...şi io care credeam că li se întâmplă numai altora!

Tocmai ce descărcasem de pe Net „Lăsaţi-l pe clovn în casă „ deoarece nu-l prinsesem de la început la România Cultural, când s’aude ţipătul strident şi continuu al soneriei. Cineva ţinea cu tot dinadinsul să se facă remarcat. M-am ridicat enervată de la PC bănuind că iar este vecinul meu alcoolic de la etajul 4 plecat într-o excursie erotică. Însă nu, nu era el, era doar frate-miu foarte serios, în spatele căruia se iţea o cumnată în lacrimi, tocmai când vroiam să-i întreb dacă dau turii, îmi spune „du-te tu acasă, că ne-au spart apartamentul, noi mergem la poliţie”. Văzându-mă fără replică fate-miu a continuat: „au intrat pe geamul de la baie, care rămăsese deschis, au furat toate bijuteriile, banii, iPhone-ul şi restul telefoanelor mobile. Am urcat la etajul trei făcând imprudenţa să ating clanţa uşii, numai la amprente nu mă gândeam, frate-miu mi-a recomandat calm să stau în bucătărie şi să-l aştept pe tata, până se întorc ei de la Poliţie. După ce mai mi-am revenit un pic din şoc am cercetat din uşă, baia, de data asta folosindu-mi tricoul pe post de mănuşă pentru acţionarea întrerupătoarelor, acum râs ca proasta, de parcă hoţul ar fi aprins lumina întâi şi abia apoi ar fi scos din ramă, şi în cele din urmă escaladat geamul! B. stă la etajul 3, într-un bloc de 4 etaje, distanţa dintre scări este de mai puţin de o juma de metru, scara cealată nu este prevăzută cu geam de aerisire la baie, însă majoritatea locatarilor au spart şi şi-au instalat unul. Nu-mi pot cred ochilor că cineva a coborât cu frânghia de pe acoperişul blocului şi a intrat printr-un ochi de geam nu mai lat de 30 de cm! Mă rog, am mai auzit eu vorbindu-se de cazuri similare, dar niciodată nu mi-aş fi imagina că familia mea va fi încă unul. Cumnată-mea, care este însărcinată în trei luni e terminată, a rămas fără niciuna din bijuteriile ei dragi, fără mobile, frate-miu fără iPhone-ul ăla comandată specială din USA. I-am consolat, mai apoi, cu ideea că au scăpat ieftin, dacă ar fi fost mai mulţi le puteau goli casa, sau dacă cumnată-mea era acasă nu se ştie care ar fi fost deznodământul.

La vreo 15 minute după ce urcasem la ei sună cineva la uşă, după ce mi-am revenit din sperietură am deschis şi-am constatat că era tata, după încă 10 minute apar 2 poliţişti plictisiţi care încep a mă chestiona dacă eu am sunat la 112, şi de ce-am făcut-o. Până să le dau toate detaliile au revenit frate-miu şi cumnată-mea. Oamenii legii au ascultat plictisiţi toate explicaţiile, frate-miu insistând pe o descindere în apartamentul opus, cel pe scara D, cel care se pare că este în renovări de câteva luni, poliţiştii ne-au explicat că potrivit legii nu au voie să intre acolo, că trebuie mandat, şi că descinderea s-ar putea efectua numai dacă cineva l-a văzut pe hoţ intrind acolo. Fratele meu, care era de un calm absolut, cere să vină cei de la laborator, în baie fiind vizibile câteva urme de pantof, sperăm ca şi pe geam să fie ceva amprente. În fine oamenii legii au plecat după atelierul mobil, sau cum i-o spune, iar noi, familia, ne-am apucat de despicat firul în patru. Cumnată-mea se tot văita cum că ea s-a gândit asesea la scenariul ăsta, şi că dacă ar fi închis geamul, cel care fusese uitat oscilobatant poate că acum nu ar fi fost în situaţia asta! Am consolat-o cu „lasă, banii oricum vin şi pleacă, tu să fii sănătoasă, consolează-te cu ideea că nu ai păţit nimic, dacă ar fi dat peste tine nu ştii cum s-ar fi sfârşit toate!”. Frate-miu ne-a zis că oricum ăla nu o să poată vinde nimic, pentru că o să dea descrierea obiectelor furtate, celor din lumea interlopă, de parcă ăla ar fi atât de idiot încât să le vândă în oraş! În ceea ce priveşte Poliţia nimeni nu-şi pune prea mari speranţe, tipii chiar m-au făcut să râd când m-au întrebat, după ce intraseră-n casă, care apartament a fost spart! LOL! Oricum, nu păreau deloc cooperanţi, iar pe cei de la secţie, ai mei i-au deranjat din vizionarea unui film.

Presimt că noaptea asta nu o să dorm, incidentul mi-a atras atenţia asupra siguranţei mele mult mai precare decât a cumnată-mii; la mine mai tot timpul stă câte un geam deschis, eu stau la etajul 1 şi am câţiva copaci destul de mari, pe care vecinul de sus, de la etajul doi a urcat de vreo două ori, când nu avea cheie! :D Şi asta n-ar fi nimic dacă eu nu aş sta şi dormi adesea cu uşa descuiată, că de, mai uit să o încui, degeaba am dat o groază de bani pe ea etc. Unul dintre avantajele hoţului a fost şi faptul că cumnata mea a închiat uşa automat, ea deschindu-se simplu şi rapid dinăuntru, şi oricum, cheile de rezervă erau în cuier! :D

Nu pot şi nici nu vreau să ştiu ce simte o femeie când se trezeşte cu o persoană străină-n mijlocul casei, sper să mă ferească Dumnezeu să experimentez vreodată aşa ceva! Oricum, la mine poate să plece doar cu ceva cărţi, cosmetice sau flori, pentru că bijuteriile ălea puţine pe care le aveam le-am tot pierdut sau uitat pe unde-am bântuit, banii nu stau mai bine de 5 zile nici pe card, darmite-n casă, cât despre mobile poa’ să ia pe cel care mi-a căzut în WC!! LOL!

Şi când te gândeşti că trebuia să ne petrecem pentru că urmează să avem un băieţel, şi că vine şi ziua de naştere a maică-mii, şi că frate-miu venise special să-şi vadă feciorul la echo! :DD

Oricum, nădejdea asta, vorba vine nădejde, să-mi pun naibii o pancartă pe uşă: „singurele mele averi sunt inteligenţa, umorul, caracterul şi... amintirile – care cel mai asesea nu sunt acasă!”. Modestia e înclusă, bineînţeles! :P

Intermezzo

Când am scris „presimt că anul ăsta o să mor” în niciun caz nu m-am gândit la mine, însă cum am stat toată noaptea trecută pe WC, cu o lumânare de-aia de se duce la cimitir, că între timp s-a arsese becul, iar când să-l schimb soclul a căzut cu tot cu bec, făcându-se praf, tocmai ceea ce şi-ar dorit duminică seara la ora 21:30 o mioapă ca mine, şi cu aspiratorul defect! LOL. Azi nu m-am dus la muncă, nici nu mă puteam ţine pe picioare, m-am vânturat dintr-un pat într-altul în speranţa că voi putea dormi un pic, totală utopie într-un bloc ca al meu, şi cu un tată ca ăl bătrân, căruia trebuie să-i asişti fiecare mişcare, tot la fel cum procedează mâna a doua în sala de operaţii. :D

NU ştiu ce mi s-a întâmplat, şi partea proastă e că nu m-am dus la doctor, şi nici până la farmacie nu m-am încumetat să urc. Credeam că sunt pe drumul cel bun, însă vai, orice aş păpa nu stă mai mult de trei sferturi de oră-n stomăcelul meu, nu mai vorbesc despre crampe, frisoane. Ieri am fost cu bicicleta, am vrut să testez noua şa, asta după ce-am aflat că am făcut o proastă alegere, că fosta mea criminală şa era mai recomandată pentru ceea ce fac eu, mountain biking, de fapt hills biking, decât recenta achiziţie şa city biking. Când am văzut-o am gândit „ăştia chiar mi-ai ştiut dimensiunea fudului când au făcut-o, altminteri chiar nu-mi explic”atât e de lată! :D Ieri a fost frig, şi mai bătea şi vântul; iniţial nu am vrut să ies din oraş, dar după 4 sarmale şi 2 ceşti de ţuică fiartă entuziasmul meu a mai urcat un pic, aşa că am plecat la Seimeni. Erau o mulţime de tipi pe malul canalului, la Apă Caldă, la pescuit, dacă nu ar fi fost noroi m-aş fi încumetat până pe malul Dunării să fac nişte poze, dar cum abia spălasem bicicleta, m-am mulţumit să mă fâţâi un pic prin sat după care m-am întors în oraş, de-a dreptul, urcând tot dealul ăla pe care mor să-l cobor fără frâne, urcat deloc uşor deoarece de ceva vreme nu mai pot schimba pe ultima foaie, coastele sunt deci adevărate provocări, de cele mai multe ori picioarele câştigă bătălia cu pedalele. De data asta a fost la fel, numai că la intrarea-n oraş eram transpirată, simţându-mă în bătaia vântului în cele două polare ca abia ieşită de sub duş; m-a mai pus dracu să o iau şi prin cartierul nou de case apărut de ceva vreme la intrarea-n oraş, drumul era neasfaltat şi plin de zăpadă, simţeam cum mă cufund în încercarea de nu-mi pierde echilibrul, şi probabil că acolo am asudat mai mult decât la urcarcea dealului. Mi-a fost teamă să nu fi răcit. Toate au fost bune şi frumoase până pe seară când a început să-mi curgă năsucul şi m-a lovit durerea mea de cap, aia pe care-o fac mai mereu la o zi-două după ce stau în curent. Acum îmi aminteam că mi-am cumpărat acum câţiva ani o carte despre migrene, pe care bineînţeles că nu am citit-o, încă. Bunica mea a suferit toată viaţă de pe urma lor, de altfel cancerul la stomac a apărut după abuzul de aspirină, paracetamol, antinevralgic pe care le-a tot luat mai bine de 30 de ani. Eu nu am frecvent dureri de cap, am doar migrene trimestriale şi durerile alea pe care mi le curentul, şi unele şi altele au acelaşi mod de manifestare, având ca efecte secundare, greaţa, vărăturile şi diareea, însă de când am descoperit Ketonalul totul e mult mai uşor şi mult mai scurt. Deci am luat şi aseară un Ketonal şi totul părea a fi revenit la normal, numai că nu prea a fost aşa, la vreo oră după ce mă pusesem în pat m-am trezit nu nişte crampe groaznice, în final pertrecându-mi noaptea făcând curse între pat şi WC, şi totul la lumina lumânărilor. Mă simt ca o lămâie care tocmai a devenit limonadă, mă dor omoplaţii, şi nu ştiu de ce, teamă-mi e să nu fi răcit, totuşi. Etc.

Vroiam să mai amintesc despre rolul prietenilor în viaţa noastră; tocmai ce mă plângeam lui Leman, când ea foarte grijulie s-a apucat să-mi povestească despre nu-ştiu-ce documentar în care nişte tipe care vroiau să slăbească stădeau numai pe WC, chipurile nu-ştiu-ce paraziţi aveau în colon, şi cum s-au tratat ele la nu-ştiu-ce institut oncologic din America, după care şi-a adus aminte şi de colegul nostru S. care nu-ştiu-ce probleme a avut şi el cu acelaşi delicat colon, cât era el de nefericit! După ce-am râs bine, Leman mi-a făcut anamneza trăgând concluzia că totul se datorează pepenelui mâncat ieri pe stomacul gol, şi deci şi-a schimbat „diagnosticul” amintindu-şi brusc că şi ea avusese o problemă similară pentru care fusese şi la doctor, a sunat-o chiar şi pe vară-sa, care e farmacistă, şi tipa mi-a recomadat ceva medicamente pe care oricum era prea târziu să mai ies să le cumpăr. Eu am profitat de telefonul ei şi mi-am adus ceva să mănânc, cum nu am băut decât apă toată ziua, nesimţind nevoia veşnicului ceai verde tânjeam după ceva suculent, aşa că mi-am adus cealaltă jumătate de pepene. După ce i-am zis, printre zeci de râsete, ce mâncam, Leman a tras din nou concluzia că nu-s normală. Ohhh, da... mi-s vraişte, ascult de mai bine de-o oră muzică religioasă (medievală, de fapt – cred că aproape toată muzica medievală e religioasă, nu?), „Words of the Angel”, nu se ştie niciodată când o să povestim la o cafea, eu şi îngerii! J J J (trebuie să-mi iau un laptop, că nu se ştie cât o să mai stau pe WC!)

Printre altele o să mă bag la un concurs „cele mai insipide bloguri”, mă rog, asta numai dacă supravieţuiesc. :P

Amăgiri internautice (I) sau despre „simt că anul ăsta o să mor”

Ohh... nu cred că o să pot să scrie pe versurile lui Ovidiu Nimigean, dar să încerc totuşi. (Zilele astea am descărcat în PC toate audiobook-urile de poezie românească contemporană cumpărate de la Polirom; încă nu mi-am revenit din contemplare).

Azi aş vrea să scriu despre Juan. Sâmbătă dimineaţa tipul mi-a stricat vizionarea la „Brokeback Mountain”; tocmai experimentam o insomnie, şi-mi amintisem de filmul ăsta pe încă nu-l văzusem; no, hai că am trecut pe dl. Glass, deci, mă uitam deja de vreo juma de oră la filmul ăla de Oscar când singura rămăşită de pe amân2.ro din lista mea de messenger, cel care e mereu offline, îmi tulbură liniştea. Nu mai vorbisem de aproape 2 ani cu Juan, unul dintre motive fiind şi obiceiul lui idiot de noctambul cu acte-n regulă, de ani buni tipul doarme numai ziua, noaptea dedicând-o exclusiv Internet-ului şi/ sau petrecerilor. Conversaţiile noastre, cele care durează de obicei 5-6 ore, au un scenariu standard, care începe cu „te-ai măritat?” şi continuă inevitabil cu „în fiecare seară, tu ai terminat casa?”, după care continuă cu rememorări (a se citi reproşuri) despre viaţa noastră internautică de acum câţiva ani, de pe amân2.ro, după care urmează partea filosofică a dialogului, cea religioasă, cea afectivă (Drago: „nu-mi spune că mă iubeşti, şi nu ştiu io?!”, Juan „speram să mai fi încă îndrăgostită de mine!”), cea nostalgică şi în final cea isterică, injurioasă de fapt – e musai ca tipul să-mi reamintească din 3 în 3 rânduri cât sunt de proastă, rea, nebună, tâmpită. Acum trebui să recunosc că, de obicei, nici eu nu sunt mai prejos, însă de data asta a fost cu totul altfel, nu-am impus să nu mă enervez, am fost de o ironie şi un sarcasm tipice, am râs la fiecare injurie de l-am făcut pe bietul om să afirme „tu întotdeauna mă respingi”, chestie la care am râs şi mai tare, asta pentru a-mi ascunde îngrijorarea cum s-ar putea să aibă dreptate.  Niciodată nu ştiu când şi cum trece timpul „lângă” Juan, şi cu toate astea zecile noastre de 5-6 ore de conversaţii online nu duc nicăieri, m-am cănvins deja de câţiva ani bun că Juan are o problemă de comunicare, în sensul că nu are încredere în opiniile lui, cred acum, altminteri de ce-ar relua iar şi iar aceleaşi subiecte/ evenimente? Am fost foarte îndrăgostită de el, atât de îndrăgostită încă amintirea acelui sentiment a rămas ca urma unei cicatrici în memoria mea. Şi acum mă întreb oare ce mi-o fi plăcut la el? ce altceva în afară de ochii ăia de-un albastru murdar, şi de delicateţea pe care am presimţit-o (doar) în spatele impertinenţelor şi necioplirii evidente de care tipul făcea, face, abuz. Cel-care-nu-mai-e avea atâta dreptate când spunea că sportivii sunt de-a dreptul idioţi, mă rog, nu că nu i-ar duce mintea, ci pentru că nu au timp să studieze, de fapt termenul exact este inculţi. :D Juan arată, artă super, mă rog fiind şi patronul unei săli de fitness chiar e de înţeles; dacă-mi aduc bine aminte a făcut şi nu-ştiu-ce sport de performanţă, asta unde în copilărie era slab dezvoltat dpdv fizic. Etc. Când a adus vorba despre sufletul pe care se presupune că mi l-ar fi atins, şi de-a mă-ndrăgostisem eu de el, am izbucnit în râs, dar nu am vrut să-l jignesc, şi să-i spun că braţele lui puternice, ochii lui frumoşi şi zâmbetului tembel au fost primele şi aproape singurele care mi-au atras atenţia. Juan este tipul misoginului clasic, mai mult ca sigur la asta a contribuit copilăria lui de băiat pipernicit, căsătoria nereuşită; când a cunoscut-o pe viitoarea soţie, aceasta tocmai se despărţise de bărbatul cu care trebuia să se căsătorească, şi la care s-a întors după un an alături de Juan, şi căruia i-a făcut un copil, şi cu care este şi acum. Am văzut o poză de-a lui de pe la 19 ani, tipul era chiar mortal, şi asta i-a afectat negativ părerea despre sine. Când eşti patronul chipeş al unei săli de fitness din Bucureşti mai mult ca sigur că schimbi femeile ca pe şosete. Bravo lui! Din păcate şi excesul ăsta are neajunsurile lui, toate femeile-ţi par la fel, uşor accesibile, frivole, mediocre etc.

