Totalul afișărilor de pagină

vineri, 29 mai 2009

Acasă între turism religios şi dezamăgire (partea I)

Mă chinui de ceva zile să scriu despre experienţa de săptămâna asta, şi n-aş putea spune că azi aş avea mai multă tragere de inimă decât ieri. Nu scrisul e cel care mă sperie, ci încărcarea pozelor; ar fi fost mult mai rapid dacă le-aş fi putut muta cu „paste” direct pe blog.

Plouă. Mi-e somn şi mi-e lene, legumele nu au niciun gust, noroc cu dulceaţa strugurelui pe sfert stafidit. Am pus unul dintre deloc-ascultatele CD-uri din colecţia „Love story” – unei tipe i-ar plăcea să înveţe lumea să cânte. J şi nu io sunt aia! Când am convins-o pe mama să mergem în excursia de 2 zile, organizată de-o biserică din oraş, excurise care consta în vizitarea a 4 mânăstiri din judeţul Vâlcea, prima chestie pe care-am avut-o-n minte a fost legată de sporirea mea culturală. Mi se pare nedem să nu cunoşti istoria locurilor din care vii. Mai trecusem de câteva ori pe lângă Mânăstirea Cozia, însă niciodată nu avusesem răgazul de a-i trece pragul. După partea culturală aş fi fost interesată de modul în care-l percep călugării pe Dumnezeu, de satisfacţiile şi renunţările unei astfel de vieţi. Întotdeauna am tânjit să cunosc un om care crede cu adevărat, genul acela de ascet de prin cărţi. Şi acum trebuie să mărturisesc că una dintre cărţile care m-a schimbat evident, cel puţin în ceea ce priveşte mentalitatea despre credinţă şi Dumnezeu a  fost „Petru şi Pavel” a lui Mircea Daneliuc.

Evenimentul a debutat cum nu se putea mai bine, mama a înţeles că ora de plecare e 7:15, în loc de 6:15, deci a lipsit de la primul apel de la Biserica Sf. Constantin şi Elena. Norocul ei a fost că fiind foarte bine, şi mai ales preventiv, organizată, a reuşit să ajungă totuşi înainte de plecare. A doilea aspect plăcut a fost dat de două bătrânele care au decis să se îmbolnăvească subit, ocaze cu care a trebuit să le plătim autocarul. Preotul negocise deja cu şoferul preţul pentru un autocar, nu pentru un anumit număr de locuri, probabil a ştiut el ce-a ştiut!! No, iată-ne plecate, un grup de aproape 30 de persoane însoţite de un preot pe care nu-l cunoşteam, eu neavând încă trecută biserica în rutina mea săptămânală. Doamnele în vârstă s-au dovedit a fi foarte cool, în sensul că la fiecare oprire serveau câte un coniac sau câte un garone, evident în scopouri pur terapeutice, bine-ştiut fiind faptul că alcoolul în cantităţi mici scade presiunea sanguină. Că după aceste scăderi succesive de presiune au ajuns să se ia de chelneriţele care nu spălaseră cu atenţie paharele, sau de către călugăriţele care mai nou îşi permiteau să încare fânul în mai modernul vechicol numit “Dacia papuc”, e cu totul altă poveste!!

No, drumul a decurs fără incidente, şi acum trebuie să apreciez iniţiativa şoferului tipic, chel, cam închis la ten, dar totuşi foarte subţire, şi evident, însoţit de-o prietenă cu siluetă a la Marijuana, vopsită blond, bineînţeles, altminteri destul de agreabilă – iniţiativă iniţiatică care a constat în admirarea în pas de melc a centurii Bucureştiului, ocazie cu care am constat că s-au înmulţit gropile de gunoi, maşinile, pungile de PCV abandonate şi câinii vagabonzi. Am simţit efectiv cum îmi creştea părul pe picioare, chestie pe care n-o experimentasem încă. :-) No, iată-ne şi pe valea Oltului, nimic mai superb, primăvara. Nu am aflat nici până azi cine mi-a curăţat Oltul, n-am masi văzut picior de PET, probabil cei de-o piele cu mine şi-au extins domeniul de activitate şi pe apă! :-) 

