Un senso – cotidian

Categoric azi nu-mi iese nimic. Pentru că nu văd mai nimic am hotărât să-mi editez toate postările în Word. Azi aş fi vrut să scriu despre toamnă, despre toamna din locurile unde-am copilărit, să încarc vreo câteva zeci de poze şi tot aşa. N-am apucat nici măcar să le cercetez pe toate; nu înţeleg de ce majoritatea pozelor făcute din maşină au ieşit ca dracu, nu e prima dată când fac aşa ceva. :D

Azi a fost o zi superbă, păcat că nu prea am avut timp să o admir rereîntrebându-mă de ce trăiesc, vb lui frate-miu. I-am promis că azi voi găti, şi am făcut-o, după o piaţă obositoare şi plicticoasă. Unde nu o fac foarte des, ador să gătesc, acultând România Cultural, sau teatru radiofonic, sau pur şi simplul muzică; tb să-mi iau un HomeCinema cu boxe wireless, mi s-a cam luat să mă împiedic în cablul boxei care face naveta între sufregerie, hol, bucătărie şi camera PCul/  copilului. Etc. Şi deci am gătit, no, mă simt ca într-un Proces Verbal, deci am gătit, şi paradoxal mi-am tăiat degetele! LOL! Eu cea care are o adevărată pasiune pentru armele albe, oh, no, încă nu mi-am luat sabie :P, însă am o slăbiciune pentru cuţite, ca să nu zic pentru toate sculele pentru bucătărie, inutil să mai zic că în stângăcia mea (la propriu), chiar sunt un bucătar răbdător şi îndemânatic, despre modestie vb cu altă ocazie. Offf... deci, ca de obicei am ascuţit cuţitul şi-am început să tai zarzavatul, în cazul de faţă ceva mai mult decât morcovul, adică o mică bucată din degetul mare al mâinii stângi, suficient ca să înroşesc totul. La naiba, ustură groaznic tăietura de cuţit! Şi ca tacâmul să fie complet, mai apoi, spălând vasele, cu mintea şi ochii duşi departe, în loc să dau cu buretele pe lama cuţitului am dat cu degetul arătător de la mâna dreaptă, oh, şi cuţitul încă taia! :D Şi uite-aşa am dat într-altă inutilă vărsare de sânge; gândesc acum că Sf. Dimitrie ar fi vrut să-mi petrec în cu totul alt mod ziua, şi io, şi io... oare de nu mi-o fi spus mai devreme?! :P oricum, partea bună e că am scăpat de spălatul băii, cel puţin azi, iar acum tastez ca începătorii!:D

Dar să revin la subiect. M-am dus la Bibliotecă să retunez incomplet-citita-mi carte şi-am trecut iar pe lângă gardul/ colţul de stradă unde la ultima mea vizită un jeep cu numere de Bulgaria plonjase în curtea unui cetăţean, cu aproxmativ 5 minute înainte ca eu să trec pe-acolo. I-am făcut, atunci, o poză. Nu mică mi-a fost mirarea şi hazul ca azi să citesc asta pe gard:

Acum mai bine de 2 săptămâni: 

Şi azi: 

 Şi eu care vroiam să scriu despre coloana sonoră a lui „Non ti muovere” - http://www.imdb.com/title/tt0330702/ melodia lui Vasco Rossi, cea pe care-am reascultat-o azi, „Un senso” - http://www.trilulilu.ro/Dragomara/fec6cf61b43b88

Mi-a plăcut enorm filmul acesta... „vreau să găsesc un sens acestei seri, vreau să găsesc un sens acestei vieţi, cu toate că ea nu are niciunul, vreau să găsesc un sens acestei poveşti cu toate că ea nu are niciunul...” şi eu, şi eu vreau asta! Altă dată o să dezvolt subiectul, am să comentez şi filmul... Voglio trovare un senso a tante cose/Anche se tante cose un senso non ce l'ha.