Contextul în care l-am cunoscut pe Juan nu a fost unul propice nici măcar unei relaţii de prietenie, darmite altceva. Eu făceam parte dintre outsider-ii nou-veniţi pe site, habar n-aveam cine-i cine, nu citiesc niciodată arhivele zecilor de forumuri pe care-mi pierd vremea, iar la vremea aia amân2 avea un forum foarte activ, n-aveai timp de topicele cotidiene, darmite de arhivă, la toate astea ar trebui să adaug temperamentul meu super sarcastic, intolerant, foarte exigent, pasiunea (era să scriu paranoia – LOL) pentru poezie, altruismul, bunele intenţii, obsesia pentru dreptate, orgoliul excesiv, umorul mai greu digerabil şi vei înţelege de ce mai marii forumului, vechii, cei care se reuneau regulat pe la vearii crâşme de prin Bucureşti, nu m-au agreat, mai exact mă detestau şi au făcut tot posibilul să-mi facă viaţa amară şi în final să-mi dea papucii. Până să cunosc amân2 am fost convinsă că paranoia e doar un termen în limbajul psihiatrilor, încă credeam că oamenii sunt mai întâi de toate buni, binevoitori, frumoşi sufleteşte, că răutatea este doar o excepţie, ci nu un mod de viaţă etc. Exista acolo un grup foarte unit de bucureşteni care tăia şi spânzura, cu toate că site-ul avea un psiholog foarte priceput pe post de aministrator, Simona, o tipă de milioane care chiar se implica în aplanarea conflictelor, dar care din păcate era influenţată de mâna aia de useri care domina forumul. Mi-am amintit aseară de eternele războaie, de coaliţiile, clonele, iubirile, afinităţile şi prieteniile de pe acel site, de timpul, energia, nervii pe care le-am consumat acolo ani de-a rândul până formul a devenit pe bani, şi io cea care plăteam totuşi am refuzat să-mi reînnoiesc abonamentul. A fost o vreme când am trăit numai pentru forum, când totul avea sens, logică, haz, când mai degrabă ratam o petrecere decât prezenţa pe un topic. Şi dacă stai să te gândeşti că nu avem PC acasă, dar că totuşi îmi petreceam mai bine de juma de zi online! Acum lista mea de YM nu cred că are mai mult de 15 persoane, şi mai bine de jumătate dintre ele fac parte din familie şi dintre colegii mei, statusul meu este mereu pe „busy” – am ajuns în sfârşit să detest să vb online, mă rog, cu o singură excepţie, Leman, prietena şi colega mea, cea pentru care mi-am luat şi un gadget wirless Microsoft, evident jenant de scump, şi care-a binevoit să-şi dea duhul după mai bine de 15 utilizări! ...

No... hai că am obosit, şi mi-am depăşit pagina A4, sper ca totuşi să ajung anul ăsta şi la partea despre moarte. Nu ştiu de ce am mai mereu impresia că tot ceea ce scriu nu e nici a suta parte din ceea ce-aş fi vrut să spun... nu ştiu cum naiba să evit detaliile astea, dar să rămân totuşi coerentă şi fidelă ideei. N-am întristat azi-noapte realizând că am uitat mai toate poeziile pe care le-am postat pe acel forum, că am uitat sutele de topice şi subiecte pe care/ despre care mi-a făcut plăcere să scriu. Pe de-o parte e normal să uit, ele fac parte dintr-un trecut în care nu mi-ar plăcea să mă întorc, şi cu toate astea ele m-au reprezentat la acel moment. Mă gândeam la câte de mult m-am schimbat, la gradul nebănuit de indiferenţă în care-am putut ajunge, mă gândeam şi-mi spuneam că asta trebuie să fie maturitatea, dar că uneori, aşa după cum i-am spus şi ieri lui Juan ea vine mult prea târziu. Mi-au trebuit ceva momente bune de concentrare pentru a-mi aminti motivul din care-am încetat să-l mai iubesc pe Juan, şi anume Service36. Acum totul îmi pare o mare, dar al dracului de mare prostie. Mediocri, mediocri ar trebui să fim, în pasiunile, în principiile şi în judecăţile noastre!

No, gata, o să-i spun adio lui Philip Glass, cred că am ascultat de vreo 5-6 „Evil and Ignorance” din Simfonia no.5, revin puţin la Nimigean. Poezia, ei da, ăsta ar putea fi unul dintre sensurile vieţii, şi ce sens! J

Şi o poză de azi: naşterea unui biserici, apropo, ce fel de biserică e asta?

Aaaa... şi o poezie de-a lui Nimigean în care autorul parte că abia acum descoperă alfabetul! :-))  poeţii ăştia ar trebui să ia ceva lecţii de dicţie, recitat sau cum s-o mai numi! 

http://www.trilulilu.ro/Dragomara/c07741f1c4d115

Serviciu contra serviciu

N-ar fi trebuit să-mi pun mesajele private aci, dar cum nu-mi citeşte mai nimeni blog-ul e ca şi cum toate astea n-ar exista. Am să spun altă dată povestea mea şi-a Cinemagiei.

