Rătăcită printre cuvinte - ScriiTrista: Cortul

Categoric nu aveam niciun chef să repet tentativa nereuşită de-aseară, cea de-a întinde şi evalua noul meu cort Hannah. Îmi făcusem doar planuri casnice, însă pe la unu şi ceva m-a sunat Iulian să mă întrebe cum îmi place cortul. Mi-a venit să râd, roşind de neputinţa de-a recunoaşte că nu am ştiut unde să montez al treilea băţ, i-am povestit că am avut de gând să-l instalez, dar au intervenit ceva urgenţe, aşa că am reprogramat testările azi. Realitatea începea să semene din ce în ce mai mult a vis urât. Ştii că visezi, te strădui să te trezeşti, însă aţipeşti la loc şi o iei de unde-ai rămas. Carevasăzică l-am rugat pe S. să mă ducă direct acasă, pentru că se întunecă devreme, şi numai corturi la lumina lunii nu pusesem încă! Am început căutările ascunse după instrucţiunile de montare, care, paradoxal, emigraseră de pe masa mea, de cafea, birou, de pus picioarele privind la TV, de servit cina etc. Chiar m-am mirat că nu le-am pus direct la gunoi. Io ştiind deja totul. Deci le-am găsit, le-am citit de vreo trei ori pe nerăsuflate fără să pricep altceva decât ceea ce ştiam deja, sunt 3 beţe, primul se montează cortul cu ajutorul beţelor, după care se fixează tenda prin legarea sforilor. :D nu scria nimic despre cel de-al treilea băţ. Neh... tipic. Am mai băgat un ochi pe Net, după care am înhăţat echipamentul şi-am început „Operaţiunea Cortul nr. 2”. Iată-mă, deci, intinzând pentru a doua oară toate componentele magicului meu sac Hannah. Se întuneca vizibil, pantalonii mei cu talie joasă (nu port altceva) o luau sistematic în jos, cureaua având doar rol decorativ, polarul mulat o lua în direcţie opusă, mijlocelul meu rămânând dezgolit în faţa eternului vânt doborgean, când nu mişcam vreun membru al cortului trebuia să trag de-un accesoriu vestimentar. Câh! Mâine o să merg ca o roboţică. Am asamblat, deci, beţele în uralele vecinilor care-şi scoseseră progeniturile-n parc „Cristiana - aci nu sutem la munte, e doar deal!”, „Ana, du-te să vezi ce face Cristiana!” – în cu totul alte ocazii aş fi pupăcit-o în draci pe dulcica Ana. Sau, „ăăăă... te-ai mutat, sau ce?!”

Etc. etc. No, am asamblat beţele şi le-am agăţat de cort, partea interioară, alegând, nesigură, poziţia cea mai comună, şi anume, cea în cruce. Fără a-i pune încă cuiele, cele care se pun la tendă, cortul părea ok, dar totuşi prea înalt. Îmi rămăsese cel de-al treilea băţ, cel scurt, m-am tot uitat întrebându-mă unde mama dracului să-l pun. Publicul jubila, iritarea mea creştea exponenţial. Am hotărât să-l las deoparte şi să continuu. Am pus tenda, am legat-o, şi-am ancorat-o. Părea ok, totuşi cam joasă la ambele intrări. Am mai tras în sus de-un crac de raiat, şi-n jos de-o bucată de hanorac şi-am hotărât să aşez altfel beţele, două semicercuri paralele. No, d’apăi drăcia asta era imposibil să stea în poziţie verticală. :D. Am amânat înjurăturile pentru apusuri mai târzii, şi-am reaşezat beţele ca prima dată, însă am întors tenda cu susu-n jos şi am început a-o cerceta atentă. No, şi astfel am găsit şi tembelul loc al celui de-al treilea băţ. Ăăă... am montat ceva corturi la viaţa mea, însă niciunul nu se pune atât de uşor şi rapid ca al meu, însă nu am deloc încredere în sistemul de prindere al tendei, la un vânt puternic se duce dracu toată hardughia. Inutil să mai zic că tot cercetând pe-afară n-am avut timp să apreciez dimensiunea interioară a cortului. Comentând de pe margine, Zizi a zis că e prea mic. :D Aş fi vrut un cort de 2-3 persoane, al meu, categoric e numai de 2, şi nu suprapuşi :P, nu că n-am fi dormit 4 în cort de 3. Mă rog, pe mine nu asta m-a interesat.

Asta fuse tot. Abia aştept să testez noua neplătită (încă) achiziţie. No, da’mă cam oripilai când citii la birou că un cort pentru Himalaya e cel puţin 1300-1500 de lei, şi că modestul meu cort cu multă indulgenţă va rezista Făgăraşului. Oricum, dacă ar fi să-l descriu într-un singur cuvânt i-aş zice doar „instabil. Însă om trăi şi om vedea, nu?! No, şi acum să ne uităm la ceva poze.