Totalul afișărilor de pagină

duminică, 6 noiembrie 2011

„Eu cred că el vrea să moară”, sau despre Cauza Pierdută

Tocmai ce mă spălasem pe dinţi şi mă băgasem în pat, asta după ce mă trezism de vreo câteva ori, din film în film, ultimul, un film pe MGM reuşise performanţa să mă trezească de-a binelea, unde o femeie blondă împuşca în draci mai tot ce întâlnea în cale: bărbaţi, maşini, etc.

Povestea de azi este despre un om care şi-a ratat destinul din cauza pasiunii pentru pahar, şi nu cel cu apă, evident. Asta ar putea la fel de bine să fie povestea lui Oreste (cum îi spune frate-miu vecinului Resteanu) sau a unchiului meu, Ionel, însă nu este, este doar povestea Cauzei Pierdute, cum i-am zis, ironic, la un moment dat, când Andreea a concluzionat că nu se mai poate face nimic în privinţa lui.

Când Adrian a afirmat acum mai bine de-o lună „să mai reziste baremi o lună, până iese la pensie şi după aia nu are decât să bea până n-o mai şti de el” am râs, şi-am luat-o ca pe glumă. Realitatea avea să-mi confirme că nu fusese glumă.

Cred că era prin vara lui 1996 sau 1997 când l-am luat de la poartă şi l-am dus la Personal să-i facă angajarea; era pe vremea când Boboş fusese dat jos din funcţia de Ingier Şef la Reparaţii şi trecut şef la noi la secţie. Ţoţo - cum i-a spus Ioana, pe atunci destul de mică, fetiţa Mihaelei Naniş – venea de la Aversa, unde fusese Inginer Şef. Îmi amintesc că în acelaşi an Boboş a plecat la Craiova, iar de petrecerea dată cu ocazia acestui eveniment s-a ocupat chiar Ţoţo (Cauza Pierdută), eu eram în concediu, deci nu am participat.
Tot pe atunci a fost prima oară când am întâlnit-o pe Andreea, cea care era încă studentă. Venise să-i facă curat, într-un şir lung de episoade ce-au continuat până la ora actuală, mă rog când Andreea locuieşte deja în Cernavodă.

După ce m-am împrietenit cu Andreea, Cauza Pierdută a început să mă considere şi pe mine tot un fel de nepoată, eu am continuat să-i spun Ţoţo şi să râd la bancurile pe seama moldovenilor, cele pe care-a continuat să le facă de-a lungul anilor, că doar este, mă rog, suntem olteni, genul acela de oameni care dacă nu se consideră buricul pământului, sunt categoric net superiori celorlalţi locuitori ai ţării: moldoveni, dobrogeni, ardeleni etc.

Cred că ne-am dat foarte repede seama că Ţoţo are probleme cu băutura, şi că şi ăsta fusese unul dintre motivele pentru care plecase de la Aversa, evident prima faptul că era, este unul dintre cei mai buni specialişti în pompe. În anul ăla în care din cauza secetei tot oraşul a stat o săptămână fără apă, dacă nu ar fi fost el să rezolve problema pompelor de alimentare a oraşului, cred că am fi stat fără apă curentă toată vara.

Episoadele lui bahice nu ţineau mai puţin de-o săptămână, maxim două, trei, interval pe care eu îl denumisem ironic: „perioada umedă”. Întotdeauna perioadele umede erau declanşate de-o cădere psihică, dacă pot să-i spun aşa, ca de exemplu: ba că Octavian nu dăduse admitere la mecanică – ca taică-su – ci se dusese la aviaţie, unde nu contase că intrase primul, fără nicio meditaţie, ba că se îmbolnăvise ăl bătrân – cel care pe-atunci avea peste 80 de ani, însă de cele mai multe ori motivele astea erau pure invenţii.
Până să se angajeze la noi Domnul Diaconu, cea care se străduia mereu să-l readucă pe lina de plutire era Andreea, cea care-i ducea ceaiuri, mâncare etc.

