Mi-e frig, şi frică. Cineva a lăsat o uşă deschisă-n sufletul meu. Vântul a răscolit toate durerile, în căutarea poeziei. Ea şi numai ea mă vindecă te toţi şi de toate. (am pus CDul cu muzică de relaxare „Stress Relief”, cel care mă deprimă de moarte). Muzica. Încă un lucru pe care M. nu-l poate face singur. Azi am aflat că există aşteptări care ne depăşesc. Şi ce paradoxul naibii, întotdeauna am urât egoiştii şi viaţa mi-i pune mai mereu în faţă. Am dat azi, făcând curăţenie, peste mapa mea cu poezii de dragoste, cele pe care le-am editat când Irina abia venise-n departament. Mi-e atât de frig... şi nu e un frig fizic, din păcate. Azi iar am constatat că şi io mă mai înşel, că nimeni nu înţelege pe nimeni, nimeni nu ajută pe nimeni, nimeni nu iubeşte pe nimeni, fiecare e singur, singur în faţa vieţii altora, cea proprie fiind deja distrusă.
„Ofelia”, pe ea am să o pun, am scris-o de zeci de ori pe Net, sunt convinsă că ea încă mai există pe undeva, tb doar să adaug diacriticele. Of... nu-mi vine să cred că nu am găsit-o... mi-e lene să scriu. Atât.
Aparţine poetului
A se întâlni cu frumosul
cu nesperatul, cu puritatea
A se înduioşa de un surâs
de farmec, de graţie
A dansa chiar şi singur
plăsmuind realitatea
A suferi pentru tristeţea altcuiva
sau pentru o idee înţeleasă greşit
a se martiriza de propriile erori
şi de neînţelegerea lumii
A crede că oamenii evoluează
şi că lumea va merge înainte
Şi că forţa dragostei
şi compasiunea vor învinge.
(Jose Eduardo Mendes Camargo)
[21]
Vreau sa-ti vorbesc despre dragoste. -
Ce poate fi mai interesant?
Universul
Infinitul
Tu
Si singurul om care te iubeste.
Si acesta, sub povara universului, a infinitului si a ta, nu mai poate tacea si-ti vorbeste despre dragoste.
Unii spun ca dragostea e de mai multe feluri. -
Ne e adevarat. -
Dragostea e una si indivizibila. -
Este adinca.
Este delicata.
Este - mai ales - spontana. -
Profunzimea, delicatetea, spontaneitatea insa nu pot fi singurele ei atribuite [ale dragostei]. -
Ele nu au nici o valoare daca [cand] nu sunt stranse in chinga statorniciei.-
Mi-ai spus ca ma iubesti. -
Dar dragostea ta este adinca?
Sa presupunem ca eu as fi un factor pasiv. -
Adica n-as face nimic ca sa-ti starnesc interesul.
Sunt sigur ca m-ai uita in 5 minute. -
De aceea fac pe paiata, fac versuri, scriu scrisori, creez imprejurari care te-ar putea scoate din tatani, sunt cand gelos cand nepasator, cand bun cand rau, cand mincinos cand sincer. -
Si daca n-as fi asa?
Te-as pierde fara doar si poate [fara putinta de intoarcere]. -
Dar dragostea ta e delicata?
Despre ce vorbim noi mai des?
Despre Andrei, despre Andriusa, despre Sasa, despre Mircea, [despre Cornel,] despre Eugen, despre Friedrich von Eulenspiegel, despre ...[lua-m-ar dracii]
[De multe ori ma ranesti adinc]
Uneori vorbim despre mine. -
Si atunci ma [ranesti adanc] simt foarte prost. -
Dar dragostea ta este spontana?
Mi-ai zvarlit vreodata bratele in jurul gatului?
M-ai sarutat vreodata pe neasteptate?
Mi-ai vorbit vreodata mult si pe nerasuflate?
Dar dragostea ta este statornica?
Sa nu mai vorbim. -
Dar dragostea ta este?
Nu, Lucia. Nu, nu, nu, nu, de-o mie de ori nu.
Nu ma iubesti. -
Si de ce?
Sa incercam s-o lamurim. -
Intai sa trecem la mine. -
Si s-o luam tot asa, pe puncte. -
Dragostea mea este adinca. -
Tu nesocotesti sperantele [nadejdile] mele cele mai indreptatite.
