Totalul afișărilor de pagină

marți, 15 februarie 2011

Intrigări mai mult sau mai puţin mărunte. Partea întâi


Am decis să scriu despre marile mele mici nedumeriri pentru că efortul e mult mai mic decât cel pe care-ar trebui să-l fac pentru a face un duş, a scoate vasele din maşina de spălat şi a băga altele, a-mi pregăti prânzul pentru mâine, a încerca să calc măcar 10% din mormanul de haine, a mă ocupa de flori, sau de-a o hrăni pe Carmela (mamă iresponsabilă ce mi-s!). De fapt singura chestie pe care mi-o doresc este să dorm, însă nu pot pentru că mai am atâtea de făcut. Vai, ce tragedie! :-)

No, da'hai să vorbesc despre nedumeriri:

- ce este, frate, cu obsesia asta paranoică pentru fotografia alb-negru, când ochiul meu, şi al majorităţii fericit văzătoare, mă rog, creierul nostru, vede color?! Orişiunde mi-aş întoarce obositul ochişor dau peste contemporane fotografii alb-negru. Chestie care mă calcă la culme pe nervi, unde o iau ca pe-o făcătură tehnică la care aplează "fotografii" incapabili să te surpindă vizual, cei care speră să dea astfel sens, sau un sens mai profund "operei" lor. Tembel trend, după părerea mea.

L-am întrebat o dată pe unul dintre fotografii pe care-i admir, Răzvan Voiculescu http://blog.razvan-voiculescu.ro/ despre predilecţia asta. Tipul mi-a bălmăjit ceva despre cum n-ar fi vorba de un trend, şi-atât. Repet, dacă mă calcă ceva pe nervul optic, asta sunt tocmai fotografiile impotenţilor ăstora vizuali. După asta urmează fotografia procesată digital. Altă găselniţă care-mi violentează ochişorul pur. Evident io una mă oftic acum pentru că nu ştiu/ practic procesarea imaginii, cu toate că am o minunăţie de Corel Paint Shop ProX, pe care-am vrut să-l dezinstalez la un moment dat pentru că-mi ocupa spaţiu, şi pe care l-am încercat din pură curiozitate, fără succes, deoarece a fost musai să-l reinstalez pentru a funcţiona. Am fost curioasă să aflu ce poate. Ocazie cu care-am constat că pozele mele nu mai erau pozele mele, şi că menajul nostru electronic nu funcţiona, unde detest să fiu editată, cel puţin nu de către mine însămi. No, care-i sensu' şi logica fotografiei alb-negru?!

Pentru mine cele mai reuşite fotografii sunt cele pe care nu le cauţi sau creezi, instantaneele de viaţă, acele fotografii nefăcute, din lipsa mijloacelor, din politeţe, din timiditate sau din respect. Cele mai bune fotografii sunt cele care-ţi rămân pentru totdeauna în creier, cele pe care le poţi vedea oricând în mintea ta, despre care poţi povesti oricui şi oricând, fără ca două persoane diferite să înţeleagă acelaşi mesaj. Adevăratele fotografii sunt vii. Atât de vii.
Un exemplu posibil ar fi următorul: eram în troleibuz în Constanţa, era iarnă, maşina mergea iar eu priveam plictisită pe fereastră când mi-a defilat prin faţa ochilor un vagabond de teizeci şi ceva de ani, cu un fes negru, enorm, care mergea grăbit, încerând să-şi ferească privirea de trecătorii care-i ieşeau în cale, pacă cerându-şi scuze. L-am privit numai câteva secunde, trăindu-i drama. Bărbatul, strada, temperatura, aerul, speranţele lui erau Gri. De un gri contagios. Numai fesul era negru. Mult prea negru, şi mult prea mare, aşa cum poartă vagabonzii. "Baletul mecanic". Cezar Petrescu. Ăsta a fost primul meu gând. După care a urmat: "ce poză ar fi ieşit de-aici!". Mi-ar fi plăcut să-mi fi cunoscut marea mea fotografie nefăcută.

Atât. Acum am alte treburi. Colorate.

Va urma. Sau nu. Poate şi unde am prea multe nedumeriri... mărunte.

No, şi asta este una dintre primele mele poze cu Panasonic DMC FZ7, făcută în 3 august 2007. Urma să plecăm în Retezat, o bună parte din Manualul de utilizare l-am citit acolo, restul urmează să fie încă descoperit, l-am încă pe desktop, la birou. :-))))


Primul apus pe Dunăre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu