Griji şi dureri... diverse

Oamenii normali dormeau la ora la care-i scriam io, Olgăi. 6 am. Duminica la 6 am. Însă eu nu sunt un om normal, cel puţin nu în week-end-ul ăsta.

No, tocmai ce-am descoperit plăcerea postărilor directe pe blog.

No, m-am trezit la ora 6 şi-am început să-mi reorganizez folder-ele din Outlook, muncă oarecum inutilă, deoarece webmail-ul este cel în care ar trebui să fac mai degrabă curat, nu că ar fi ajuns la 7 giga.

Evident că am greşit adresa de e-mail a Olgăi, deoarece toate mesajele s-au întors, după o juma de secol, că atât îi trebuie Google/ Clicknet ca să trimită un mesaj/ să verifice o adresă de e-mail. Acum fac alte combinaţii de "abaianitei... abaianite... abaianiti... " Ce nume o mai fi şi ăsta?!

No, după ce-am reclamat decodorul Dolce ars, ieri pe la 10:30 m-am trezit cu Silviu, tipul de Service, cel care mă cunoaşte ca pe un cal breaz, mă rog o cunoaşte fizic numai pe antena mea... :-) I-am povestit cea mai recentă "epopee" Dolce, imposibilitate comandare online decodor HD, prezentul decodor ars etc. Tipul mi-a spus că s-a umblat la soft-ul de la decodoare şi că de-aia s-au ars atâtea, eu fiind al patrulea caz în zonă.

A instalat noul receivier, timp în care io vorbeam cu Lori, cea care decisese că nu am dat suficienţi bani luna asta pe telefonul ei (cel pe care l-am încărcat numai de 2 ori, şi unde mai pui că numai io o sun) şi-i dăduse cartela ei, Ionicăi, "pentru că ea nu mai are credit", drept care m-am enervat de la prima oră, şi-am decis că este nevoie urgentă de-o lecţie despre dreptul de proprietate, despre cardurile mele goale etc.

Înainte ca Silviu să plece la alţi năpăstuiţi Romtelecom, mi-a zis că nu a putut activa cartela (cardul) "pentru că restul colegilor sunt plecaţi la o înmormântare", dar că procesul se fac face cu siguranţă în intervalul a 1-3 ore.

La vreo oră după ce-a plecat el mă sună un tip de la Service şi-mi spune că noul decodor/ card nu poate fi activat deoarece io mai am o comandă pentru un receiver HD, sculă care durează minim o săptămână pentru a fi livrată, da'poate dura şi... două. Timp în care io nu voi avea cablu. No, iniţial am râs, unde am crezut că tocmai mi se spusese un banc. Zâmbetul mi s-a topit după ce mi s-a explicat că nu voi fi niciodată în stare să-mi instalez singură viitorul decodor HD, aşa cum îmi spusese operatorul Romtelecom, şi că va trebui să fac o comandă către Service şi să le dau lor 20 de euro pentru instalare, chestie pe care cu toată miopia mea chiar nu o văzusem/ citisem când am tot încercat să comand online. Tipul mi-a explicat de vreo 2-3 ori, precum copiilor tâmpiţi. Mai degrabă aş fi acceptat faptul că am fost răpită şi crescută de extratereştrii, de exemplu, decât tocmai ceea ce trăiam. Unde şocul îndulcea enervarea, am pus mâna pe mobil şi-am sunat numai de 5-6 ori la ClickNetTelVerde, acolo unde după ce treceam de meniul acela tembel eram imediat deconectată, nu pusă în aşteptare aşa cum este normal, şi aşa cum mi se întâmplase ori de câte ori apelasem acel număr.

Am căut alt număr de telefon, şi după zeci de minute de aşteptare am reuşit să intru în direct cu alt operator, să-mi spun pentru a nu-ştiu-câta-oară oful. După ce am dat codurile/ seriile cardului/ decodorului, tipul mi-a promis că mă va ajuta.