Drago (18.02.2009 18:50:23): pune asta pe undeva pe cinemagia, poate se mai trezeşte careva: http://www.jurnalul.ro/articole-online/3340/romania-ultimul-loc-din-europa-la-numarul-de-cinematografe

mihneacolumbeanu (18.02.2009 18:50:52): E veche, s-a discutat de mult despre asta... Trist si adevarat... 

Drago (18.02.2009 18:51:01): e de azi

Drago (18.02.2009 18:51:06): problema e veche

Drago (18.02.2009 18:51:10): doar ea

mihneacolumbeanu (18.02.2009 18:51:27): OK, o pun cu o precizare.

Drago (18.02.2009 18:51:37): cum vrei, nu te oblig

Drago (18.02.2009 18:51:42): 

Drago (18.02.2009 18:52:06): citeam JN şi mi-a sărit în ochi

mihneacolumbeanu (18.02.2009 18:52:08): Nici n-ar fi cazul. Norocul täu cä te iubesc.

Drago (18.02.2009 18:52:15): 

mihneacolumbeanu (18.02.2009 18:55:25): Am pus-o. Acum e rândul täu sä-ti aräti iubirea.

Drago (18.02.2009 18:55:32): cum?

Drago (18.02.2009 18:55:40): mulţumesc

mihneacolumbeanu (18.02.2009 18:55:41): Ai user pe IMDb, da?

Drago (18.02.2009 18:55:44): că uitati

Drago (18.02.2009 18:55:49): uitai

Drago (18.02.2009 18:55:52): aveam

Drago (18.02.2009 18:55:57): dar nu mai ştiu parola

Drago (18.02.2009 18:56:06): ce tb să fac?

mihneacolumbeanu (18.02.2009 18:56:25): Ar trebui s-o poti recupera - bagi e-mail-ul si ti-o trimite.

Drago (18.02.2009 18:56:38): aşa, şi după aia ce fac?

mihneacolumbeanu (18.02.2009 18:56:55): Logheaza-te, si zi-mi, si-ti zic

Drago (18.02.2009 18:56:59): ok

Drago (18.02.2009 18:58:19): hai că m-am logat

mihneacolumbeanu (18.02.2009 18:58:29): OK. Uite linkul:

mihneacolumbeanu (18.02.2009 18:58:36): http://www.imdb.com/title/tt0421715/usercomments?start=10

mihneacolumbeanu (18.02.2009 18:58:52): Imi vezi commentul,da?

Drago (18.02.2009 18:59:12): da, dar nu am văzut filmul

Drago (18.02.2009 18:59:49): cred că l-am rătăcit prin PC

Drago (18.02.2009 18:59:55): ce vrei să fac, totuşi?

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:00:02): Nu-i nimic, o faci din iubire loiala pentru mine. Votezi un YES la commentul meu, si cate un NO la toate cele cu rating mai bun ca al meu (adica de pe pag 1. de commenturi)

Drago (18.02.2009 19:00:20): ăăă...

Drago (18.02.2009 19:00:31): stai aşa că nu prea pricep, de ce tb să fac asta?

Drago (18.02.2009 19:00:37): de ce în afară de iubire

Drago (18.02.2009 19:00:44): că aia nu e o explicaţie logică

Drago (18.02.2009 19:01:24): deci, de ce?

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:01:26): Pentru ca al meu comment sa fie printre primele 10 ca rating, deci pe prima pagina de commenturi, deci citit de cat mai mult bobor. Altfel, se cherde printre pagini si nu-l mai ceteste nici domnu' dreacu'.

Drago (18.02.2009 19:02:11): păi şi who gives a fuck?

Drago (18.02.2009 19:02:28): 

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:02:33): Me gives fuck, ca d-aia postez commenturi acolo, ca s fie citite, nu cherdute

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:02:40): a*

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:02:47): sä*

Drago (18.02.2009 19:03:12): adică tu preferi să un vot nnesincer unei insulte "trăite" de cel ce-o scrie?

Drago (18.02.2009 19:03:49): ok

Drago (18.02.2009 19:03:51): stai aşa

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:04:06): Da. Asa sunt eu, un pervers, stricat, grandoman, megaloman, necinstit, conrupt, murdar, spurcat, porc-de-câine. Altu' mama nu mai face, c-a murit in '88.

Drago (18.02.2009 19:04:19): îmi pare rău

Drago (18.02.2009 19:04:33): dar eu te plac şi fără a fi pe prima pagină

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:04:43): Pentru ca ma CUNOSTI

Drago (18.02.2009 19:04:46): nu mint pentru mine, darmite pentru alţii

Drago (18.02.2009 19:04:53): NU, nu te cunosc

Drago (18.02.2009 19:05:07): dar promit să mă uit la film

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:05:08): Da' pentru boboru mondial nu exist decat ca user si atat

Drago (18.02.2009 19:05:21): şi promit să votez după cum voi simţi

Drago (18.02.2009 19:05:36): fuck boboru mondial

Drago (18.02.2009 19:05:43): fuck them all

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:05:50): Ne-ar apuca judecata de apoi.

Drago (18.02.2009 19:06:05): fuck its too

Drago (18.02.2009 19:06:12): să te judece pe tine

Drago (18.02.2009 19:06:25): of, of, of!

Drago (18.02.2009 19:06:32): 

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:06:33): Bine. Pana vezi tu filmul si votezi cum ve simti, imi fac eu zece useri noi si ma auto-votez

Drago (18.02.2009 19:06:39): nu

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:06:44): Halal eficienta!

Drago (18.02.2009 19:07:12): vezi tu

Drago (18.02.2009 19:07:33): te-ai supărat pe mine când te-am făcut ipocrit

Drago (18.02.2009 19:07:46): şi tu şi eu ştiam că spun adevărul

Drago (18.02.2009 19:08:12): tare aş fi vrut să mă înşel

Drago (18.02.2009 19:08:18): oricum

Drago (18.02.2009 19:08:21): ţin la tine

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:08:29): Ai un fix. Ma duc sa ma culc, ca n-am mai dormit de-aseara de la zece.

Drago (18.02.2009 19:08:50): da'ce-ai făcut, de n-ai dormit?

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:08:56): Am lucrat

Drago (18.02.2009 19:09:00): la ce?

Drago (18.02.2009 19:09:02): arată-mi

Drago (18.02.2009 19:09:06): nu am un fix

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:09:15): 1) Traducere Mary Balogh

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:09:22): 2) Corectura Lucian Bratu

Drago (18.02.2009 19:09:28): însă mai întîi de toate la un bărbat preţuiesc caracterul

Drago (18.02.2009 19:10:21): şi detest când şi că mă iei de proastă

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:10:40): Si atunci, de ce te-ai luat de mine cand m-am opus bannarii tale, dar nu laudandu-t fara rezerve, ci insirand sincer ceea ce consideram eu ca erau calitatie 

Drago (18.02.2009 19:10:45): nu că m-ar ajuta cu ceva să crezi contrariul, da'totuşi

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:10:48): SI defectele tale?

Drago (18.02.2009 19:11:08): ce e cu ele?

Drago (18.02.2009 19:11:32): nu-mi amintesc ca de asta să mă fi luat de tine

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:11:35): Nu te iau de proasta, am recunoscut intotdeuna ca esti inteligenta si culta, dar consider ca ai o problema de temperament

Drago (18.02.2009 19:11:42): lol

Drago (18.02.2009 19:11:46): mă insulţi

Drago (18.02.2009 19:11:53): 

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:11:55): Sorry.

Drago (18.02.2009 19:11:59): np

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:12:03): Da-mi voie sa citez:

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:12:20): Dragomara T: adică tu preferi să un vot nnesincer unei insulte "trăite" de cel ce-o scrie?

Drago (18.02.2009 19:12:23): îţi dau

Drago (18.02.2009 19:12:48): aşa, şi?

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:13:01): Si ma duc sa ma culc, cä-cad.

Drago (18.02.2009 19:13:31): bine

Drago (18.02.2009 19:13:43): somn uşor!

mihneacolumbeanu (18.02.2009 19:14:01): 

Drago (18.02.2009 19:14:07): 

Drago (18.02.2009 19:14:15): mai dezamăgit

Drago (18.02.2009 19:14:20): m-ai

Drago (18.02.2009 19:14:31): 

Drago (18.02.2009 19:15:07): şi asta-mi demonstrează că sunt mai "deşteaptă" de cât mă cred! 

Obsesii mărunte

Ar mege şi-un pic de plictiseală printre, dar io nu mă plictisesc niciodată, sau aşa obişnuiesc să mă mint. E 18:18 şi trebuie să termin cu asta până la 19:00 când întru în ora de sport. Ohh... cu ce-oi fi greşit?! Acum aproape două săptămâni mi-am cumpărat un aparat de gimastică, Leg Master Profi, mă rog aş fi vrut să fac asta în ideea de a-mi debloca banii de pe cardul Visa Virtuon, însă unguroaicele alea, prostvorbitoare de limba română, de prin Oradea, după ce m-au asigurat că scula nu e în stoc, şi că or să mă sune peste o spătămână, chestie care m-a îngrăşat cu încă un kg, au decis totuşi să-mi trimită obiectul fără a mă anunţa, şi uite aşa am plătit cach şi mi-am încălcat unul dintre pincipii, şi anume pe cel „fără aparate de gimastică, cât timp te poţi deplasa, şi mai poţi da banii pe vinuţ”. J  Ideea e că modelul ales de mine e unul mai nou, deci nu am avut instrucţiuni de instalare/ utilizare în limba română, başca nu mi-au trimis nu-ştiu-ce DVD, pentru a-mi face mai uşor o idee despre cum se foloseşte instrumentul; când am văzut cât este de bine confecţionat m-a bătut gândul să-l trimit înapoi, însă costul returului a fost cel care m-a oprit. No, şi uite aşa mi-am mai populat arca lui Noe cu încă un accesoriu inutil; în fiecare zi-mi propun să mai arunc din ele, sau cel puţin să le duc la garaj, însă cum în fiecare seară entuziasmul e pe stoc nimic, reprogramez şi reprogramez. Etc. No, hai că am divagat destul. Nici nu mai ştiu despre ce obsesii vroiam să scriu, mă rog, ştiu, dar parcă nu mai simt nicio plăcere. Deci, mă obsedează de vreo săptămână "Oorvasi Oorvasi" - Instrumental (A.R.Rahman)  http://www.trilulilu.ro/Dragomara/42c4ec4d6e7f3e , nici măcar nu-s sigură că Rahman e autorul acestei bucăţi muzicale găsită întămplător prin ghiveciul meu de download-uri. Îmi place la nebunie, şi-am încercat fără succes să aflu câte ceva despre piesă şi autor, cu acest titlu am găsit un film indian făcut prin 1974, nu am idee ce vârstă are Rahman, dar nu pare a avea mai mult de 50 de ani, deci e puţin probabil ca el să fi compus muzica unul film din anii 70. Oricum, zilele astea am ascultat tot Rahman pe care l-am putut descărca gratuit de pe Net, şi ce să vezi? unde nu m-a dat pe spate Slumdog Millionaire, după atâtea reascultări am ajuns chiar să-i îndrăgesc muzica.

Încep să cred că dieta asta numai cu legume, peşte, ceai verde şi alte bălării de ceaiuri mi-a atins în primul rând creierul, îmi pierd lesne interesul pentru orice încep să citesc, despre filme nici că mai poate fi vorba, a început să nu-mi mai peste de unde încep să le urmăresc, iar dacă sunt pe PC cu atât mai bine, sar imediat peste scenele plicticoase... :D Aaa... duminică m-am uitat cu plăcere la Cinemax la „Miguel şi William”. http://www.imdb.com/title/tt0497411/ un film de mai mult de 5.6 cum i-au dat necunoscătorii pe pe imdb.

Printre alte rutine am început să reascult teatru radiofonic, nu, nu pe România Cultural, un post atât de drag mie, nu aici pentru că nu suport nicidecum reclamele şi talk-show-urile, ci-mi ascult zecile de giga de teatru descărcate de pe Net, păcat că nu am timp să stau efectiv în pat şi să ascult, tot timpul tb să fac câte ceva, csport, mâncare sau curăţenie în acelaşi timp. L Mă gândeam acum că, paradoxal, mi-a pierit dorinţa de-a citi poezie, probabil şi unde nu mai am timp, şi nu mai am acces la Net la muncă, mă rog, mai nou toate volumele de poezie contemporană românească de la Polirom au şi audiobook-uri, şi am cumpărat o groază, însă singurul pe care l-am asculat a fost Emil Brumaru, ei, însă de citit nu m-am putut împiedica să nu-mi savurez preferatul, Claudiu Komartin. Mă gândeam acum că poezia este ca o închisoare de maximă securitate, o închisoare în care, paradoxal, vrei doar să intrii, ci nu să evadezi.

Şi acum o poezea:

 

Numai în singurătate

 

Numai în singurătate mă pot adula

îmi pipăi cu îndrăzneală corpul

ca pe un sac

plin cu pământ ud

încetul cu încetul mă adâncesc

sub piele

            mă înşurubez în muşchi forez

în ţesuturi

intru-n grăsimea groasă ca lutul

precum un eschimos exaltat

după vânătoarea de foci

şi totul doar pentru liniştea

cărnii acesteia

rele şi înfricoşate de moarte

pentru care nici hrană nici sex

nici durere

nimic nu este vreodată destul.

 

(Claudiu Komartin)

Papă, orcuţa!

... nu ştiu alţii cum sunt, însă pe mine foarte pofticioasă mă mai făcu a mea mămică! Obişnuiesc să glumesc: bine că nu-s spion, că repede aş fi vorbit, nefiind nevoie decât de  bucătăria unui restaurant pentru o autobiografie extrem de romanţată! Neavând bani de un by-pass grastric, şi cine dracu mi l-ar face, la cele 60 de kg ale mele, despre cele mai super vise erotice ale femeilor, şi anume liposucţiile, nici nu poate fi vorba! am stat, deci, şi m-am gândit că singura soluţie eficientă ar fi secţionarea nervului care face legătura între stomac şi creier, dacă o exista aşa ceva, oricum stomăcelul trebuie să-i spună într-un fel creierului că nu mai are ce procesa, nu? Etc.

Una dintre tragediile vieţii mele este pe lângă mersul la cumpărături, servirea mesei la autoservire, şi citirea revistelor gastonomice, numai la simpla citire a numelui reţetei şi năsucul meu începe să fremete asemenea ogarului amuşinând urmele unui iepure într-o vânătoare. Rigorile păstrării siluetei, bugetul, bunul-simţ şi în cele din urmă vagile urme ale voinţei mele sunt cele care-mi leagă mâinile şi-mi închid gura. Ani de zile am avut vise în care mâncam prăjituri, mă rog, de fapt altcineva le savura, pentru că şi în vis, precum în viaţa reală eu mă toooot abţineam... am exersat într-atât în asta încât pot scrie un roman despre un fel de mâncare savurat doar o singură dată, atât de profundă e experienţa mea culinară. Săptămânile trecute am stat 5 minute lângă raful de băuturi alcoolice reamintindu-mi gustul Wembley-ului Dry Gin. Nu l-am cumpărat, cu toate că amintirea nu a fost suficientă pentru a-mi ucide dorinţa, m-am gândit la calori, preţ... sănătate, singurele chestii care îmi mai atenuează pornirile.

Nu ştiu dacă ar trebui să mă îngrijorez, mă rog, sunt conşientă că cea din urmă plăcere la care ar trebui să renuţăm ar trebui să fie mâncarea. Iar, mă rog, unul dintre principiile mele forte este acesta „dacă tot te deranjezi să faci ceva, cel puţini fă-o bine” şi asta include implicit şi prepararea şi savurarea hranei, deci gătesc numai din plăcere, savurez mai tot ce mănânc, sau beau. Eu una sunt dintre cei care ştiu că pregătirea hranei şi servirea mesei sunt mai mult decât o necesitate, sunt o artă, unul dintre visele mele secrete fiind şi  deschiderea unui restaurant, a găti pentru alţii mi se pare o meserie la fel merituoasă ca implicarea într-o organizaţie umanitară, ca de exemplu „Medicii fără frontiere”. :P Exagerez, nu? :P

Orcuţa, aşa mi-au spus colegii mei când eu am început să-i înnebunesc cu dilemele despre greutatea mea corporală. Orcuţa a ţinut doar 2 regimuri la viaţa ei, chestii pe care nu le recomand nimănui. Eu sunt pentru viaţa sănătoasă, fără a fi un vegetarian convins, interzic carnea de porc, vită sau pasăre, ouăle şi... cam atât. Inutil să mai scriu că una dintre cele mai bune cărni este porcul, şi că nu există nimic mai bun ca şunca făcut-n Ardeal, da, da, aia pe care litri de pălincă n-o pot totuşi topi. :D

Ce face Orcuţa pentru a se menţine în formă? Hmm... multă, multă înfrânare, mult sport, pe-acasă sau outdoor, mult peşte, multe legume şi fructe, zilnic lapte şi produse integrale din lapte, mult visat prin supermarket-uri, lecturări de reviste gastronomice, ceva gătit pentru cei pe care-i iubeşte, şi multă speranţă-n „cei care ne iubesc, ne iubesc aşa cum suntem” :-))

Orcuţa, cea care ar da oricât pe un vin bun şi-a cumpărat recent primul aparat de gimnastică. :DD comentam azi cu partenerii mei de mers pe jos „ce ironie, în Africa nu au ce mânca şi noi ne facem griji că ne-am îngrăşat!” Offfff... vă rog, să-mi spună cineva că nu-i vina mea că lucrurile stau astfel! Offf... n-aş rezista-n Africa cu toate că mor să o străbat!