Si tu esti pentru mine icoana. -
Tu te culci cu altii. -
Si tu esti pentru mine fecioara.
Tu iubesti pe altii.
Si eu numai ca nu-ti fac scene, dar caut sa fiu cat mai discret. -
Ai putea crede ca sunt slab de inger.
As putea insa sa ma suprim, dar mi-i dragostea prea adanca. -
Si iubirea mea e delicata. -
Ea te invaluie si nu te atinge.
Ea te ocroteste si nu te supara.
Ea te distreaza si nu te face sa plangi. -
Si iubirea mea este statornica.
Nu mai e nevoie sa demonstrez. -
Iata deci prima cauza a faptului ca nu ma poti iubi:
Dragostea mea e prea puternica
Ti-e teama sa nu te rastoarne. -
Dar, eu am scris versuri frumoase
Eu ti-am scris povesti interesante
Eu ti-am aparut aureolat in nimb de para.
Si atunci ai inceput sa ma respecti. -
Iata o a doua cauza:
Respectul omoara dragostea, omoara entuziasmul spontaneitatii, caldura, totul. -
Iata si a treia pricina:
Oamenii iubesc in doua feluri.
Unii merg cu femeia la cimp, o dezbraca si o poseda. -
Ei nu cunosc [stiu] nimic mai bun decit a te culca cu o femeie.
Si [Ei] au noroi in fundul sufletului lor.
Si nenorocire tie [- as zice eu -] daca noroiul lor are spirit. -
Si sunt oameni carora nu le e frica sa ia, dar nici nu cer -
Ei nu stiu sa posede
Ei stiu sa mangaie.
Ei nu inoportuneaza ci trec discreti, in umbra zidurilor. -
Ei nu urla ci zimbesc
Se vede ca tie iti plac cei dintai. -
Si acum fac o profesiune de credinta. -
Mi-esti draga. -
Chipul tau salasluieste in inima mea si nu cred ca as putea simti o voluptate mai deplina ca ceea [decit aceea] pe care o simt cind confund chipul tau cu inima mea. -
Eu nu cunosc adevarul
[Dar vreau sa-l cunosc]
Dar [Si] uneori sunt foarte aproape de el. -
Crezi ca ai mai putea intalni pe cineva care sa fie mai [tot atit de] aproape?
Astept. -
Astept ca [dragostea] sa nasca in inima ta iubirea. -
Astept ca iubirea ta sa fie adanca, delicata, statornica.
Astept clipa cind [mi] te vei uita in ochii mei si-mi vei spune:
- Mi-s dragi multe lucruri, mi-s dragi oamenii, mi-i draga viata, mi-s dragi stelele, mi-i drag dansul, dar si mai draga mi-e iubirea!
Si atunci voi afla adevarul
Si atunci ti-l voi putea spune si tie. -
(Leonid Dimov - Scrisori de dragoste)
No, că-am dat şi peste Ofelia. (primul lucru cu sens de azi.)
Ofelia
În viaţa a doi oameni
există asemenea clipe
şi ele poate rămân ascunse, în umbră:
ea capătă rolul acela,
dar nu pe scenă îl joacă
rolul ce-i reveni cândva Ofeliei
lui Hamlet, cel umilit.
Făgăduieli. Neîmplinite.
Apoi şovăieli îndelungi
E părăsită. Dar toamna adună troiene
de frunze roşcate. Soarta o mână
pe ce amăgită.
ca pe un fluture – neputincios să se apere,
atât de veşted, atât de plăpând...
soarta o mână pe stradă printre vagoane
şi troleibuze,
albastre – cu faţa ei pală aidoma
măştii de gips albicios,
pe care stropii de ploaie se scurg
asemenea lacrimilor,
în vreme ce galbene foi îi plutesc
peste creştet.
E tulburătoarea clipă
când ea îşi urmează drumul
spre zările sure, privind parcă cu ochi parcă pustii,
parcă haotici,
şi parcă-ngânând un cântec vesel,
îşi face cu mâinile loc prin mulţimea
ce se înghesuie pe alei şi în pieţe.
Dar e numai o clipă.
Apoi cade albă zăpada.
Şi totul devine iar luminos-luminos
ca pe-o acoarelă banală.
Doar un detaliu:
O singură dată în viaţă
ne e dat s-o găsim pe Ofelia,
iar ei – să fie Ofelia...
(Eduardas Miezelelaitis)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu