Blogu(mi)-m-aş, şi mai ba!

Nu ştiu de ce mama naibii nu-mi iese nimic niciodată, din prima. Prima dată când am creat acest blog am încercat fără succes să încarc 2 poze, după mai bine de 9 luni m-am luptat mai bine de 45 de min cu parola Google, care de fapt este Gmail, care de fapt era Clicknet, şi pe care nu o mai ştiam pentru că un geniu de la Clicknet m-a pus, într-una din crizele mele internetice să o schimb, în fine, iată-mă aci, nervoasă, amorţită de frig, şi cu-o nevoie urgentă, că între timp băui 3 ceaiuri ca să mă calmez, a se citi "în lipsă de ceva alcoolic"! :P Aaa... şi mă mai dor şi picioarele din cauza ozonoterapiei şi a mesei de cafea sub care încerc să nu mă scurg.

Da'să revenim: de ce blog, şi de ce acum, şi de ce eu? În mod normal aş spune că îmi place să scriu, să scriu despre mine şi nimicurile dimprejur, însă mai mereu am considerat blogurile asemenea unei camere izolate fonic, ţipi şi tot ţipi, şi poate că numai cel care vine să te hrănească se întâmplă să te audă, şi asta dacă nu e cumva surd. Ştiu, ştiu e atât de plăcut să te analizezi descărcându-te prin scris, însă pe de altă parte e o injurie să vorbeşti numai despre tine când pe planetă mai sunt încă 5 miliarde. Carevasăzică nu o să scriu strict despre mine, voi povesti rasfâţându-mă despre cei de lângă mine, despre fapte şi evenimente, despre sentimente, dorinţe, realizări, înfrângeri şi speranţă, mai ales despre speranţă, cea care ne ţine în viaţă, ne obligă să mergem mai departe, ne îngrijeşte rănile şi ne picură miere-n sufleţele când viaţa a uitat să scoată, la timp, lămâia.

No, hai că mi-a revenit cheful de citit, după atâta deparolizare am nevoie de cuvintele altcuiva. Aldous Huxley. Asta citesc.

Aaa... că uitam, de ce mi-am făcut un blog: mi-a zis acum vreo 2 săptămâni o colegă că a văzut nu-ştiu-ce emisiune în care un tip scotea bani serioşi din chestia asta, mă rog, din reclamele postate pe blog-ul lui, privindu-mă foarte serioasă, colega mea a mai  adăugat: "tu şi aşa stai mult pe Net, şi-ţi mai şi place să scrii, de ce nu încerci şi asta?!". Eu am surâs neîncrezătoare şi i-am zis "puştisme de dependenţi de Net, oameni fără viaţă socială, sexuală etc." după care mi-am amintit de remarca pe care a făcut-o frate-miu acum vreo câţiva ani când i-am vorbit despre forumuri, "mda, şi vă întrebaţi de ce v-aţi trezit de dimineaţă, de ce v-aţi dus la baie etc." :D

Măreţul meu obiectiv fiind o călătorie comercială (aşa se numesc cele în care pleci cu ghid, şerpaşi etc) pe Himalaya, am deci o mică jenă financiară pe care trebui să o îmbrac cu nu mai puţin de 60-70 de mii de USD, cred  că banii de drum i-aş avea, îmi mai trebuie restul! :P

Acum nu că nu ar mai fi alte modalităţi de-a face rapid rost de bani! Să nu ziceţi că nu m-am gândit adânc: aş fi ales sexul, dacă aş fi fost blondă şi futeşă, varianta cu băncile cade, având deja destule, ar mai rămâne cea de hold up, dar cum am mari dubii că aş putea găsi un partener inteligent, agil şi curajos, o trec deci la plan B. LOL

Oricum, între timp o să mă apuc de scris un roman, oh, da, eu eterna cititoare ajunsă să fie bântuită de posibile subiecte epice. Da'totuşi trebuie să fiu sinceră, nu cred că va exista vreodată ceva care să-mi satisfacă şi depăşească pofta de citit, de altfel aşa e şi normal, nimic din ce-ar putea imagina un singur om poate cuprinde şi depăşi ceea ce-a visat şi imaginat o întreagă omenire.

No, hai, gata pe ziua de azi. Zilele trecute am învăţat un cuvânt nou, "scriitandri", el îi aparţine unui mare admirat de-al meu, Emil Brumaru. (LOL, eu, cu memoria mea aiurită l-am inventat azi pe "scriiTrişti" :-) )

Uite-l aici pe dl. doctor: http://www.trilulilu.ro/Dragomara/43e1b471c840e2