Charles Bukowski - încă un mare admirat de-al meu

Am realizat că am făcut 3 postări şi niciuna dintre ele nu mă include total, dacă aş putea să cuprind toate definiţiile acelea de la profil aş spune doar atât: Poezie. Ştiu, ştiu e mai greu de crezut, însă poezia a fost în/ cu mine cum mult mai înainte ca eu să pot da un nume şi o explicaţie raţională micilor minuni din viaţa mea. Am citit cândva pasajul de mai jos într-una din cărţile lui Antonio Tabucchi: "Nu cu mult timp în urmă, am citit într-o revistă de specialitate că mai mulţi savanţi renumiţi au încercat să stabilească unde se găseşte punctul central şi cel mai intim al cunoaşterii, pe care l-au numit "suflet". L-au situat într-o zonă a creierului. Nu sunt de-acord cu ei: sufletul se află în sânge. Nu în tot sângele desigur, ci într-o singură globulă ce se amestecă cu miliarde de alte globule şi de-aceea nu va fi niciodată cu putinţă să descoperi mica globulă ce conţine sufletul, nici măcar cu cel mai puternic computer care se apropie de Dumnezeu (fiindcă spre asta tindem). Cei care, în istoria umanităţii au înţeles şi au demonstrat care este globula care poartă sufletul sunt artiştii şi misticii. Un artist ştie că în una din cărţile lui de mii de pagini, de pildă în Recherche de Proust, sau în Divina Comedie a lui Dante, există un singur cuvânt ce reprezintă globula care-i poartă sufletul; iar restul ar putea fi foarte bine aruncat. Debussy ştie că în Apres midi d'un faune sau în Dans sacru şi profan există o singură notă ce îi conţine sufletul. Leonardo da Vinci ştie că în Fecioara între stânci sau în Gioconda o singură tuşă îi cuprinde într-adevăr sufletul. O ştie, fără a cunoaşte totuşi unde se află. Şi niciun critic şi niciun exeget nu va putea vreodată s-o descopere". Sufletul meu este în poezie, nu ştiu în care, nu ştiu nici măcar dacă e într-a mea, sau într-a celorlalţi, nici nu cred că vreau să ştiu. :)

Toată logoreea a asta a fost pentru a-l introduce pe poetul Bukowski, despre scriitor vom vb altă dată.

 

fete tăcute curate în rochiţe cadrilate

 

am avut parte numai de curve, foste prostituate

nebune. văd peste tot bărbaţi cu femei tăcute

blânde – îi văd în supermarketuri,

îi văd plimbându-se pe străzi,

îi văd în casele lor: liniştiţi, trăind cumsecade.

ştiu că pacea lor e doar parţială, dar e pace,

multe ore şi zile de pace.

am avut parte numai de drogate, aloolice,

curve, foste prostituate, nebune.

când pleacă una

vine alta

mai rea decât cealaltă.

văd atâţia bărbaţi cu fete curate

în rochiţe cadrilate

cu chipuri normale, fără privirea

aia de şacal.

“să n-aduceţi vreo curvă pe-aici”

le spun puţinilor mei prieteni,

“sigur m-aş îndrăgosti de ea”.

“n-ai fi în stare să iubeşti o femeie

bună, Bukowski.”

am nevoie de o femeie bună. am nevoie

de o femeie bună mai mult decât am nevoie

de maşina asta de scris, mai mult decât de

automobilul meu, mai mult decât am nevoie de

Mozart; am atâta nevoie de o femeie bună

încât aproape o simt în aer, în vârfurile

degetelor, văd trotuare construite special

pentru paşii ei,

văd perne pentru capul ei,

simt în mine hohotele de râs pe

care ni le vom dărui unul altuia,

o văd mângâind o pisică,

o văd cum doarme,

îi văd papucii de casă pe hol.

Ştiu că ea există

dar unde se-ascunde pe pământul ăsta

în timp de curvele continuă să mă găsească?

 (Charles Bukowski)

(mă ucide formatarea asta, ce-o avea, frate, cu Georgia?! :D)