probabil că puştiul o fi fost mai timid...
No, ceea ce vreau să subliniez e faptul că de atunci mă tot chinui să ies din lacul ochilor albaştri. Mai exact Groapa Marianelor ochilor albaştri. Ha-ha-ha!
No, eram prin clasa a 8-a şi majoritatea fetelor purtau deja sutien, şi nu că ar fi fost mai dotate decât mine, nu, dar mamele lor erau mai atente decât a mea. Acum nu cred că am fost într-adevăr frustrată, sau probabil că eram unde adoram să-i pipăi Otiliei, sutienul, pe spate, prin tricoul subţire de vară, şi să trag de bretele lui ca de o praştie, după care să le dau drumul în hohote homerice de râs. Ale mele doar. Otilia era o fată incredibil de frumoasă, cu un ten măsliniu şi-o delicateţe pe măsură. Tot ciclul primar mă torturaseră, la propriu, într-un joc tembel în care io trebuia să fiu mămucă unui cârd de fete, altminteri mă pârau (Otilia mă pâra, ea fiind şefa mea de grupă) la tovarăşa învăţătoare că nu-mi tăiasem unghiile, îmi uitasem batista acasă şi alte chestii... administrative. După cum se poate lesne observa, de mică am fost menită să fiu mămica altora... răniţi, sau mai mult sau mai puţin... copiluţi.
Între timp Cristi, unul dintre şterşii mei lista de YM îmi recomandă un film: Love and other drugs, film pentru care mai trebuie să aştept câteva minute. Frate, dacă mă enervează ceva la culme, e uitatul ăsta la filme pe PC, uitatul de pe scaun. Deja mă dor cel de-al treilea rinichi şi vertebrele lipsă, mama ei de viaţă! Şi vreau bereeeee!!
Postări
Foarte draguta povestea ta. Si cu Gabriel cum a ramas?
RăspundețiȘtergere