După asta am decis să fac iar acel nonsens legal, mare consumator de timp, şi absolut inutil, adică să reclam la Protecţia Consumatorului. Am numai experienţe nefericite legate de activitatea acestei instituţii. Prima, şi singura data când mi s-a răspuns (şi-am făcut mai mult de 5-6 reclamaţii diferite) a fost după 6 luni de la reclamaţie - timpul maxim aprobat fiind de o lună - când mi s-a spus că Vodafone din CityMall Constanţa nu are nicio legătură cu Vodafone România (LOOOOOOOL), probabil trebuia să scriu directorului din Franţa, sau unde o fi firma mamă, şi că dacă într-adevăr bateria mobilului nu este cea din ofertă/ reclame - cea care trebuia să ţină 15 zile şi să fie Li-Ion, dar care nu ţine nici 4, şi e Li-cadmiu - e bine să fac o nou reclamaţie... necontând că io am dat acum mai bine de 3 ani, pe un tel la abonament (2 ani) mai bine de 900 de lei. Prima şi ultima mea experienţă Nokia!!

Deci iar mi-am pierdut vremea într-o reclamaţie inutilă. După care am citit mai atentă ce fel de decodor comandasem io, şi ce să vezi, din cei peste 6 euro pe care urma să-i dau pe HBOMAXPACK numai HBO este HD, şi asta fără decodor, că mai costă şi ăla aproape 3 euro pe lună (timp de 2 ani) . Am făcut un calcul rapid, şi fără cei 20 de euro instalare pe care nu am de gând să-i plătesc ever, HBO HD mă va consta, cu tot cu decodor, timp de 2 ani ceva mai bine de 6 euro. În prostia mea io am crezut că tot pachetul HBOMaxPack este HD. Să mai zic că io una mă uit aproape exclusiv la CineMax şi CineMax2?!

Am fost aseară pe la Florin, cel care are deja de vreo câteva luni aceste servicii, dar şi un TV mult mai nou şi mai performant, un Sony, pe când Samsung-ul meu merge deja pe 5 ani.

Mi-am zis apoi, imaginea ca imaginea, însă îmi doresc şi eu să aud surround, chestie care cică la HD este doar stereo, cu toate că ei afirmă cu totul altceva. I-am zis lui Florin că sunt posturi de muzica/ TV care intră surround, el mi-a zis că este un fals surround, doar.

Deci, mai bine aş lăsa-o dracului baltă. Însă pe site-ul Romtelecom se spune că decodor-ul HD ar îmbunătăţi şi recepţia tuturor celorlalte programe.

După ce-am făcut reclamaţia către ANP, şi-am dat şi la Romtelecom un c.c., m-a sunat o tipă cu aceeaşi poezie "am primit solicitarea Dvs. şi imediat ce colegii noştri se eliberează vă vom ajuta/ anunţa, însă ştiţi că azi e sâmbătă şi nu prea este personal etc. etc."

Şi semnalul a venit pe la ora 17.

---

Mult mai pe seară.

Azi am fost la mămuca, unde iar făcuse gogoşi. Tocmai făceam inventarul defecţiunilor casnice: butonul on-off al HDD extern nu mai funcţionează, UPS s-a dus dracului şi el, bateria de la bucătărie pică, pe undeva pe sub chiuvetă, un niplu de la caloriferul din baie stă să se fisureze, pentru a două oară în ultimii 2 ani, iar pică în baia mare de la nenorociţii ăia de sus şi tot aşa, când a trecut unul cu un autogreder şi m-a făcut fleaşcă din cap până-n picioare, mă rog geaca e impermeabilă în rest mi-a intrat apă/ lapoviţă până şi în sacoşa cu DVDuri pentru ăl bătrân.

Şi iar am fost foarte vrednică, azi, şi fără să-mi fi propus, am făcut curăţenie pe desktop, mail, drive C. Însă jumătate din timp am privit la poze, amuzându-mă copios.

Latest news:

- e-mail-urile mele către Olga s-au dus într-un final... indiferent, so far;

- Unchiul Mario mă ignoră sistematic de mai bine de-o săptămână; l-am ignorat şi io câteva zile; i-am scris totuşi azi, urnde urmează să iau sâmbătă fetele în vacanţă pentru o săptămână "ai să poţi vorbi cu ele, dacă vrei", informaţie care a stârnit în bietul om doar un log-off... instant;

- ziua a fost salvată de către florile mele iubite şi de către Erik, cel pe care l-am smotocit şi pupăcit în draci;

- aaa... la ora 6 am comandam mai toate cărţile despre educaţia copiilor găsite pe buybooks.ro, slavă Domnului că s-ar putea ca unele să nu fie în stoc - luna asta am să mănânc... cărţi, şi cărţi;

- am făcut ceva ordine şi prin biblioteca din camera PCului/ copilului, ocazie cu care am constatat că am numai... 5 volume comandate de câte două ori. Tristeţea este că nici nu am cui să le fac cadou, nu prea mai ştiu pe nimeni apropiat care citeşte literatură contemporană, sau care citeşte în general...

Despre dureri, altă dată.

Primul sutien. Şi despre alte... sutiene, şi nu numai

Deci mi-e somn, mă ustură buzele, ochii pentru că am citit numai aberaţii on line (fără ochelari evident, că nu-i găsii) şi-aş bea o bere. Mă rog, nu neapărat în ordinea asta. Cred că aş începe cu berea. Dacă aş avea.

Şi m-aş uita la un film. Bineînţeles. Da'n-am la ce. Internetul merge ca dracu', ori o trebui reinstalat sistemul de operare. Oricum, nu găsii nimic interesant de citit. De ani. Mai exact.

(Între timp am făcut vreo două ceaiuri şi-am băut câteva căni de apă, în speranţa că tot o să-mi treacă de berea aia. Oare de ce nu s-o livra şi berea la domiciliu, aşa precum pizza?! Ha-ha-ha).

Primul sutien.

No, din păcate nu despre al meu este vorba, deci staţi calmi. :-)

Pe 8 februarie Lori împlineşte 12 ani. Printre alte chestii de îmbrăcat (cărţi nu cred că-şi va dori, cel puţin nu în prezenta viaţă. :D) i-am luat şi două bustiere şi un sutien negrru, absolut superb, cu pisicuţe roz, brodate delicat. Asta nu că ar avea ea cu ce să le umple, dar trebuie să gândim în perspectivă, şi apoi este mai mult decât emoţionat să cumperi primul sutien unei fetiţe (care nu este a ta, printre altele).

După asta mi-am amintit că în vremea în care obişnuiam să citesc, mă rog, să caut să citesc blog-uri interesante (între noi fie spus nu am găsit încă unul, da'io încă mai sper), ei bine în vremea aia am dat peste blog-ul unui româncuţe emigrate, unde altundeva decât în America. În câteva zile i-am citit tot blogul. Tipa avea o lejeritate în exprimare şi o sinceritate absolut naturală, păcat că stilul nu avea nimic literar, şi-apoi era total lipsită de umor, însă de-o naivitate adorabilă, naivitate care m-a plictisit foarte repede, totuşi, mă rog, după ce-am tot citit despre colegul american, cam obez, dar foarte de treabă care-o tot strângea în braţe (camaradereşte, evident! Ha-ha-ha! Asta să i-o spui lui mutu!)

În fine, foarte pe scurt, din ce-am priceput io: tipa cred că lucra la un aeroport, se măritase recent cu Mr. Perfect, cel de-a cărui naţionalitate nu-s prea sigură, nu că ar conta prea mult. Îşi petrecea zilele între job, colegul obez, Mr. Perfect şi shopping-uială, evident pe la solduri, şi între blog.

Într-unul dintre articolele postate pe blog, fata îi reproşa mamei că l-a lăsat pe soţ, respectiv tată, să-i cumpere primul sutien fiicei. Mi-a plăcut şi totodată impresionat enorm tonul în care era făcut acel reproş. Nu era pic de resentiment şi ranchiună, nu, ci numai regret că mama nu fusese lângă fiică într-un moment atât de important pentru o tânără fată.

Zilele asta mi-am amintit povestea. Şi acum zâmbesc. Mă rog, de-atunci tot zâmbesc.

Şi-acum hai să vorbim despre primul meu sutien. Şi despre cel al Otiliei, una dintre cele mai bune prietene ale mele, din copilărie.

No, cred că eram deja prin clasa a 9-a când mama mi-a cumpărat primul sutien. Nu-mi amintesc să fi fost ceva spectaculos, sau emoţionant. "Eşti destul de mare, a venit vremea să porţi şi tu sutien". Probabil că aşa şi era, unde sânii mei au început să explodeze de pe la 12 ani. Perioadă în care mie-mi plăcea de cu vecin de bloc, Gabriel, un tip brunet, cu nişte ochi albaştri, superbi, de aceeaşi vârstă cu mine, chiar într-o clasă paralelă cu a mea.

Mama lui Gabriel era asistentă medicală, şi în fiecare sâmbătă tot spăla la albe lenjerii. Familia lui Gabriel locuia la acelaşi etaj cu noi, adică la 3. Nu-mi mai amintesc cum a început pasiunea mea pentru el, însă încă mă mai ustură în gât şi abia pot respira de kilometrii pe care i-am alergat. El pe un Pegas superb, io pe jos. Timp în care restul băieţilor din cartier, cei pe care-i ignoram total, tot ţipau după mine: "Uite, are ţâţe! Asta are ţâţe!"

Oricum, Gabriel nu a fost prea impresionat de performanţele mele atletice, fizice nici nu se punea problema, sau probabil că puştiul o fi fost mai timid...

No, ceea ce vreau să subliniez e faptul că de atunci mă tot chinui să ies din lacul ochilor albaştri. Mai exact Groapa Marianelor ochilor albaştri. Ha-ha-ha!

No, eram prin clasa a 8-a şi majoritatea fetelor purtau deja sutien, şi nu că ar fi fost mai dotate decât mine, nu, dar mamele lor erau mai atente decât a mea. Acum nu cred că am fost într-adevăr frustrată, sau probabil că eram unde adoram să-i pipăi Otiliei, sutienul, pe spate, prin tricoul subţire de vară, şi să trag de bretele lui ca de o praştie, după care să le dau drumul în hohote homerice de râs. Ale mele doar. Otilia era o fată incredibil de frumoasă, cu un ten măsliniu şi-o delicateţe pe măsură. Tot ciclul primar mă torturaseră, la propriu, într-un joc tembel în care io trebuia să fiu mămucă unui cârd de fete, altminteri mă pârau (Otilia mă pâra, ea fiind şefa mea de grupă) la tovarăşa învăţătoare că nu-mi tăiasem unghiile, îmi uitasem batista acasă şi alte chestii... administrative. După cum se poate lesne observa, de mică am fost menită să fiu mămica altora... răniţi, sau mai mult sau mai puţin... copiluţi.

Între timp Cristi, unul dintre şterşii mei lista de YM îmi recomandă un film: Love and other drugs, film pentru care mai trebuie să aştept câteva minute. Frate, dacă mă enervează ceva la culme, e uitatul ăsta la filme pe PC, uitatul de pe scaun. Deja mă dor cel de-al treilea rinichi şi vertebrele lipsă, mama ei de viaţă! Şi vreau bereeeee!!

Servicii de căcat, într-o ţară şi mai de căcat

No, mă pune dracul, că Dumnezeu nu cred că a putut fi, să încerc azi să-mi comand, on-line, un serviciu HD, mai exact numai HBO MaxPack. Şi asta în pauza mea de masă. Nu că la maxim de 4-5 filme cât reuşesc eu să văd pe săptămână asta s-ar justifica, însă mi-am zis de ce să nu profit la maximum de caracteristicile TV-ului şi ale HomeTheater-ului, cele în care-am băgat atâţia bani, evident ca o proastă ce sunt.

Toate bune şi frumoase. Adică mă logam bine-mersi în MyAccount Romtelecom, după care mă duceam în Magazinul On-line şi-mi făceam solicitarea dorită, însă ori de câte ori am dorit să finalizez comanda mi s-a spus că user-ul sau parola nu sunt corecte. Am resetat de vreo două ori parola. Şi tot degeaba.

În final, unde tot nu mi-a ieşit, am trims un mesaj disperat la myaccount@romtelecom.ro. Mesaj la care mi s-a răspuns după aproape 3 ore; ore în care io sperasem să mă sune cineva, unde tot resetasem la parole, şi oricum toată activitatea pe site este înregistrată şi al dracului de vizibilă.

Deci mi-a răspuns o duduiţă (Gloria ştie şi de ce) care mi-a zis că trebuie să-mi fac câte un user nou pentru fiecare secţiune a site-ului. Am râs 5 minute, unde în 15 ani de Internet nu mai auzisem aşa ceva, după care i-am trimis un mesaj a la Dragomara, în care-i rugam să aştepte să mă tâmpesc pentru a-mi putea face 15 conturi pe acelaşi site, după care i-am #ameninţat # pentru a suta oară că voi renunţa la serviciile lor.

No, deci adio HD, adio Dolce. Asta până când găseam un alt operator de televiziune prin cablu. No, şi aici intră în scenă paranormalul. Unde era vineri, unde luasem masa în familie şi unde nu aveam chef de şmotru, îmi zic să mă bag la unul din cele aproape 3 filme pe care le văzusem săptămâna asta. No, toate bune şi frumoase... până a trebuit să pornesc decodor-ul Dolce, cel care de obicei, în stare "oprit" indică doar ora, decodor care acum era mort. Evident că asta mi s-a părut o glumă proastă, drept care am aprins lumina, l-am scos din priză, i-am stins butonul din spate şi scos cablu euroscat (sau cum s-o numi) după care l-am reconecat. Inutil, evident.

Între timp zâmbetul mi s-a tra (între timp iar a căzut tensiunea, iar UPS-ul meu, cel care ar trebui să-mi ţină PCul în stare de funcţiune maxim 11 minute, ei bine, el, tocmai el, s-a oprit din prima secundă fără tensiune...)

No, între timp zâmbetul mi s-a transformat într-un rictus. Gluma devenise de-a dreptul proastă. Am pus mâna pe mobil (dacă sun de pe fixul Romtelecom nu-mi răspunde nici dracu) şi am sunat la ClickTelVerde, sau ceea ce ştiam io că este ClickTelVerde. Unde am aşteptat şi aşteptat, după care am vorbit cu o mândră care m-a pasat instant unui angajat de la Serviciul Tehnic, care evident că mi-a răspuns numai după ce-am aşteptat suficient.

Oricum, tipul şi-a ratat cariera. Dintre toţi angajaţii cu care-am vorbit în mai bine de 5 ani, ăsta s-a dovedit cel mai empatic şi mai fin psiholog. Şi dacă te gândeşti că noi doi am vorbit mai bine de 15 minute, asta unde o convorbire standard durează maxim 3 minute... :D ajungi la concluzia că am dat peste un tip extrem de răbdător şi dispus să-şi facă job-ul cum trebuie.

Am stabilit, la sugestia lui, să înlocuiesc decodor-ul stricat, după care să-mi comand unul HD, numai pentru HBOMaxPack, unde livrarea celui din urmă durează mult mai mult. Deci în acest weekend singurul film pe care-am să-l văd/ revăd, de fapt, este cel în care io sunt client fidel şi absolut tâmpit, Romtelecom. Genul: dramă.

