"Realitatea e o umbră a adevărului. Mulţimea umbrelor unui lucru pe un perete nu formează, nu constituie acel lucru ci este doar mulţimea felurilor puterii peretelui de a oglindi acel lucru. Dacă cineva mişcă umbrele nu schimbă lucrul."
Şi iar am vorbit cu Lori, cea pe care-am învăţat-o - surprinzător pentru mine - cum să înceapă/ termine o conversaţie telefonică "Bună seara/ La revedere, Cristina", altminteri mă tâmpise cu "Ce faci?!".
Mâine trebuie să aibă loc mult amânata şedinţă cu părinţii. De la Centru nu are cum să vină nimeni, pentru că se schimbă tura, iar doamna care iese din tură, normal că la ora aia - 18:00 - vrea să plece acasă. Nimeni nu a fost vreodată la o şedinţă de-a ei, cu părinţii. Afirmaţie care după ce m-a deprimat, mi-a relevat gradul de interes pe care i l-au acordat mamă-sa şi statul prin "doamnele de la Centru". I-am promis că am să vin eu la următoarea şedinţă, numai să ştiu data exactă, adică să nu o tot amâne cum s-a procedat cu şedinţa curentă. Ziua se măreşte continuu şi nu va mai fi o problemă să ajung înapoi acasă.
Zi de zi vorbim aproape exclusiv despre şcoală şi despre viaţa la Centru. Eu tot insist la amândouă să citească din cărţile pe care li le-am cumpărat. Mă gândesc să le acord câte un premiu la fiecare carte citită şi înţeleasă, eventual. Curată utopie, ştiu! :D
Diriginta lui Lori predă Limba Română. Zilele astea i-a pus să stea cu capul pe bancă şi să-şi imagineze ceva frumos, după care i-a întrebat pe fiecare ce şi-a imaginat. Lori a povestit că şi-a imaginat că era la mine acasă. Diriginta a întrebat cine şi-a imaginat că este cu părinţii, Lori a fost singura care a ridicat mâna, gest la care femeia a comentat "Mda, normal că-ţi doreşti asta, tu cea care nu ai părinţi". Fata mi-a spus că s-a simţit prost, că o deranjează faptul că diriginta îi aduce constant şi public aminte de chestia asta. I-am spus să nu pună la inimă că femeia este doar insensibilă, nu şi rău intenţionată. Sper.
Ruxi s-a înscris la nişte dansuri "pentru că ne dau dulciuri". Am întrebat-o despre ce şi cum dansează. Nu a ştiut să-mi explice. Bănui că este un soi de spectacol pentru 8 martie.
Lori m-a întrebat dacă vin la Constanţa, de 1 martie, să le văd. Nu aveam în plan, unde am de gând să le duc la un film de desen animat, 3 D , sâmbătă, 5 martie. Mi-a spus că mi-a făcut un cadou, mă rog, cumpărat, cred. Cu ce bani, numai Dumnezeu ştie?! Suntem abia pe 17 februarie, deci mai e secol până pe 1 martie. Am zâmbit, şi nu m-am putut abţine să nu-mi spun "ăstea mă joacă cum vor ele", şi se apropie şi data de încărcare a mobilului, chestie pe care i-am promis că nu am să o mai fac de data asta, unde mi-a ignorat sfaturile şi a suntat aiurea.
Mi-ar plăcea să cred că Lori începe să vadă lucrurile cum sunt de fapt, că s-a mai maturizat un pic şi că a început să constate că io sunt singura ei familie. Evident nu astfel de preocupări ar trebui să aibă o fetiţă de 12 ani.
No, am să-mi iau juma de zi liberă şi-am să le scot pe 1 martie la o pizza, ceva. Înainte de vacanţa de Paşte vreau să merg la şcoală să ascult şi părerea profesorilor, învăţătoarei.
Zilele astea vreau să-mi fac timp şi să scriu câte ceva despre ce presupune viaţa unui copil într-un centru de plasament.
În altă ordine de idei unchiul Mario nu a mai intrat nicidecum vizibil pe Y!M, psihologul Olga, de la Asistenţă Maternală nu mi-a răspuns nicidecum la e-mail. Reamintesc că-i cerusem numai numele unui avocat de adopţii. Drept care nu ar trebui să mă mai mir că nu mi-au răspuns, mă rog, confirmat că mi-au citit mesajul cei de la Micul Rotterdam, cărora le-am trimis câteva poze şi scrisoarea de mulţumire scrisă de fete după vacanţa de Crăciun. No, deci interesul e maxim. Evident că am zile în care mă întreb care este rolul meu în toată povestea asta. Oricum, nici în coşmarurile mele, cele mai rele, lucrurile nu ar fi putut sta atât de prost. Încă o dovadă că realitatea invinge imaginaţia, mă rog inteligenţa mea, de fapt.
(Eram singură că am postat pe undeva, unde să-l pot citi de pe acest IP, visul pe care l-am avut înainte să iau fetele. Am verificat acum e-mail-ul şi nu l-am găsit, din păcate. Era foarte sugestiv.)
Asta e scrisoarea fetelor:
Scrisoare de multumire
View more documents from Cristiana Toma.
Şi asta este scrisoarea pe care-am găsit-o pe birou după ce-au plecat ele (după vacanţa de Crăciun):
Scrisoarea lui Lori şi Ruxi către Cristiana
View more documents from Cristiana Toma.
Asta este scrisoarea lui Lori către Moş Crăciun:
Scrisoare mos lori
View more presentations from Cristiana Toma.
Şi asta este schema procedurii de adopţie:
Mâine am să scanez şi câte ceva de prin caietele lor de limba română. :D
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu