Intermezzo

Când am scris „presimt că anul ăsta o să mor” în niciun caz nu m-am gândit la mine, însă cum am stat toată noaptea trecută pe WC, cu o lumânare de-aia de se duce la cimitir, că între timp s-a arsese becul, iar când să-l schimb soclul a căzut cu tot cu bec, făcându-se praf, tocmai ceea ce şi-ar dorit duminică seara la ora 21:30 o mioapă ca mine, şi cu aspiratorul defect! LOL. Azi nu m-am dus la muncă, nici nu mă puteam ţine pe picioare, m-am vânturat dintr-un pat într-altul în speranţa că voi putea dormi un pic, totală utopie într-un bloc ca al meu, şi cu un tată ca ăl bătrân, căruia trebuie să-i asişti fiecare mişcare, tot la fel cum procedează mâna a doua în sala de operaţii. :D

NU ştiu ce mi s-a întâmplat, şi partea proastă e că nu m-am dus la doctor, şi nici până la farmacie nu m-am încumetat să urc. Credeam că sunt pe drumul cel bun, însă vai, orice aş păpa nu stă mai mult de trei sferturi de oră-n stomăcelul meu, nu mai vorbesc despre crampe, frisoane. Ieri am fost cu bicicleta, am vrut să testez noua şa, asta după ce-am aflat că am făcut o proastă alegere, că fosta mea criminală şa era mai recomandată pentru ceea ce fac eu, mountain biking, de fapt hills biking, decât recenta achiziţie şa city biking. Când am văzut-o am gândit „ăştia chiar mi-ai ştiut dimensiunea fudului când au făcut-o, altminteri chiar nu-mi explic”atât e de lată! :D Ieri a fost frig, şi mai bătea şi vântul; iniţial nu am vrut să ies din oraş, dar după 4 sarmale şi 2 ceşti de ţuică fiartă entuziasmul meu a mai urcat un pic, aşa că am plecat la Seimeni. Erau o mulţime de tipi pe malul canalului, la Apă Caldă, la pescuit, dacă nu ar fi fost noroi m-aş fi încumetat până pe malul Dunării să fac nişte poze, dar cum abia spălasem bicicleta, m-am mulţumit să mă fâţâi un pic prin sat după care m-am întors în oraş, de-a dreptul, urcând tot dealul ăla pe care mor să-l cobor fără frâne, urcat deloc uşor deoarece de ceva vreme nu mai pot schimba pe ultima foaie, coastele sunt deci adevărate provocări, de cele mai multe ori picioarele câştigă bătălia cu pedalele. De data asta a fost la fel, numai că la intrarea-n oraş eram transpirată, simţându-mă în bătaia vântului în cele două polare ca abia ieşită de sub duş; m-a mai pus dracu să o iau şi prin cartierul nou de case apărut de ceva vreme la intrarea-n oraş, drumul era neasfaltat şi plin de zăpadă, simţeam cum mă cufund în încercarea de nu-mi pierde echilibrul, şi probabil că acolo am asudat mai mult decât la urcarcea dealului. Mi-a fost teamă să nu fi răcit. Toate au fost bune şi frumoase până pe seară când a început să-mi curgă năsucul şi m-a lovit durerea mea de cap, aia pe care-o fac mai mereu la o zi-două după ce stau în curent. Acum îmi aminteam că mi-am cumpărat acum câţiva ani o carte despre migrene, pe care bineînţeles că nu am citit-o, încă. Bunica mea a suferit toată viaţă de pe urma lor, de altfel cancerul la stomac a apărut după abuzul de aspirină, paracetamol, antinevralgic pe care le-a tot luat mai bine de 30 de ani. Eu nu am frecvent dureri de cap, am doar migrene trimestriale şi durerile alea pe care mi le curentul, şi unele şi altele au acelaşi mod de manifestare, având ca efecte secundare, greaţa, vărăturile şi diareea, însă de când am descoperit Ketonalul totul e mult mai uşor şi mult mai scurt. Deci am luat şi aseară un Ketonal şi totul părea a fi revenit la normal, numai că nu prea a fost aşa, la vreo oră după ce mă pusesem în pat m-am trezit nu nişte crampe groaznice, în final pertrecându-mi noaptea făcând curse între pat şi WC, şi totul la lumina lumânărilor. Mă simt ca o lămâie care tocmai a devenit limonadă, mă dor omoplaţii, şi nu ştiu de ce, teamă-mi e să nu fi răcit, totuşi. Etc.

Vroiam să mai amintesc despre rolul prietenilor în viaţa noastră; tocmai ce mă plângeam lui Leman, când ea foarte grijulie s-a apucat să-mi povestească despre nu-ştiu-ce documentar în care nişte tipe care vroiau să slăbească stădeau numai pe WC, chipurile nu-ştiu-ce paraziţi aveau în colon, şi cum s-au tratat ele la nu-ştiu-ce institut oncologic din America, după care şi-a adus aminte şi de colegul nostru S. care nu-ştiu-ce probleme a avut şi el cu acelaşi delicat colon, cât era el de nefericit! După ce-am râs bine, Leman mi-a făcut anamneza trăgând concluzia că totul se datorează pepenelui mâncat ieri pe stomacul gol, şi deci şi-a schimbat „diagnosticul” amintindu-şi brusc că şi ea avusese o problemă similară pentru care fusese şi la doctor, a sunat-o chiar şi pe vară-sa, care e farmacistă, şi tipa mi-a recomadat ceva medicamente pe care oricum era prea târziu să mai ies să le cumpăr. Eu am profitat de telefonul ei şi mi-am adus ceva să mănânc, cum nu am băut decât apă toată ziua, nesimţind nevoia veşnicului ceai verde tânjeam după ceva suculent, aşa că mi-am adus cealaltă jumătate de pepene. După ce i-am zis, printre zeci de râsete, ce mâncam, Leman a tras din nou concluzia că nu-s normală. Ohhh, da... mi-s vraişte, ascult de mai bine de-o oră muzică religioasă (medievală, de fapt – cred că aproape toată muzica medievală e religioasă, nu?), „Words of the Angel”, nu se ştie niciodată când o să povestim la o cafea, eu şi îngerii! J J J (trebuie să-mi iau un laptop, că nu se ştie cât o să mai stau pe WC!)

Printre altele o să mă bag la un concurs „cele mai insipide bloguri”, mă rog, asta numai dacă supravieţuiesc. :P