Mi s-a luat de ţara asta, de serviciile ei de căcat, pe extrem de mulţi bani. Pur şi simplu nu mai suport nesimţirea, prostia şi indiferenţa celor pe care-i plătesc.

I-am spus tipului cu care-am discutat astă seară: "crezi că faptul că tu eşti acum amabil şi dispus să mă ajuţi compensează nesimţirea şi indiferenţa din ultimii 5 ani a colegilor tăi?!"

Despre cu totul altceva

Fila de azi ar fi trebuit să se cheme „ţara mea de Glorii, ţara mea de proşti” sau „despre prostia din spatele CineMagiei”.

Îmi sunt mâinile atât de aspre încât simpla conştientizare că ele aparţin acestui trup, mă doare, darmite atingerea tastelor.

Sunt mai bine de 5 luni de când nu am mai accesat acest blog, nu că nu ar fi fost ceva zeci de dăţi în care am dorit să o fac, însă am fost prea obosită, sau pur şi simplu, vorba bunică-mii, am pregeat. Faptul că unul sau altul mi-a repoşat lipsa de activitate m-a făcut să REconştientizez că de fapt scriu doar pentru mine, şi că sunt aproape sigura care mă şi înţeleg.

Ascult Ayo, în sufragerie, pe HomeTheater. Ayo şi Carmela. De la o vreme am probleme cu sunetul, în sensul că parcă acuitatea mea auditivă a scăzut un pic. Pardaoxul e că reuşesc să-mi aud şi diferenţiez mobilul de foarte departe, însă cu TVul/ DVDul problema stă cu totul invers, adică obişnuiam să merg cu volumul la minim, atât de tare mi se părea sunetul, mai nou, sunetul decodorului Dolce este aproape la maximum, iar cel al DVDului la jumătate. Vreau să cred să e doar oboseala de vină, unde radioul şi Carmela sună încă la fel. J

Evident că acum, când scriu, senzaţia că ceva e în neregulă cu sunetul din urechile şi/ sau din mintea mea e şi mai acută.

Mai înainte, tot butonând la telecomenzi, evident negăsind un sunet pe placul urechii mele, mi-am amitit de C.V. Am avut pentru câteva secunde reprezentarea (pur personală) a ceea ce ar ttrebui să-nseamne a-ţi pierde treptat auzul. Evident că io n-am nici pe dracul, unde România Muzical o aud, simt şi trăiesc mai bine ca niciodată, probabil că mintea mea încearcă doar o prioritizare a sunetelor, poate că ea vrea doar să-mi câştige ceva mai mult timp pentru ceea ce este cu adevărat important. Probabil.

No, am vrut să ascult Ayo la PC, mi-au tb 10 minute de căutări pe 5 drivere, şi ceva mai multă hotărâre pentru a nu da un „format”, unde nicăieri nu găsesc nimic, unde mai mereu mut şi şterg etc. Iar m-am enervat.

Cred că am să-mi schimb adresa blogului, sau am să-l trec pe privat. Nu cred că mai pot suporta şi cretinismele celor pe care deja îi cunosc, nu că nu m-aş REREREconvinge periodic că nimeni nu citeşte pe nimeni, nimeni nu înţelege pe nimeni, nimeni nu iartă pe nimeni, nimeni nu ajută pe nimeni, nimeni nu iubeşte pe nimeni. Ayo spune că dragostea poate să moară, dar şi că s-ar putea să crească. Oh, da, în altă viaţă.

No, asta fu tot. Am să-mi pun nişte muzică bizantină (obsesia mea cea mai recentă), şi-am să visez cu ochii deschişi, pe canapea.

Câteva dintre preferatele mele Byzantion: Cine este Dumnezeu?! http://www.trilulilu.ro/trilurica/bf1f5b8432d6a2 chiar aşa, cine?! Încă una şi mă duc: Cu noi este Dumnezeu http://www.trilulilu.ro/trilurica/f8ee066a9cf61b