Totalul afișărilor de pagină

luni, 28 februarie 2011

Despre cum mi-am pierdut răbdarea


De mai bine de 10 ori m-am gândit că voi scrie despre întâmplarea de zi. De mai bine de 10 ori postarea purta un titlu diferit. Oricât m-aş strădui nu-mi amintesc acum niciunul. Atât de mult au contat, pentru mine, la momentul respectiv.

Am să încep atipic, şi anume cu concluzia: nu, nu mi-am pierdut răbdarea - nu aveam cum să-mi pierd ceea ce n-am posedat niciodată - ci doar am ajuns la concluzia că în ţara asta nu mai este de trăit. CATEGORIC NU MAI ESTE DE TRĂIT. Mă rog, nu dacă nu eşti vameş, sau parlamentar.

Şi acum ar trebui să adaug că-mi iubesc ţara. Racii sunt prin definiţie patrioţi. De ce dacului nu m-oi fi putut naşte la şapte luni - mă întreb acum pentru prima oară, în 30 de ani - numai Dumnezeu ştie?! Oare?!

No, zilele astea mi-am reamintit cum obişnuiam să mă tot întreb despre sensul vieţii. Despre cum mă rodea, atât de FIZIC, întrebarea asta. M-a mirat faptul că, cu toate că încă nu am găsit acel rost, CHIAR nu-mi mai pasă. M-am roadat şi ERODAT, într-atât de mult nu-mi mai pasă. Asta ar fi absolut normal dacă sentimentul nu ar veni ca o schimbare fizică de poli.

Deci nu mă mai interesează sensul vieţii, deoarece - fără să-mi doresc, şi fără să vreau - am avut sentimentul că numai nebunii şi bolnavii incurabili (eufemism pentru idioţii sadea) cred că l-au găsit. Cu toate că i-am admirat şi invidiat întreaga mea viaţa, am decis să mă dezic de ei, şi să fiu muritorul de rând, cel care nu dă doi bani.
De fapt, cea care-a primat aci a fost sinceritatea vis-a-vis de mine. Am învăţat, şi tot învăt, de mai bine de trei luni ce înseamnă a fi bun, uman şi sensibil. "Cristina nu mai avem şampon. Cristina nici gel de duş nu mai este. Cristina îmi pare atât de rău după zecile de minte pierdute pentru că nu mi-ai încărcat cartela."

Şi totuşi răbdarea mi-am pierdut-o după ce m-a pus dracu să deschid factura Romtelecom de luna asta, cea despre care io ştiam că trebuie să fie 0 (zero). Evident că nu a fost aşa. Providerul/ Operatorul meu iubit îmi trăsese a nşpea mia ţeapă. În weekend-ul meu şi aşa ratat, evident, am crezut că este o glumă proastă. După ce-mi dăduseră nu-ştiu-ce compensaţie, acum îmi încasau 271,73 Lei pentru un Kit Dolce HD Zapper suplimentar, adică al doilea decodor Dolce HD, şi-asta cu toate că io am un singur TV pentru care achiziţionasem, evident, un singur decodor, în 24 de rate, cel care cu tot cu MAX PACK+ (numai HBO HD) trebuia să coste 8,12 euro.


No, şi-am am crezut că mi-am pierdut răbdarea când şeful meu a ţipat la mine azi: "dacă nu găseşti IRul ăla înainte să-l aducă Corespondenţa ai să stai aici până la 7 (19:00, sau 7:00 a doua zi, habar n-am!). Şi ăsta va fi mărţişorul tău." La care M. a râs, ca o idioată. Erau cu toţii în şedinţă, altmineri i-aş fi zis câteva. Era prima dată când simţeam nevoia asta.

De fapt nu am simţit că-mi pierd răbdarea zilele astea, ci doar am avut un imens sentiment de dezgust şi greaţă profundă faţă de ţara asta şi de toate autorităţile care-o reprezintă. Am realizat că în ţara mea primul care te fură e statul, că în zadar sunt eu corectă, pentru că întotdeauna va exista un operator, o firmă de servicii, etc. care-şi va bate joc de mine, sub blâna oblăduire a puterii.

Nu ştiu ce m-a deranjat mai mult: faptul că au îndrăznit să mă tragă în piept, sau că m-au considerat din start idoată, deci bună de muls?! Azi am simţit EFECTIV că în ţara asta nu mai este de trăit.

După un week-end de coşmar şi migrene, azi, după ora 18, am sunat la ClickNetTelVerde. Evident că după ce s-a aflat care e oful meu, s-a şi întrerupt aplelul. După care s-a întâmplat ceva absolut miraculos: am dat de-a doua persoană profesionistă - ca să zic aşa - din Romtelecom. Nu ştiu cât a fost ipocrizie, şi cât sinceritate, regret că nu i-am reţinut numele. Tipa a fost incredibil de amabilă. Dacă ar fi fost firma ei chiar aş fi îndrăgit-o. Mă rog, şi mai mult o simt acum.

No, am obosit. Am obosit să mă tem, şi mai ales să constat că tot mi-s înşelată. Nu ştiu, probabil că ăsta este noul trend.
Înţeleg că suntem vai de capul nostru, da'totuşi...

No, şi ăsta este MaxPack+ (HBO HD, singurul, de fapt) pachet comandat online, cel pentru care
a trebuit să trec printr-atâtea... minciuni.

PS: Şi mâine mă duc să le văd pe fete. Pentru că nu mai au şampon, gel de duş, minute Vodfone. Şi altele. Vorbim zilnic, mai bine de-o oră. Nici dacă ar sta lângă mine nu aş şti atâtea. Azi i-a expirat abonamentul lui Lori, unde nu m-a asculat şi a sunat în Belgia, i-am promis că nu am să-i reîncarc o lună, cartela. Am să o sun eu.
Au fost, SUNT, zile în care am vrut /vreau să uit de ele, zile în care mi-e dor de viaţa mea de dinainte de-a le cunoaşte. Cu fiecare nouă zi sunt tot mai conştientă că numai împreună, zi de zi, vom putea trece peste toate... neajunsurile... astea.

Un comentariu: