Şi uite că a mai trecut o liniştită săptămână dintr-o viaţă al cărui sens e încă incert, sau probabil că am încetat să-l mai caut. S-ar părea că am şi uitat, deja, că-l căutam. Ce uşurare, nu?!
A fost o săptămână atipică, de somn până la ora 10, uneori 10:30, de citit, tolănită pe canapeaua din sufragerie, întreg restul zilei. Dacă nu ar fi trebuit să continuu aberaţia aia de tratament aş fi lăsat baltă orice orar de masă, atât eram - şi însă mai sunt, unde mai am vreo 50 de pagini - de captivată de „Seducătoarea din Florenţa” lui Salman Rushdie.
Dacă am ieşit de 3 ori din casă. Mare minune! Şi asta că a fost nusai să duc gunoiul şi să refac stocul de pepenei. Nu cred că am fost vreodată mai sedentară şi mai leneşă. Cu sedentarismul nu am fost niciodată de acord, dar ce poţi face afară când sunt 36-37 de grade la umbră, şi când doctorul ţi-a interzis categoric expusul la soare, şi în casă sunt atâte tenaţii mai rece, ca de exemplu aerul condiţionat care funcţionează (din nou! Nu se ştie pentru cât timp. :D), pepenele rece şi poveştile fabuloase ale lui Rushdie?! Lenea chiar nu mă deranjează, mă rog nu am fost chiar atât de lensă, am spălat ceva geamuri, iar ieri am făcut un efort suprem şi aspirat aproape întreaga casă, după asta urma să spăl pe jos, da’aci am clacat – făcusem deja prea mult pentru o singură zi – drept care am plecat la moţul lui Erik.
Cu toate că stau de o săptămână acasă nu am reuşit să rezist până după ora 24 pentru a vedea integrala (mai mult sau mai puţin, că nu am verificat dacă-s toate!) filmelor lui Jim Jarmusch, însă azi mi-a surâs norocul, şi unde “Dead man” se difuzează la 23:35 cred că am să reuşesc să-l văd. Între timp am văzut ceva filme total neinteresante, am citit câteva blog-uri mai mult sau mai puţin incitante despre film şi literatură, şi-am ascultat asiduu Jan Garbarek, deja am început să-l ascult album cu album, în speranţa că poate voi ajunge la saturaţie, nu că mi-aş fi propus aşa ceva, dar cred că vecinii, şi categoric ăl bătrân, s-au cam saturat tipul ăsta de jazz.
Mi-am propus să fiu mult mai atentă cu ceea ce citesc, privesc şi ascult, nu că aş citi, sau asculta ce nu-mi place, însă simt că pierd nejustificat de mult timp cu filme de 2 lei. Mă deprimă enorm că nu am de unde să cumpăr filme clasice şi de artă de calitate, în România. Oferta televiziunilor, mă rog a posturilor de filme pentru care plăteşti separat este relativ slabă, iar eu cea care am totuşi zile în care nu mă uit la TV am ajuns să parcurg toate filmele CineMax, de exemplu, pe unele chiar de mai multe ori, şi relativ rar am fost satisfăcută.
Mi-am mai prospus să fac câte o recenzie de carte, film, compozitor, pe lună. Drept care asta este luna Jan Garbarek, cartea am să o aleg dintre volumele Salman Rushdie citite recent. Cu filmul am ceva probleme, mi-ar plăcea să scriu despre Akahige - Barba rosie (1965) al lui Akira Kurosawa, însă trebuie să-l revăd pe PC, deoarece pe HomeTheater la partea a doua nu a mai intrat subitrarea. Mi-ar fi plăcut să-l cumpăr, dar de unde?! Mi s-a cam acrit de calitatea slabă a filmelor luate de pe Net.
Între timp a venit toamna, am dedus asta unde seara e recişor, pe piaţă au apărut strugurii noi, româneşti, iar unele dintre „celebrele” mele petunii, cu toată atenţia mea, stau să moară.
Pe 20 a fost ziua lui Erik, a împlinit primul an. Ieri i-au luat moţul, deci bebelul va fi eroul următoarelor mele poze.
Tare mi-s mândru!
Un ceas... că de un dandy duceaţi voi lipsă!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu