Împreună – partea întâi

Mi-a fost dor de blogul meu, de el şi de legumele crude, cele pe care în ultima vreme nu am avut timpul să le amestec într-o salată pe care-aş fi savurat-o, oricum singură. Demult nu am mai scris ceva atât de... tembel!

Da’ să revenim: ce ne aduce împreună?! Ce altceva în afară de culcatul, spălatul, cinatul şi vizionatul filmelor?

Aseară i-am spus tipului cu care nu am nimic în comun, mă rog, nimic în afară de cele enumerate mai sus, că dacă tot crede că fosta, marea şi singura lui iubire s-a convins de ce-a pierdut dându-i papucii (datorită lipsei de compatibilitate, of course) să se ducă dracului la casa lui şi să mă scutească de convorbirile lor în bucătărie, cu uşa-nchisă. Acum analizând retrospectiv nu pot face abstraţie de impulsivitatea şi de patima de care-am dat dovadă, mă întreb dacă l-aş fi iubit cum aş fi reacţionat?! Nici nu ştiu ce m-a enervat mai rău, faptul că-i spunea de fiecare dată că este singur şi că nu-l deranjează că-l sună, zgârcenia lui inimaginabilă, replicile pe care le-am primit la „mai dă şi tu un ban să iau x sau y consumabil, dacă tot l-ai folosit” – „da’cine te pune să cumperi?! nu mai lua eu nu vreau aşa ceva!” :DDD Nu mi-a venit să cred când nu a vrut să dea bani la înteţinere („că la câtă apă consum eu!”), sau să cumpere hârtie igienică! Tot în domeniul SFului întră şi făcutul cafelei doar pentru el, sau aşezarea mesei cu un singur tacâm: „ce vrei, eu am stat mereu singur”! Când i-am cerut să-mi aducă şi mie ce spunea că gătise (la el acasă) m-a întrebat perplex: „cum să-ţi aduc? Da’de ce să-ţi aduc?! Şi nu mi-a adus. Deci, ce ne face să împărţim din puţinul pe care-l posedăm cu cel cu care împărţim masa, baia, şi perna?!

Nu-l iubesc pe sconcsul ăsta troglodit şi avar, unul dintre eşecurile anului, da’totuşi nu ştiu de ce mă simt ca dracu că i-am dat papucii! Probabil unde am vrut ca relaţia asta să meargă, mă rog, unde nu am ştiut să o fac să meargă, unde am crezut în declaraţiile lui despre sinceritate, despre dorinţa lui de a se corija, despre Dumnezeu şi atâtea altele. Nu ştiu, acum mă gândesc că idioata în cazul ăsta am fost eu, bine-ştiut fiind faptul că nu există idiot cu caracter.

Oricum, m-am întos, la viaţa mea, cea pentru care nu mai aveam timp, la cărţi, la filme, la muntele meu iubit, şi exerciţul fizic – în mai bine de 2 luni am reuşit să pun un kg jumate din cauza regimului alimentar al lui L.: carne şi iar carne. Oh, da bucătăria era unul dintre motivele noastre eterne de ciondăneală, tipul respingea absolut tot ce propuneam eu, cu toate că de cele mai multe ori savura ceea ce cu juma de oră mai-nainte se jurase că nu mănâncă! :D

Toat ziua nu am făcut decât să mă gândesc la el, cu toate că sunt în curăţenie generală şi nu am stat jos decât când am mâncat, nu mă simt deloc obosită, şi tare presimt că nu o să pot dormi. Nu ştiu de ce mă simt atât de rău?! Nu am prea multe să-mi reproşez, dacă nu erau episoadele cu fosta l-aş fi suportat (dur cuvânt, ştiu) în continuare, asta ca să nu mai zic că trebuia să plecăm 4 zile la Bran, unde eu urma să fiu, fără a fi fost în prealabil de-acord, maestru de ceremonii/ maestru bucătăr, pentru o mână de tipi şi tipe cu care chiar nu am nimic în comun, prietenii lui, făcusem chiar şi ceva din cumpărături şi cadouri, oricum mă deprima de moarte perspectiva indoor la poale de munte, carevasăzică chestia asta pică cum nu se poate mai bine, şi totuşi de ce nu mă simt împăcată cu mine însămi?! Am râs să mor când mi-am amintit, în timp ce întindeam rufele, de vorba lui Leman „tu nu rezişti cu ăsta o săptămână 24 din 24” ! LOL Dacă nu era povestea cu tiza chiar că aş fi rezistat, cu toate că aproape ajunsesem la limita răbdării. Dacă ar fi să caracterizez tot nonsensul ăsta i-aş spune doar atât „multă, mare şi inutilă oboseală”, cel puţin eu aşa m-am simţit. Ieri i-am zis că nu sunt fericită lângă el, că nu suntem compatibili, LOL, mă rog, că nu avem nimic în comun, că mă simt singură în relaţia asta şi că mă enervează tot ce face. Aci cred că am fost un pic cam rea, dar chiar mă enerva aproape totul, începând cu acele convingeri de la început cele pe care le-a încălcat şi uitat primele, cu mult-trâmbiţata lui dorinţă de comunicare, din care s-a ales praful, drept dovadă că acum vorbesc singură. Uff... nu m-ar fi deranjat dacă cel puţin ar fi fost sincer şi ar fi recunoscut că nu simte nimic pentru mine, şi că vrea să se reîntoarcă la exa. Ce aş mai fi putut face, când pentru a zecea oară i-am zis dacă vrei să te întorci la ea poţi pleca liniştit, la care el mi-a repetat pentru a nu-ştiu-câta oară că sunt egoistă şi mă gândesc numai la mine când afirm aşa ceva! ei da, asta chiar e culmea idioţeniei! Şi mă întreb acum dacă nu ar fi fost mai eficient să-i dau două DEXuri în cap ca să pricepea odată sensul lui „egoist”.

No, too stupid to be Dragomara. Acum parcă începe a-i crede pe ALS şi pe Gabriel că nu simt nevoia de-a fi împreună, într-un cuplu, fiecare cu altcineva, of course. :P