Prima mânăstire pe care-am vizitat-o a fost Cozia, unde preţ de aproape o oră cât am stat nu am văzut picior de preot/ călugăr, fiind luni, probabil toată lumea era la lucru. Tragic a fost şi faptul că, cu toate că muzeul era deschis nu era nimeni care să-ţi explice ce şi cum, ba mai mult micul lor magazin era închis, aşa că s-a dus pe apa Oltului până şi ideea de broşurică despre Cozia. Eh, dar să nu fiu rea, am plecat totuşi cu vreo câteva zeci de poze, şi cu promisiunea că foarte curând am să mă întrec cu Oltul.   După Cozia i-a venit rândul celui mai delicat şi cochet schit de maici, Schitul Ostrov, cel situat între două braţe ale Oltului pe o insulă, naturală, cred. Am să las pozele să vorbească. Aci mi-a rămas o părticică din sufleţel.

Cum înserarea ne tot ameninţa ne-am grăbit să ne cazăm într-o aglomeraţie de câteva căbănuţe care apaţineau de Mânăstirea Turnu, ocazie cu care-am aflat că, cazarea nu era plătită, şi că dacă vroiam să stăm mai puţine in cameră trebuia să plătim de 4 ori preţul minim, mă rog, nu cred că cineva s-ar fi aşteptat la 7 stele, da’totuşi. L am fost prima care l-a “acostat” pe călugăr, şi bineînţeles ultima servită. Unde şoferul fusese foarte atent  cu banii lui şi nu pornise decât ventilaţia, cea pe care băbuţele oricum n-o foloseau pentru că le trăgea curentul, de la Cernavodă la Călimăneşti am simţit efectiv nu mi se mura fiecare centimetru pătrat de piele, am avut ceva noroc că şedeam în spate, lângă uşă, pentru că nu ştiu cum se face că io mă urcasem printre primele, dar ce să vezi toate scaunele erau ocupate! LOL! Mai târziu am aflat că exista o coaliţie a babelor, se urca una şi ocupa 4 scaune! LOL! Femei descurcăreţe, ce mama naibii! Înainte să-mi fie rezervată căbănuţa mea, cea care mai apoi am aflat că era a noastă, adicătelea a patru perechi de câte două persoane, înainte de-a constat că debaraua mea de-acasă e ceva mai mare, probabil unde totul e pe verticală, J, înainte de asta l-am întrebat privind galeş râul, pe călugărul scund, slinos şi foarte slab şi “să înţeleg că de spălat mă spăl în Olt, sau ce?!”tipul a râs şi a zis că există vreo două WC-uri, şi-atât, chestie la cre io din ce în ce mai siderată am continuat “şi când se prognozează următoarea ploaie, că înţeleg că numai aşa pot face aici duş?!”LOL! Răspuns care a părut să-l entuziasmeze brusc, ocazie cu are l-a chemat pe preot şi m-a reclamat cum că fac mişto de el. Mi-a stat pe limbă să-l întreb el de cât ori pe an se spală, dar eram mult prea transpirată şi prea dormică să scap mirosul unora dintre partenerele mele de călătorie, aşa că i-am zis “nu ştiu şi nu mă interesează de alţii, însă eu vreau să mă spăl, iar dacă nu am unde nu mă deranjează să mă duc la Olt”. No, situaţia nu era atât de tragică existau într-adevăr două toalete la vreo 70-90 de m depărtare, era şi un duş, dar cum preotul nostru nu ceruse apă caldă, cabina de duş era încuiată, iar la chiuvetă curgea numai apă rece. Mă rog, cel puţin peisajul era superb, dacă aş fi ştiut de condiţiile de cazare mi-aş fi luat sacul de dormit şi-aş fi dormit afară, în fânul proaspăt cosit.

Printre roşii roze... mânăstirea Cozia.

Interiorul turlei Mânăstirii Cozia.

Fresce din interiorul Mânăstirii Cozia.

Mircea cel Bătrân era tot unde-l ştiam. :-)

Frescă din interiorul Mânăstirii Cozia.

Intrarea-n Mânăstirea Cozia (vedere din lateral).

Mânăstirea Cozia.

Frescă de la intrarea-n Mânăstirea Cozia.

Frescă de la intrarea-n Mânăstirea Cozia.

Frescă de la intrarea-n Mânăstirea Cozia.

Uşa Mânăstirii Cozia.

O toacă mai puţin obişnuită.

Icoane de prin Muzeul Mânăstirii Cozia.

Mânăstirea Cozia.

Invitaţie la conversaţie.

şi ce meniu ziceai c'avem azi?! :P

Martorul unor vremuri demult apuse.

Vedere din spatele Mânăstirii Cozia.

Oltul la Cozia (în aval hidrocentrala Turnu).

Mânăstirea Cozia.

Curtea Mânăstirii Cozia.

Adio Cozia!

Apă şi munte. Ce-mi pot dori mai mult?! :-)

Hobby secret - casele vechi.

Fereastra - deopotrivă ceva care te ţine prizonier, dar care te şi poate elibera, cum este şi cazul nostru. :-)

Oltul meu.

Nimic fără EL!

Cu o secundă înainte de-a apăsa eu pe declanşator, fata s-a întors, stricându-mi surpriza (numai babele alea sunt de vină, erau ca un roi de viespi). :-(( 

Călugăriţa din Dacia papuc m-a rugat să nu o fotografiez. I-am spus: "ok, dar nu te conoaşte nimeni dintre cei care-mi vor vedea pozele!", mi-a răspuns fermă "da, dar' tot nu e bine". :D

Călugăriţele strângând fânul, într-o după-amiază de mai, la Schitul Ostrov (între două Olturi). 

Hărnicuţa (era atâta concentrare pe chipul ei, mititica...)

Promit ca data viitoare, după ce-mi va fi dat şi motivul, nu am să o mai fotografiez. :D

Tânăra călugăriţă (pozele astea au fost făcute cu maximum de zoom optic. 12)

Arbustul necunoscut de la Schitul Ostrov.


Locul de odihnă înainte de intrearea în Schitul Ostrov.
Poarta de intreare în Schitul Ostrov.
Cruci, flori şi fântâni artizanale în curtea  Schitului Ostrov.

Curtea Schitului Ostrov.

Offf... n-aş fi avut nevoie decât de câteva lumânări aprinse, sau de trepied pentru poze de calitate. :D


Interior turlă Schit Ostrov.

Schitul Ostrov, una dintre puţinele poze reuşite din biericile absolut fără nicio sursă de lumină, mă rog, excepţie fac vitraliile.

Oare pentru cine se pregăteşte acest măreţ scaun?!

Fresce de la intrarea-n la Schitul Ostrov (pronaos, parcă).

Io, aşteptând un "bou" pentru căruţa cu flori. :P

Schitul Ostrov în toată splendoarea lui.

Muşcate în superbe ghivece de pământ.

Alte muşcate.


Fântâna din curtea Schitului Ostrov.

Fântână ridicată pentru "cinstirea profesionalismului medicilor" de la Fundeni (Dr. Irinel Popescu) 

Schitul Ostrov.

Curtea Schitului Ostrov.

Aşa arată Călimăneştiul văzut de la Schitul Ostrov (mor după clădirile vechi).

Strânsul fânului la Schitul Ostrov.

Strânsul fânului la Schitul Ostrov.

Călugărul (din campingul Mânăstirii Turnu).

Tot el (nu ştiu ce tot moşmondea la nişte chei).


Schitul Cozia

Defileul Oltului.
Eh... aci aş fi vrut să fi dormit, mirosea dumnezăieşte.

Muntele meu iubit.
Oltul în aval de hidrocentrala Turnu.

Eu, Oltul, muntele iubit şi turla Schitului Cozia.
Căbănuţele Mânăstirii Turnu, situate mai jos cu un kilometru faţă de sfântul locaş.

Un comentariu:

  1. Scrie impresiile despre mănăstirea Cozia pe forum mai bine decât pe blog.
    Aici cred că le citesc foarte puţini.

    RăspundețiȘtergere