Papă, orcuţa!

... nu ştiu alţii cum sunt, însă pe mine foarte pofticioasă mă mai făcu a mea mămică! Obişnuiesc să glumesc: bine că nu-s spion, că repede aş fi vorbit, nefiind nevoie decât de  bucătăria unui restaurant pentru o autobiografie extrem de romanţată! Neavând bani de un by-pass grastric, şi cine dracu mi l-ar face, la cele 60 de kg ale mele, despre cele mai super vise erotice ale femeilor, şi anume liposucţiile, nici nu poate fi vorba! am stat, deci, şi m-am gândit că singura soluţie eficientă ar fi secţionarea nervului care face legătura între stomac şi creier, dacă o exista aşa ceva, oricum stomăcelul trebuie să-i spună într-un fel creierului că nu mai are ce procesa, nu? Etc.

Una dintre tragediile vieţii mele este pe lângă mersul la cumpărături, servirea mesei la autoservire, şi citirea revistelor gastonomice, numai la simpla citire a numelui reţetei şi năsucul meu începe să fremete asemenea ogarului amuşinând urmele unui iepure într-o vânătoare. Rigorile păstrării siluetei, bugetul, bunul-simţ şi în cele din urmă vagile urme ale voinţei mele sunt cele care-mi leagă mâinile şi-mi închid gura. Ani de zile am avut vise în care mâncam prăjituri, mă rog, de fapt altcineva le savura, pentru că şi în vis, precum în viaţa reală eu mă toooot abţineam... am exersat într-atât în asta încât pot scrie un roman despre un fel de mâncare savurat doar o singură dată, atât de profundă e experienţa mea culinară. Săptămânile trecute am stat 5 minute lângă raful de băuturi alcoolice reamintindu-mi gustul Wembley-ului Dry Gin. Nu l-am cumpărat, cu toate că amintirea nu a fost suficientă pentru a-mi ucide dorinţa, m-am gândit la calori, preţ... sănătate, singurele chestii care îmi mai atenuează pornirile.

Nu ştiu dacă ar trebui să mă îngrijorez, mă rog, sunt conşientă că cea din urmă plăcere la care ar trebui să renuţăm ar trebui să fie mâncarea. Iar, mă rog, unul dintre principiile mele forte este acesta „dacă tot te deranjezi să faci ceva, cel puţini fă-o bine” şi asta include implicit şi prepararea şi savurarea hranei, deci gătesc numai din plăcere, savurez mai tot ce mănânc, sau beau. Eu una sunt dintre cei care ştiu că pregătirea hranei şi servirea mesei sunt mai mult decât o necesitate, sunt o artă, unul dintre visele mele secrete fiind şi  deschiderea unui restaurant, a găti pentru alţii mi se pare o meserie la fel merituoasă ca implicarea într-o organizaţie umanitară, ca de exemplu „Medicii fără frontiere”. :P Exagerez, nu? :P

Orcuţa, aşa mi-au spus colegii mei când eu am început să-i înnebunesc cu dilemele despre greutatea mea corporală. Orcuţa a ţinut doar 2 regimuri la viaţa ei, chestii pe care nu le recomand nimănui. Eu sunt pentru viaţa sănătoasă, fără a fi un vegetarian convins, interzic carnea de porc, vită sau pasăre, ouăle şi... cam atât. Inutil să mai scriu că una dintre cele mai bune cărni este porcul, şi că nu există nimic mai bun ca şunca făcut-n Ardeal, da, da, aia pe care litri de pălincă n-o pot totuşi topi. :D

Ce face Orcuţa pentru a se menţine în formă? Hmm... multă, multă înfrânare, mult sport, pe-acasă sau outdoor, mult peşte, multe legume şi fructe, zilnic lapte şi produse integrale din lapte, mult visat prin supermarket-uri, lecturări de reviste gastronomice, ceva gătit pentru cei pe care-i iubeşte, şi multă speranţă-n „cei care ne iubesc, ne iubesc aşa cum suntem” :-))

Orcuţa, cea care ar da oricât pe un vin bun şi-a cumpărat recent primul aparat de gimnastică. :DD comentam azi cu partenerii mei de mers pe jos „ce ironie, în Africa nu au ce mânca şi noi ne facem griji că ne-am îngrăşat!” Offfff... vă rog, să-mi spună cineva că nu-i vina mea că lucrurile stau astfel! Offf... n-aş rezista-n Africa cu toate că mor să o străbat!

Carevasăzică week-end plăcut şi... mâncăm ca să trăim, ci nu invers!

Aaaa... şi am nevoie de un partener de munte. Cine se oferă?! No, hai, am bani doar pentru altitudiniile României! :P