Carevasăzică week-end plăcut şi... mâncăm ca să trăim, ci nu invers!

Aaaa... şi am nevoie de un partener de munte. Cine se oferă?! No, hai, am bani doar pentru altitudiniile României! :P

Libertatea singurătăţii

Mai tentată aş fi fost să-i spun invers: singurătatea libertăţii. M-a pus dracu să dau cu Oust, „cel care nu acoperă mirosurile, ci doar le elimină” şi acum abia mai respir. Pe T., vecinul de deasupra l-a apucat hărnicia, nu ştiu ce dracu tot şlefuieşte la nişte polistiren chiar deasupra mea, nervii mei sunt întinşi la maxim, şi mi s-a cam luat de toată muzica asta latino, am ales Porumbescu şi nu ştiu cum se nimeri tocmai James Blunt. Fuck! I have seen pace, I have seen pain! Meeeeeee toooooooooo! Do you seee the world thru toubled eyes?! – Cry, asta ascult acum! Etc.

Deci nimic nou pe frontul de sud-est, mă rog nimic în afara sensului cotidian dat nonsensului numit viaţă, adică super aspiratorul meu a luat foc, eu m-am făcut cât o orcuţă, cu toate că am mai bine de 2 luni de când pap numai peşte şi legume, am reînceput chiar să-mi fac exerciţiile mele, jos pe saltea. Mă dor toate. Ceva mişcă-n burtica mea, numai când stau pe scaunul ăsta blocat într-o poziţie aiurea în faţa PCului meu, recent virusat de la filme de 2 lei descărcate moca prin StrongDC. Ohhh... stai că mă pierdui în strădania nefericită de-a mă face înţeleasă, deci mi-am încălcat nobilele principii şi mi-am cumpărat un aparat de gimnastică, Leg Master Prof, care.... nu e în stoc. Ideea era să chetui naibii dolarii puşi pe cardul pentru cumpărături pe Internet, fiasco superb, pentru că „tranzacţiile între bănci, în valută, nu sunt permise” LOOOL! Am trimis un e-mail la BCR, asta după ce m-au interogat mai rău decât mafia, e-mail la care, bineînţeles, nu mi-a răspuns nimeni. Între timp fata contină să fac cumpărături pe Net pentru care a fost nevoită să plătească cu cardul de debit. Încep a crede că am trecut de nivelul filmelor cu proşti! J Da’tot nu vreau să mă enervez (am scris cuvântu’ăsta de vreo 5 ori, de 4 am „b” în loc de „n”) pentru că aşa mi-am propus în acest an. Am mai pus o dată Cry, trebuia să mă descarc şi io cumva.

Da’ să revenim, mai tot timpul mi-e foame, pap al dracului de sănătos, şi mă expandez pe zi ce trece, vreau să fac şi mai mult sport acasă, da’ n-am pe ce, beau numai vin alb, cine dracu o mai fi inventat şi strugurii albi, şi mai ales de ce?! Unul dintre prietenii lui L, un turc se autoinvită la mine, la o cafea, LOL, noroc că am văzut mesajul după aproape o lună. Citesc cărţi deja citite, „Femeia şi maimuţa” – Peter Hoeg, şi pentru prima oară chiar nu mă deranjează, mă miră doar, unde eu am o memorie foarte bună, şi nu pot reciti, însă cu asta nu am nicio problemă, ştiu, simt că am mai citit-o, însă interesul e încă viu. Cred că de vină e doar timpul, uitarea etc... nu pare să-mi fi rămas mare lucru din cartea asta după prima lecturare. Oare ar trebui să mă îngrijorez? Nu cred. :P

O treime din timpul liber din cursul săptămânii mi-o risipesc citind aiurea pe bloguri. Nu e  vreun loc în care să mă fi întors a doua oară, nu ştiu de ce mama dracului insist. Nimeni nu-mi spune mai nimic. Săptămânile astea am realizat şi de ce, majorităţii îi lipseşte empatia, ei da cu toţii sutem sensibili, delicaţi, speciali, însă ne lipseşte mecanismul eficace prin care să traducem propriile trăiri posibilului cititor. Eu cred că scriitorul de orice factură ar fi el, literat, om de ştiinţă, revoluţionar ar trebui să fie o combinaţie între magician, politician (în sensul de orator) şi bufon. Ştiu că e trist, însă de cele mai multe ori nu mă conving a-i reciti nici măcar ziariştii marilor cotidiene. Citesc constant Jurnalul Naţional, îmi pare rău, dar dacă m-ar întreba cineva nu i-aş putea oferi nici măcar un nume, ba mai mult, nici nu l-aş recomanda, atât e de prost, mă rog, chiar îi înţeleg, cotidienele nu se editează pentru elite, da’totuşi...

 „Libertatea singurătăţii” am citit asta în profilul de pe HI5 al unui domn care iubeşte muntele. Ciudat, eu pot asocia singurătatea cu orice, mai puţin cu o libertate voluntară. Pentru mine singurătatea e aşteptare, e efort, e pregătire, e speranţă, e anormal, e ilogic, e nonsens, asta unde majoritatea timpului suntem împreună, împreună cu persoana iubită, cu Dumnezeu, cu amintirile, vorba lui Mircea Eliade.

Uite şi un autoportret de februarie: