Servicii de căcat, într-o ţară şi mai de căcat

No, mă pune dracul, că Dumnezeu nu cred că a putut fi, să încerc azi să-mi comand, on-line, un serviciu HD, mai exact numai HBO MaxPack. Şi asta în pauza mea de masă. Nu că la maxim de 4-5 filme cât reuşesc eu să văd pe săptămână asta s-ar justifica, însă mi-am zis de ce să nu profit la maximum de caracteristicile TV-ului şi ale HomeTheater-ului, cele în care-am băgat atâţia bani, evident ca o proastă ce sunt.

Toate bune şi frumoase. Adică mă logam bine-mersi în MyAccount Romtelecom, după care mă duceam în Magazinul On-line şi-mi făceam solicitarea dorită, însă ori de câte ori am dorit să finalizez comanda mi s-a spus că user-ul sau parola nu sunt corecte. Am resetat de vreo două ori parola. Şi tot degeaba.

În final, unde tot nu mi-a ieşit, am trims un mesaj disperat la myaccount@romtelecom.ro. Mesaj la care mi s-a răspuns după aproape 3 ore; ore în care io sperasem să mă sune cineva, unde tot resetasem la parole, şi oricum toată activitatea pe site este înregistrată şi al dracului de vizibilă.

Deci mi-a răspuns o duduiţă (Gloria ştie şi de ce) care mi-a zis că trebuie să-mi fac câte un user nou pentru fiecare secţiune a site-ului. Am râs 5 minute, unde în 15 ani de Internet nu mai auzisem aşa ceva, după care i-am trimis un mesaj a la Dragomara, în care-i rugam să aştepte să mă tâmpesc pentru a-mi putea face 15 conturi pe acelaşi site, după care i-am #ameninţat # pentru a suta oară că voi renunţa la serviciile lor.

No, deci adio HD, adio Dolce. Asta până când găseam un alt operator de televiziune prin cablu. No, şi aici intră în scenă paranormalul. Unde era vineri, unde luasem masa în familie şi unde nu aveam chef de şmotru, îmi zic să mă bag la unul din cele aproape 3 filme pe care le văzusem săptămâna asta. No, toate bune şi frumoase... până a trebuit să pornesc decodor-ul Dolce, cel care de obicei, în stare "oprit" indică doar ora, decodor care acum era mort. Evident că asta mi s-a părut o glumă proastă, drept care am aprins lumina, l-am scos din priză, i-am stins butonul din spate şi scos cablu euroscat (sau cum s-o numi) după care l-am reconecat. Inutil, evident.

Între timp zâmbetul mi s-a tra (între timp iar a căzut tensiunea, iar UPS-ul meu, cel care ar trebui să-mi ţină PCul în stare de funcţiune maxim 11 minute, ei bine, el, tocmai el, s-a oprit din prima secundă fără tensiune...)

No, între timp zâmbetul mi s-a transformat într-un rictus. Gluma devenise de-a dreptul proastă. Am pus mâna pe mobil (dacă sun de pe fixul Romtelecom nu-mi răspunde nici dracu) şi am sunat la ClickTelVerde, sau ceea ce ştiam io că este ClickTelVerde. Unde am aşteptat şi aşteptat, după care am vorbit cu o mândră care m-a pasat instant unui angajat de la Serviciul Tehnic, care evident că mi-a răspuns numai după ce-am aşteptat suficient.

Oricum, tipul şi-a ratat cariera. Dintre toţi angajaţii cu care-am vorbit în mai bine de 5 ani, ăsta s-a dovedit cel mai empatic şi mai fin psiholog. Şi dacă te gândeşti că noi doi am vorbit mai bine de 15 minute, asta unde o convorbire standard durează maxim 3 minute... :D ajungi la concluzia că am dat peste un tip extrem de răbdător şi dispus să-şi facă job-ul cum trebuie.

Am stabilit, la sugestia lui, să înlocuiesc decodor-ul stricat, după care să-mi comand unul HD, numai pentru HBOMaxPack, unde livrarea celui din urmă durează mult mai mult. Deci în acest weekend singurul film pe care-am să-l văd/ revăd, de fapt, este cel în care io sunt client fidel şi absolut tâmpit, Romtelecom. Genul: dramă.

Mi s-a luat de ţara asta, de serviciile ei de căcat, pe extrem de mulţi bani. Pur şi simplu nu mai suport nesimţirea, prostia şi indiferenţa celor pe care-i plătesc.

I-am spus tipului cu care-am discutat astă seară: "crezi că faptul că tu eşti acum amabil şi dispus să mă ajuţi compensează nesimţirea şi indiferenţa din ultimii 5 ani a colegilor tăi?!"

Love Exposure, sau cum să-ţi pierzi 4 ore din viaţă

… mă rog, aproape 4 ore, şi aproape pierdute. Nu mai ştiu care a fost motivul care m-a determinat să văd filmul ăsta, ceva influenţă trebuie să fi avut şi premiile primite: http://www.imdb.com/title/tt1128075/awards.

Subiectul filmului este unul cât se poate de simplu şi de generos: dragostea şi adevărata credinţă religioasă înving toate obstacole… într-un final care se lasă aşteptat mai bine de 3 ore.

Foarte pe scurt: Yu este un puştan de 17 ani a cărui mamă a murit foarte tânără, şi al cărui tată, Takahiro, fiind foarte religios decide să devină preot catolic. Îndeletnicire care-i venea de minume, deoarece era un om blând, răbător şi plin de har, ocazie care o face pe-o mai tânără şi zăpăcită femeie să se îndrăgostească de el, şi să nu se lase până nu-l seduce şi se mută împreună. Marea dragoste se termină însă numai după 3 luni, fapt ce-l va determina pe preot să-şi schimbe radical comportamentul, devenind excesiv de habotnic, şi torturându-şi constant fiul prin spovedirea zilnică a păcatelor. Cum tatăl nu este mulţumit că păcatele inventate de copil, scumpul odor se decide să păcătuiască de-a binelea, înhăitându-se cu încă trei adolescenţi rebeli şi apucându-se de făcut fotografii chiloţeilor fetelor. Îndeletnicirea pentru care golănaşii fac şi ceva cursuri. Din numărul mare de scene acordat acestei activităţi infantile se mai puteau face lejer încă două filme. Ei bine, aici, după ce-am strâns din dinţi preţ de 10, 20, 30… 40 de minute am simţit nevoia acută să opresc DVDul, gândind totodată că cineva şi-a bătut joc de mine recomandându-mi această peliculă. No, dar să revin, după ce se specializează în făcutul pozelor la chiloţei, şi după ce se spovedeşte ca de obicei, Yu reuşeşte să-şi mânie tatăl într-aşa hal încât preotul îl bate şi-l dă afară din biserică, în mijlocul unei ploi crunte. Ocazie cu care-o cunoaşte pe Koike, şi pe “colegele” ei de sectă, Biserica 0, avem să aflăm mai târziu. Koike este o adolescentă cu o viaţă afectivă (şi nu numai) distrusă de un tată, fanatic religios, care-o abuzase toată copilărie, părinte căruia acum, fata, reuşise să-i vină de hac, printre altele tăindu-i penisiul. :D Koike vede în Yu o copie a ei, adică un păcătos, drept care-şi propune să-l convertească la propria-i religie, care era un soi de afacere pramidală, prin care se învărteau bani frumoşi, tipa făcând parte chiar din conducerea sectei.

No, şi aici am ajuns aproape la jumătate celor 4 ore. În timpul rămas Koike se va strădui prin toate mijloacele de spionaj posibile să-l facă pe tânărul Yu să se îndăgostească de ea. În această împrejurare îşi face apariţia Yoko, fiica vitregă a fostei iubite a preotului, adolescentă care avusese la rândul ei o copilărie grea, fiind părăsită de mamă şi maltratată până aproape de viol, de către tată. Yoko urăşte toţi bărbaţii, şi pentru a le putea face faţă învaţă şi practică cu succes artele marţiale. În urma unei “romantice” întrevederi pe care-o are cu un grup de golani, Yoko ajunge să-ş cunoască pe Yu, cel care sare în ajutorul ei, şi care era îmbăcat în femeie – Doamna Scorpion – deoarece pierduse un pariu legat de cele mai bune poze făcute chiloţeilor. No, şi cu asta începe povestea noastră de dragoste, cu menţiunea că Yoko crezuse că s-a îndrăgostit de-o femeie, şi chiar avea mustrări de conştiinţă cum că ar putea fi lesbiană, şi l-ar putea mânia astfel pe Dumnezeu.

Sorţii fac ca dragostea mamei lui Yoko pentru fostul iubit, preotul, să se reaprindă, drept care cuplul se mută iar împreună, de data asta împreună şi cu fiica vitregă a femeii.

Off… deja m-am plictistit. Yu încearcă să-i arate lui Yoko cine este adevărata doamnă Scorpion, însă de fiecare dată Koike le pune beţe-n roate, ajungând în final să convingă toata familia tânărului să se convertească noii credinţe, Biserica 0, dispărând efectiv cu toţii de-acasă. În timpul ăsta Koike care cunoştea apucăturile perverse ale lui Yu îl şantajează pe acesta, obligându-l să intre în lumea filmului/ fotografiei porno.

Ca să-i mai aline suferinţa, prietenii decid să o răpească pe Yoko, unde cei de la Biserica 0 îi spălaseră creierul, şi nimeni din afara sectei nu se mai putea înţelege cu ea. Şi acum vor urma unele dintre scenele cele mai dragi mie. Răpitorii o ţin pe fată, pe malul mării, într-un autobuz vechi. Bineînţeles Yu stă cu ea. Şi uite aşa trec vreo câteva zile în care Yoko este gata să evadeze, câteva nopţi luminate de lumânări, şi udate de ploi, şi întrerupte de capitolul Corinteni 13 din Biblie. Nopţi cu apusuri superbe şi multă-multă linişte şi priviri pline de dragoste, care însă nu duc nicăieri, Yoko considerându-l pe Yu un pervers fără Dumnezeu. Toate astea s-au terminat însă o dată ce “colegii” de sectă i-au găsit şi recuperat pe îndrăgostiţi. După care filmul se întoarce iar spre panta religioasă, acum aproape toţi protagoniştii fac parte din Biserica 0. Koike nu pierde nicio ocazie de a încerca a-l seduce, sau /şi persecute pe Yu, cel care are o problemă intimă, apropierea lui Yoko producându-i constant o erecţie. De fapt, un sfert din film este arată sau se discută despre erecţia tipului. Foarte educativ!!

No, şi filmul se termină bineînţeles cu aruncarea în aer a sediului sectei, încercarea de ştrangulare a lui Yu de către iubita sa Yoko, cea cu mintea încă dusă, şi cu sinuciderea lui Koike, cea mai malefică dintre toate personajele, totul petrecându-se de valuri-valuri de sânge pe albi pereţi şi albe podele. După ce lucrurile se mai liniştesc, Yoko, cea care locuieşte acum la rudele de sânge realizează că a pierdut adevărata dragoste şi pleacă în căutatea lui Yu, al cărui rând venise acum să o ia razna, fiind internat, deci, într-un ospiciu, pe post de “domna Scorpion”. Evident că tânăra îl readuce pe linia de plutire, credinţa, speranţa şi dragostea învingând, ca mai mereu.

Şi cam asta a fost tot… dovada vie că-ţi poţi bate joc de un scenariu bunicel şi de un spectator şi aşa cretinizat de televizor.

Filmul a avut o coloană sonoră (Ravel, http://www.imdb.com/title/tt1128075/soundtrack) şi o imagine foarte bune. Păcat de balastul pe care l-au dat emorm de multele secvenţe cu fotografiatul chiloţeilor şi cele cum erecţia lui Yu. Nici modul în care a fost aborată şi portretizată credinţa nu m-a mulţumit. Nu ştiu de ce simt acum eu că Shion Sono a făcut dintr-un subiect atât de profund un film atât de mic, pe alocuri deosebit de plictisitor, şi inutil de sângeros.

Recomandarea mea: uită-te doar dacă eşti bolnav la pat (Doamne fereşte!) şi nu ai altceva mai bun de vizionat! Sau eşti… adolescent. J

Şi un bonus, unde tot am amintit de acest capitol din Biblie. (Mi s-a părut straniu să-l aud în japoneză şi să-l citesc în engleză)

Corinteni 13

1 Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, Sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

2 Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu Sunt nimic.

3 Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.

4 Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

5 nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,

6 nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,

7 acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.

8 Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.

9 Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte;

10 dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.

11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.

12 Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.

13 Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Poveşti pentru trovantul meu

Lunea trecută am fost pe la Florin pe la birou, şi mi-a dat un trovant, pe cel mai mare, el având 2. Mi-a zis să am grijă de el, să-l las să-l ude ploaia, numai aşa el va creşte. I-am replicat că nu am grădină ca să-l pun, da’că post să fac io pipi pe el, din când în când, că poate aşa creşte mai repede. J După ce-am l-am adus acasă, am intrat pe Net să-mi reamintesc ce şi cum despre trovanţi, ocazie cu care am aflat că trebuie să-l tratez cu delicateţe, să-i vorbesc, altminteri s-ar putea să am surprize neplăcute. J. L-am întrebat pe Nicodin ce nume să-i pun trovantului, tipul a ales un nume care porbabil că-i exprima starea de moment „letargic”. L-am rugat să-mi dea traducerea-n japoneză, însă cum nu o ştia a rămas să mai studieze problema. Deci, de aproape o săptămână Letargic zace pe o coală A4, pe parchet. Iniţial îl pusesem pe masă, însă cum nu i-am găsit încă un  suport adecvat, i-am schimbat, temporar, locul.

Mi-am propus să-l cântăresc, şi măsor, şi să ţin o evidenţă clară a datelor. A mai rămas de rezolvat doar problema udatului, însă am găsit soluţia ideală, unde tot vrem noi să ştim totul unul despre celălalt, de câteori am să fac baie, de obicei eu fac duş, adică de cel puţin 2 ori pe săptămână am să-l iau şi el cu mine-n cadă. J Florin a zis că-l pune pe-al lui în grădină; sunt curioasă care va creşte mai repede?

No, trovantule îmi pare rău că te-am ignorat săptămâna asta, da’tu ştii că am avut alte urgenţe, şi apoi în afară de ceva zeci de filme, şi de durerile comune chiar nu am avut despre ce să-ţi vb. Orhideei au început să-i cadă florile, sper că nu e din cauza ta, iar eu am încă presentimentul acela negativ.

Însă se pare că seara de azi a salvat săptămâna de lipsa senzaţiilor tari. Tocmai ce ieşisem din baie când aud foială de maşini, şi de oameni pe stradă, cînd ies pe balcon văd o maşină de pompieri de-aia cu scară extensibilă, cu girofarurile aprinse care tocmai ce ieşea de pe stradă. Ambele sensuri erau blocate de maşini şi de gură-cască. O văd şi pe cumnată-mea lângă maşina ei, o întreb ce s-a întâmplat, ea-mi zice să-mi spune altă dată. Sunt din ce în ce mai contrariată. Din mulţimea de gură cască mă vede Olimpiu care părea stresat de întrebările mele adresate cumnată-mii „bine că ai ieşit şi tu la final!” io din ce în ce mai uimită bâgui „ce final? Ce s-a întâmplat?!”. La care Olimpiu-mi spune râzând „puteai să iei foc, şi tu ai stat bine-mersi în cadă! Habar n-ai că a luat foc la etajul 3!”. Cum am auzit asta m-am şi uitat spre balconul cumnată-mii, ea stând la 3, totul prea ok pe scarea noastră, însă când m-am uitat în susul străzii am văzut alte două maşini de pompieri şi apă curgând în jos, spre intersecţie, acum parcă-mi mirosea şi a ars. Mi s-au înmuiat picioarele. Nu ştiam ce să mai zic, Olimpiu ţipa de jos „întră dracului în casă că răceşti”; spectaorii-şi mutaseră interesul spre mine şi halatul meu de baie.

Carevasăzică trovantule puteam să ardem, mă rog tu mai puţin, că eşti de piatră şi nisip, şi te-ai fi transformat  doar - în sticlă. Noroc că eram în baie. J Oricum, m-am cam speriat, când am intrat în casă la VH1 era un videoclip în are ceva ardea în flăcări. L

No, zilele astea nu am făcut decât să mă uit la filme şi să dorm, încep să-i dau dreptate Babickăi când zice că o să-i cheme pe ăia dela Prima să-mi facă curăţenie. Ar fi tb să fi ieşit undeva, vremea a fost absolut superbă, da’nu-i bai, nu au intrat zilele-n sac.

De mâine vreau să instaurez reguli noi, adică mai puţin timp pe Net, o să studiez TVMania să văd numai ceea ce se merită, nu că n-ar fi zile în care chiar nu pornesc TVul, să mă apuc  iar de exerciţiile de fitness, să mă ocup mai mult de casă, să termin mulţimea de cărţi începute. Atât. [iar mă doare cotul,  acum cel drept, şi chiar nu am făcut nimic, mă gândesc să nu fi evoluat  ceea ce habar n-am că am.  Off…]

[acum chiar nu mai înţeleg nimic. tot mă stresează un tip cum că blogg-ul meu ar fi virusat! s-a legat până şi de confirmarea de citire a e-mail-urilor, chestie care chiar m-a făcut să râd. problema e că azi când am accesat blogg-ul am primit şi eu o alertă de virus. mă gândesc acum că toate reclamele alea, că-mi scapă acum numele lor IT ar putea fi de fapt viruşi. dar cine ar vrea să facă aşa ceva?! şi eu sunt convinsă că cei de la blogger.com scanează permanent... offf... asta-mi mai lipsea, că-n rest le aveam pe toate! :-(((

No, hai că nu sunt chiar atât de tâmpită, am aflat despre ce era vb., problema era chiar în "Ştirile din România". :-(  Tb. să fac ceva cu aspectul blogg-ului ăstuia.]