Şi iar ascult România Muzical. Până să mă doară mai toate am fost un pic fericită. Despre asta vreau să vorbesc acum.
No, foarte pe scurt: am avut o zi oarecum liniştită, cu multe bunătăţi făcute-n casă – ziua lui Cătălin – cu ceva discuţii despre fete, vacanţă, despre împodobirea bradului – de-am şocat-o pe Titi cu nerăbdarea mea, printre altele am citit câteva chestii interesante şi plăcute. Şi peste toate astea am primit vizita mereu tonică a tipului de la CNCAN, L.G., care este un gentleman perfect neuitând niciodată să ne facă câte un compliment, mie în special, unde eu stau la poveşti cu el. Azi ne-am întâlnit pe culoar, m-a întrebat cum mă simt şi i-am zis „sunt bine, uite, nu mai am herpes şi nu mă mai doare nimic, mai m-am îngrăşat un picuţ dar...”, bărbatul mi-a răspuns „da, văd, eşti frumoasă”, scenă după care ne-am îmbrăţişat, tipul mirosea plăcut, i-am şi spus-o de altfel. După asta fiecare s-a dus la treaba lui; toaletă, treaba mea. Mi-a plăcut îmbrăţişarea lui, am zâmbit în sinea mea şi mi-am zis: „Free Hugs! Ce idee bună!”.
În jur de ora 16 tocmai când mă pregăteam de plecare mă sună Luminiţa, îniţial unde am văzut un nume cu „S” am crezut că mă sună Luminiţa Soare, coordonatorul meu Avon dintr-altă viaţă. După ce-am răspuns am realizat că era prietena mea Luminiţa de pe TriluLilu, care mi-a spus că-mi verific mail-ul Yahoo! că nu-ştiu-ce fişier mi-a trimis, şi că e musai să-l văd şi să-i dau un răspuns. Unde trebuia să spăl congelatorul, nu mâncasem nimic la 12, şi la 18:00 trebuia să plec la masaj i-am zis că nu am timp, moment în care ea s-a enervat ca de-obicei încercând să-şi impună voinţa, cum că nu durează mult, doar un minut şi ceva etc. Modul acesta de-a se impune este una dintre chestiile care mă calcă pe nervi la ea.
No, am ajuns acasă şi-am zis că mai întâi de toate să mă schimb în haine de masaj, după care să mă apuc de congelator, unde alimentele stăteau la temperatura camerei de 4 ore. Între timp am pornit şi PCul. Şi-acum urmează prima nefericire a zilei, am căutat mai bine de-o jumătate de oră pantalonii mei de running, cei foarte mulaţi şi destul de rezistenţi la vânt, pe care-i port după ce vin de la masaj, unde stau învelită în folie întreaga noapte. Am verificat amănunţit fiecare cameră, coşul de rufe, sportul cu rufe puse la uscat, etc. etc. până şi în cămară m-am uitat. Pantalonii nu şi nu! Am devenit un pic isterică, şi-am aruncat toate hainele sport în mijlocul dormitorului, cu toate că ultimul morman de genul ăsta zăcuse neatins două săptămâni, după care unde urma să am musafiri a fost musai să-l fac să dispară. În timpul ăsta am refuzat să mă îmbrac, bântuind prin casă în maieu şi-n tanga... Unde am văzut că nu dau de pantaloni am zis să iau o pauză şi să o rezolv pe Luminiţa. După aproape un secol cât îi ia PCului să porească am constat că prietena nu-i trimisese niciun fişier pe mail-ul Yahoo! însă-mi lăsase un mesaj critic legat de gramatica mea pe TriluLilu. Era exact ceea ce-mi lipsea! No, i-am trimis un mail grăbit cum că nu-mi place gluma ei cu e-mail-ul invizibil, că dacă nu-i place ce şi cum scriu să nu mă mai citească, dar dacă ţine musai să-mi comenteze upload-urile este liberă să o facă, unde nu am de gând să-i şterg postările. După care am mai băgat o rundă de spălat la congelator cu apă caldă şi oţet şi vreo 3-4 de căutat pantalonii, deja începuseră să-mi îngheţe fesele. Bineînţeles că nu i-am găsit. După ce-am decis să iau a n+1 pauză de căutare am dat o geană pe la PC unde am văzut ce vrusese de fapt Luminiţa să citesc: un filmuleţ cu pozele mele cu puiuţii din Gura Humorului, poze comentate de mine. Pentru prima dată mi-am citit şi eu comentariile, chestie care mi se întâmplă o dată-n an. Ei bine am rămas impresionată, mă rog foarte emoţionată, după care mi-am spus „şi nici măcar nu m-am străduit”, i-am zis Luminiţei că fotografiile sunt publice, deci poate să facă ce vrea cu ele, FĂRĂ a-i mulţumi însă pentru gest. Mă aştepta congelatorul, pantalonii invizibili, îmi era foame, în mai puţin de-o oră trebuia să plec, şi-mi mai era şi frig.
Nu ştiu de ce-a făcut acel gest, adică bănui că el face parte din modul acela al ei, deloc plăcut de a-mi jigni inteligenţa periindu-mă (a se citi lăudându-mă excesiv). Îmi pare rău că nu i-am mulţumit, după cum i-am spus la telefon aveam treabă, şi-apoi eram încă sub influenţa mesajului de pe TriluLilu.
No, mulţumesc frumos! A fost un gest superb! Îmi cer scuze că nu l-am apreciat cum trebuie la momentul respectiv, însă te rog să reţii: aveam alte priorităţi.
Încă unul dintre gesturile superbe ale zile a fost sacoşa cu Haruki Murakami, cea pe care mi-a adus-o Willy de la prietena mea Camelia.
Noapte bună!
PS: am dat pantalonii în urmărire generală prin Interpol. Mâine am să-mi pun şi un sistem video cu circuit închis, unde am cam obosit să nu-mi găsesc lucrurile. Oare este cazul încep un tratament împotriva bolii Alzheimer?! Sau te pomeneşti că a mea casă este locul spre un alt univers? Unul interzis.
Concursul Naţional de Anduranţă. Arpad a plecat la ora 9 din Câmpulung Moldovenesc şi a ajuns la aproape ora 16 la intrare în Putna; a făcut mai bine de 80 de km continuu, incluzându-i şi pe cei 10 în care s-a întors căutând potcoava lipsă. Calul valorează 10.000 de euro. Jokeul "mult mai mult" astfel a afirmat Arpad.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu