Nebănuitele coincidenţe

E atât de bine şi de cald în casă; miroase superb unde tocmai ce-am întors beţele de bambus invers în sticla cu parfum, ce să se termine. Dacă România Muzical nu ar fi fost în germană seara ar fi putut fi aproape perfectă. Am trecut pe Irfan, melodia curentă se numeşte „Elena”.

Azi noapte le-am visat pe Lori şi pe Ruxi, erau într-o casă străină, cu un băiat, de care una dintre ele era foarte ataşată. Am tot încercat în zadar să le iau de-acolo; nu-mi plăcea nici casa, nici tipul, trăiam un acut sentiment de zădărnicie. Şi totul părea atât de real.

Am discutat cu cele două ca în acest week-end să vin la Constanţa şi să le scot în oraş, printre altele pentru a cumpăra un cadou pentru Damian, băiatul uneia dintre gazde, a cărui zi de naştere va fi la sfârşitul lunii. Părinţii, sau bunica lui Damian, le-au invitat pe acestea la ziua puştiului, cel care este mai mic cu un an decât Ruxi, deci împlineşte 9 ani. Le-am promis că după 26 le încarc şi telefonul, chestie total inutilă unde ultima dată au consumat tot creditul în 2 zile, şi nu vorbind cu mine. Colac peste pupăză au stricat, sau s-a stricat şi telefonul mobil. Daniel Ghergic mi-a adus un Samsung pe care nu-l mai folosea.

Nu am mai vorbit cu ele de mai bine de o săptămână; de obicei când nu au credit îmi dau beep-uri de pe diverse telefoane. Am să sun vineri la Centrul de Plasament să le anunţ pe psiholoage că am de gând să le iau pe fete, în week-end. Aş vrea să mergem la un film 3 D la vinerea asta inauguratul City Mall Maritimo. Am căutat azi pe Net programul celor 8 săli de cinema, însă nu am găsit nimic. Cred că va fi nebunie sâmbătă, însă mi-am zis că la cât este de mare cu siguranţă că vom avea loc şi noi trei.

M-am tot gândit săptămânile astea să le scriu povestea, aici pe blog, asta pentru cei care nu o cunosc încă. De fapt îmi doresc enorm să-mi recupereze postările din topicul „Ce părere aveţi despre adopţii?” de pe forumul lui Gabriel Andronache. Ultima dată când am discutat despre asta, Anaemona mi-a spus că cineva a distrus toată baza de date a forumului...

Cu toate că eram conştientă că nu am să pot vedea mai nimic, unde cretinul de Judex, cel pe care-l făcuse Gabriel mâna lui dreaptă, mă banase pe IP, ei bine am intrat şi-am primit nu-ştiu-ce eroare duă care am putut accesa lista userilor, unde nu mică mi-a fost mirarea să văd numele lui Lăzărescu (Florin Lăzărescu, sper), fapt care m-am făcut să zâmbesc şi să-mi zic în sinea mea „ia te uită, tipul m-a ascultat într-un final”. Final din care eu nu am făcut parte, din păcate. Am vrut să-i scriu şi să-l întreb dacă despre el este într-adevăr vorba, dar cum „relaţia” noastră nu a fost tocmai plăcută şi cum m-am luat cu altele nu am făcut-o.

I-am scris lui Gabriel de ziua lui (12 octombrie) că vreau să-mi recuperez postările, mă rog, i-am scris la melodia de care l-am legat pe vecie: http://www.trilulilu.ro/Dragomara/72e79427d956fd Am oprit acum PlayList-ul pentru a reasculta Holograf.

M-am tot gândit săptămânile astea la învăţăturile pe care le-am tras din povestea cu Lori şi Ruxi, la faptul că mi s-a schimbat cu 180 de grade optica vis-à-vis de adopţii, şi cu toate acestea nu pot renunţa la ele, cu toate că nu-mi permit financiar acest efort. Însă sunt conştientă că numai dăruind multiplicăm, şi acum nu mă refer numai la bani, ci şi la afecţiune, interes şi consideraţie. Viaţa nu are nicio valoare când o trăieşti numai pentru tine.

Şi acum trebuie să fac o mică paranteză: Geta, tipa care a stat în apartamentul meu cu mulţi ani în urmă, cea care-mi face acum masaj anticelulitic mi-a tot repetat azi că e mai înţelept ce face mama, cea care nu se implică financiar şi emotiţional în viaţa mea, că cică aşa nu are ce-şi reproşa, că e mai bine pentru ea să fie egoistă etc. Chestii despre care eu am cu totul altă părere. Mă rog, pentru mine nici că mai contează, unde o cunosc de mai bine de 30 de ani, însă cel pentru care chiar nu o pot ierta este nepotul Erik, cel care merită cu totul alt tratament.

Şi-acum a venit vremea coincidenţei nebănuite. Am azi venit acasă de la birou, ca de oicei, adică pe jos, gândindu-mă la Lori şi la Ruxi, spunându-mi că oricât aş încerca nu voi putea lupta cu moştenirea lor genetică. Paradoxal nu m-am simţit deloc învinsă, ăăă… nu mă mai simt demult astfel, pur şi simplu conştientizez şi reconştientizez o stare de fapt.

Am venit acasă în ideea să-mi citesc corespondenţa electronică, să fac o salată verde cu ton şi ceapă roşie, după care să plec la masaj.

Azi s-a întâmplat ceva ieşit din comun, şi anume în timp ce-mi verificam vizitele pe profil şi numărul/ tipul fişierelor accesate TriluLilu, am simţit nevoia să accesez – pentru prima oară - una dintre recomandările făcute de site. Niciodată nu fac aşa ceva, unde am gusturi mult prea specifice şi nici nu am timp şi chef de ce-au plăcut şi apreciat alţii. Fişierul pe care l-am deschis a fost acesta: http://www.trilulilu.ro/Maimutaaaaaaaaa/a0b1e8523b14dd

Înainte de-a accesa acest fişier am vrut să văd cine şi de ce îl recomandă, cred că nu era vorba de niciunul dintre prietenii/ abonaţii mei. Nu mai reţin care era motivul, dar categoric nu acela că cineva apreciase fişierul.

Ufff… nu ştiu cum să pun sentimentul acesta mai bine în cuvinte. Cred, mai exact am premoniţii, sau obişnuiam să am, nu cred în coincidenţe, în soartă, în îngeri sau în Dumnezeu, ba mai mult consider toate astea o dovadă de inteligenţă limitată. Însă prima întrebare pe care mi-am pus-o după ce-am văzut poza cu micuţa abandonată a fost: cine şi de ce a vrut ca eu să văd azi această fotografie?! Şi ce înseamnă asta?! Tocmai ce ajunsesem pentru a mia oară la concluzia că puiuţii trebuie făcuţi, ci nu adoptaţi. Am avut cea mai acută senzaţie că acest fapt trebuia să se întâmple. Nu, nu era un deja-vu, nu mai văzusem miciodată medicul şi nici fetiţa, a fost senzaţia stringentă că aşa ceva trebuia să se întâmple, că altcineva alese, oarecum pentru mine. Ce-am simţit efectiv?! Ei bine am simţit pentru a suta mia oară în prezenta viaţă că ultima chestie care te face cu adevărat mama cuiva este a-i da efectiv viaţă. Deci mi-au rămas ochii la ea, m-am întrebat apoi dacă şi-a găsit oare părinţi, după care am mers mai departe gândind cât m-ar face de fericită să-i fiu mamă.

Acum sper că nu am luat-o razna. Nu de tot. Însă acesta este puţinul exprimabil în cuvinte, cel pe care l-am simţit eu astă seară.

Mâine am să mă interesez de ea. M-am gândit că unde Florin Lăzărescu este din Iaşi m-ar putea ajuta.

Bănui că un copil nu e un căţeluş, că el este o responsabilitate pentru toată viaţa. Acum nu ştiu cine mi-ar da mie, cea care sunt singură, un copiluţ, dar să nu anticipăm.

Azi am citit despre Raed Arafat. Îl admir enorm. Lui şi despre el mi-aş fi dorit să scriu azi.