Ţoţo mai are un mare defect, specific omului cu foarte mulţi bani, adică este extrem de zgârcit, mânâncă şi bea tot ceea mai ieftin şi prost, unde de-o viaţă tot strânge bani la saltea, la propriu, evident asta şi pentru că nu are încredere în bănci sau alte investiţii. Ha-ha-ha! A divorţat când Octavian avea 1 an, aşa că nu pot afirma că a contribuit prea mult la educaţia lui, în afară de pensia alimentară pe care l-a obligat legea să o plătească. În atâţia ani de când locuieşte în Cernavodă nu cred că Octavian a venit de mai mult de 5 ori să-l vadă, eu una nici nu am apucat măcar să-l văd.

Am să trec peste destul de multele episoade (de acum mai bine de 10 ani) în care a venit băut la muncă şi l-au depistat la poartă, şi de fiecare dată cel care l-a salvat a fost Sabin Voiculescu, Inginerul Şef de atunci, cel despre care Ţoţo nu a avut niciodată cuvinte de laudă, ceea ce nu este deloc moral. Îmi mai amintesc acum un episod haios: unde la noi şefii de secţie veneau şi plecau pe bandă rulantă, unii dintre ei prin străinătate, i s-a propus funcţia asta lui Ţoţo, care a refuzat-o pe motiv că „nu vreu să fiu şef peste proşti”. Ha-ha-ha! Eu cred că motivul era cu totul altul, şi anume era o responsabilitate prea mare şi nu cred că ar fi făcut faţă, unde nu mai era tânăr şi prin definiţie toţi erau proşti sau incompetenţi.

După ce a apărut domnul Diaconu, viaţa lui Ţoţo s-a mai îndulcit un pic, în sensul că a găsit fraierul care să-i rezolve majoritatea problemelor de prin casă, pentru că da, cu toate că ştie, el nu a ridicat niciodată vreun deget să facă ceva, fiind de-o indolenţă rară!! Andreea îi spăla şi îi făcea curat, domnul Diaconu îl hrănea. Îmi amintesc că am ajutat-o şi eu o dată pe Andreea să facă curăţenie generală, asta nu că m-ar fi dat hărnicia afară din casa mea. După ce-am şmotruit o zi întreagă am ajuns la concluzia că aia a fost prima şi ultima dată când fac aşa ceva, că la banii lui îşi poate permite să plătească o femeie etc.
Nu i-am înţeles şi acceptat niciodată zgârcenia, nu înţeleg pentru cine şi pentru ce tot strânge la bani, mă îndoiesc că o face pentru Octavian, cel care nu dă doi bani pe el. Personal am ajuns la concluzia că e vorba de ceva patologic.

Cu Ţoto se comunică relativ greu când este treaz, cu totul altfel stă problema când bea, subit devine foarte comunicativ. Au fost ani în care ne tâmpea cu vizitele/ telefoanele la beţie, unde dacă făceai imprudenţa să-l primeşti sau să-i răspiunzi nu mai scăpai de el am fost nevoită să-i retez pornirile, ocazie cu care a afirmat că nu mai sunt nepoata lui. Ha-ha-ha!

Treptat-treptat toată lumea l-a părăsit, nu că ar fi avut el prea mulţi prieteni, la aşa caracter era destul de greu de suportat. Singurul care a continuat să-l ajute cu ceaiuri în perioada umedă, mâncare caldă în restul timpului a fost domnul Diaconu, cel pe care cred că l-a şi bruscat de vreo câteva ori, asta dacă nu l-o fi şi bătut bine, dar îi este lui jenă să recunoască, oricum la unul dintre incidente a asistat şi Andreea. Personal nu-l înţeleg pe dl. Diaconu, i-am tot spus că aşa ceva nu este acceptabil, baremi de l-ar respecta, dar din „moldovean” şi „Michiduţă” (sinonime cu prost) nu-l scoate!

Acum problema este că Ţoţo trebuie să meargă la Bucureşti să-şi depună dosarul de pensie, numai că cu toate că alţii s-au ocupat de restul treburilor, adică Andreea, Silviu şi dl. Diaconu i-au strâns şi împachetat lucrurile, dl. Tudor a făcut rost de maşină/ şofer să i le transporte acasă la Bucureşti, numai că ce să vezi Cauza Pierdută nu a vrut să-i deschidă uşa, Leman umblă cu lichidarea şi încearcă să convingă varii persoane să nu vină în inspecţie pentru că se vor lua cu mâinile de păr de modul în care arată casa (baraca), bietul Silviu (vecinul de deasupra, cel pe care eu l-am suspectat – ca proasta – că ar umba după banii lui) ei bine Silviu a spălat mizeria de prin baie, unde restul posibililor doritori, vorba vine, nu a putut face faţă spectacolului! Oh, Domane!! No, problema este că omul continuă să bea şi nu se lasă deloc dus, iar Andreea mă sună de câteva ori pe zi pentru a-i da o soluţie. Bineînţeles că au mai încercat şi alţi colegi să-l convingă să meargă să-şi depună dosarul, însă s-au ales doar cu înjurături şi dat pe uşă afară, asta când le-a deschis, că de obicei nu deschide la mai nimeni.

Unde perioada umedă ţine de aproape 2 luni, şi unde a slăbit în draci, numai burta aia imensă a rămas de el, dl. Diaconu a ajuns la concluzia: „eu cred că el vrea să moară, cel puţin aci are cine să-l îngroape.” Nu-mi vine să cred s-a ajuns aici, chiar nu-mi vine să cred!! Astă-seară Andreea mi-a spus că sora lui i-a fi zis „lasă-l să bea până nu mai poate, după ce o să se sature, eventual trezească, are să-şi depună şi dosarul”. Pe Octavian problema nu-l preocupă nicidecum. Eu o sfătuisem pe Andreea să-i roage pe unul dintre cei doi să vină să-l ia acasă, dar dacă nici familia nu dă doi bani pe el, atunci cine să o facă?! Nu că nu ar avea cu toţii motive întemeiate! Nu mi se pare deloc corect ceea ce se întâmplă, însă nu văd nicio ieşire... decentă.

Leman, cea care a făcut atâtea pentru el, i-a ascultat şi suportat mai toate poveştile la beţie mi-a zis ieri ”binele nu trebuie făcut, pentru că vezi tu cei cărora li-l faci nu-l consideră astfel, ba mai mult ei te umilesc şi desconsideră”.

Pe zi ce trece mă conving mai adânc că echilibrul psihic este atât de delicat, că orice mică variaţie a balanţei are consecinţe grave asupra individului şi implict asupra familiei şi mediului în care trăieşte, faptul că există persoane care nu-şi mai revin niciodată este o certitudine, şi asta nu are nicio legătură cu inteligenţa sau cu caracterul.

Păcat... lucrurile ar fi putut sta cu totul altfel.

2 comentarii:

  1. Nu e glumă, chiar e pe bune. Relatarea de mai sus îmi aduce aminte de socrul meu, de altfel un tip recalcitrant, încăpăţânat şi prost ca noaptea, al cărui singur neuron pe care-l mai are, e pe cale de dispariţie şi ăla.
    El se îmbată o dată pe an.
    Vei spune: “Ce are asta cu el? Că doar nu bea prea mult, săracul!”. Ei bine, da… nu bea decât până-şi termină toată pivniţa, a lui şi a vecinilor lui.
    Cum spuneam, se îmbată o dată pe an: toamna!
    Ah… şi am uitat să scriu esenţialul: se DEZbată primăvara… :))
    Ce să-i faci? Dragoste mare, mon cher, faţă de licorile astea bahice care fac să plutească creierul într-o involuţie perpetuă, fără drept de apel.
    Falia dintre realitate şi abur este frântă în mod constant, reprezintă o artă a prea plinului alcoolic, faţă de care nu pot avea decât teamă şi repulsie. Mă străduiesc să-i urmăresc chinuita coerenţă a frazelor, o fac pe sensibila la cerinţele sale, din respect pentru amintirile nines ale tâmplelor sale, dar în realitate îmi repugnă.
    Ah, Doamne!
    Şi măcar de ar avea acea duioşie în suflet… Pe naiba!
    Un beţiv ordinar!

    RăspundețiȘtergere
  2. Scuze pentru puseul inopinant, dar numai cât mă gândesc, mă apucă durerea de cap... :)

    RăspundețiȘtergere