De multă vreme nu am mai trăit o zi atât de perfectă, o zi începută prost, continuată în aceeaşi direcţie, noroc cu seara, cea care-a ucis toţi demonii, amintindu-mi că nu e lupta unui singur om, cea pe care din lipsă de preocupări nobile o duc, şi că atunci când te iubeşte un om, te iubeşte întreaga omenire.
No, da’s-o iau cu începutul. Unde de ceva vreme starea mea normală e oboseala, ieri nu am făcut decât să zac pe canapea, să ascult muzică şi să visez cu ochii deschişi, probabil că am şi adomit un picuţ, când m-am trezit, pe la 23, am constat că tb să-mi fac toaleta şi să calc ceva pentru a doua zi. Mă lovise o lene... de parcă începusem să-l înţeleg pe Nică cu a lui „da’de ce te speli şi-n w.e., doar nu mergi la muncă?!” Din nefericire w.e. nu începuse, m-am ridicat deci cu eforturi supraomeneşti de pe canapea, când am realizat că ceva e în neregulă cu muzica, suntetul nu se auzea deloc în cele 3 boxe din spate. M-am dus să verific receiver-ul wireless şi conexiunile cu cele 3 boxe, totul părea ok, numai că receiver-ul nu se alimenta, am schimbat priza/ prelungitorul, am umblat în setup-ul HomeTheater-ului, scula nici măcar nu vedea acele boxe. Nu mi-a venit să cred, am scos şi reintrodus de 15 ori toate cablurile, am citit cartea tehnică în engleză, am învătat meni-ul setup pe de rost, după am citit şi cartea tehnică-n lb. Română, de la copertă la copertă, mă gândeam că poate-mi scăpase mie ceva. Receiver-ul copntinua să doarmă. Să mai zic că mi-a venit să-l arunc pe geam, şi că toată epopeea asta mi-a luat vreo 2 ore jumate!! Nu mi-a venit să cred că trăiam aşa ceva, când am comandat scula l-am întrebat pe tipul de la eflamingo despre fiabilitate şi garanţie, „nu că mi-aş dori să se strice, dar am mai avut eu experienţe nefericite pe tema asta”. Am citit chiar în manualul de utilizare că TVurile sunt garantate minim 5 ani, iar restul aparatelor audio/video minim 3. Al meu rezistase eroic nu mai mult de-o săptămână, săptămână în care nu ştiu dacă l-am folosit, cumulat, 24 de ore. Carevasăzică m-am isterizat la culme, dar nu atât de mult încât să pornesc PCul şi să reclam / încerc să remediez „tragedia”. Am ajus la concluzia că sunt blestemată, mai toate chestiile pe care mi le doresc de foarte mult timp şi pentru care fac serioase eforturi financiare, scule numai de firmă, se dovedesc mai proaste decât no-name-urile! L-aş fi pus pe ălbătrân să desfacă receiver-ul, bănui că s-a ars vreo siguranţă, ceva. Dar nu asta e ideea, am dat aproape 1000 de USD pe o chestie care speram să funţioneze cel puţin anii ăia 3 grantaţi de manualul de utilizare! Depresia s-a accentuat când dimineaţă am constatat că firma care asigură service-ul nu este alta decât Dimos Impex SRL, cea care-mi ţine aspiratorul de mai bine de 4 luni, pentru o banală schimbare de motor, banui că abia acum îl inventează!! Îmi vine să bat pe cineva, cu siguranţă că asta va fi mai satisfăcător decât să aştept o juma, ori un an întreg pentru schimbarea unui modul!! Şi uite aşa am scris la magazinul virtual, unde am constatat că tipul care-mi vânduse scula e în CO, iar pe restul de 4-5 inşi care-mi dăduseră confirmare de citirea e-mail-ului i-a durut exact în cur de problema mea. Am sunat, şi după vreo 10 min am vb cu un tip care mi-a făcut legătura cu alt tip, care nu a vrut să vb cu mine pt. „momentan e ocupat”, aşa că primul mi-a trimis legea *** în format word, din care-am aflat că avusesem dreptate să cer să mi se înlocuiască obiectul defect, adică receiverul, însă ei aveau dreptul să spună că nu au de unde să-l ia, şi că mai întâi tb încercată repararea. Deci, la anul pe vremea asta probabil că sunetul de la HomeTheater-ul meu va fi într-adevăr surround, mă rog asta dacă nu-mi iau permis de port armă, sau mă înscriu într-un comando, şi-mi rezolv singurică issue-urile. Tb să iau naibii ceva pentru nervi, simt că nu mai am mult şi bat pe cineva, şi io n-am fost ever violentă, ba dimpotrivă chiar am fost opusul, adică tachinată şi bătută. Noroc că mi-a trecut. Să nu uit să comentez „mai mult decât favorabil” produsul şi site-ul. No, asta a fost partea intunecată şi absolut insomniacă a zilei.
Să revin însă la cei care mi-au salvat ziua.
Pe foarte scurt: halebardul – cel pe care nu ştiu dacă să-l pup sau să-l bat. Oricum, pe zi ce trece mă conving că judecăţile mele nu numai că au valoare, dar sunt şi juste, bineînţeles, modestia e inclusă. Categoric mă pricep la oameni, şi nu numai, îndrăznesc a spune. Într-o vreme spuneam despre mine ceva de genul ăsta: eu sunt precum nuieluşile fântânarilor, numai că eu nu le folosesc pentru a descoperi apa în adâncuri, ci pentru a descoperi, binele, frumosul, delicateţea, bogăţia sufletească, altruismul din ceilalţi. Unii îi spun intuiţie, însă nu e intuiţie, şi nu ar fi exact dacă aş afirma că asta ţine numai de sentimente, de empatie, nu, ţine cel mai mult de mintea mea, cea cu care-i iubesc pe ceilalţi, sufletul folosindu-l doar pentru a-i judeca. Ştiu că sună total anapoda, dar aşa simt, aşa gândesc, aşa scriu. :P
După ce-am ajuns acasă, în ideea să iau aparatul foto şi să plec la grădină să mai fac ceva poze la lalele, am zis să verific şi e-mail-ul, în speranţa că-mi scriseseră totuşi cei de la eflamingo. Vise taică, vise, of course! Am dat însă peste al doilea moment magic al zilei. Cineva-mi scrisese pe trilulilu unul dintre cele mai frumose, decente, sincere şi modeste mesaje pe care le-am primit în toată viaţa mea internautică, şi asta unde eu am scris mai peste tot „nu sunt fan al mesajelor private”. Am nevoie de vorbe frumoase mai ceva ca de aer, nu că n-aş putea citi ceva poezie, însă am nevoie de vorbe frumoase adresate numai mie. Poezia e pentru toţi.
Întâmparea a făcut ca după ce-am ajuns acasă să constat că nu am scos bani pentru cumpărături, aşa că m-am întors spre bancomat, nu am dat bine colţul străzii şi-am dat peste mămica cu cei trei puiuţi. Aşa că i-am tras în poză, pentru voi, că io-i aveam deja-n sufleţel.
Fraţii. No,aşa zâmbesc copiii la care voi nu îndrăzniţi a vă uita. Oare de câte ori le-oi fi zis să zâmbească?! Şi asta a ieşit în final, tiza chiar se smiorcăia, Dumnezeu ştie de ce. :D
Familia.
Între timp a apărut şi o fostă colegă de-a lui taică-meu, cu o bebiţă de aproape un an, pe care io n-o văzusem încă, drept urmare, după ce-am văzut odoru’ le-am recomandat să o ducă-napoi, pentru că ăia de la maternitate încurcaseră copiii, părinţii fiind bruneţi cu ochii negri, iar gărgăriţa blondă cu ochişori albaştri. Seamănă cu bunicul patern. Pentru orice eventualitate am luat modelul. Alexandra. Şi m-am întrebat cu voce tare oare cum este să iubeşti un bebe care nu-ţi seamănă dpdv fizic?!
Alexandra. Model de bebic dulcic, Doamne, te rog ia notiţe, numai neagră şi cu păru'creţ să nu fie! :P
După care mi-am amintit de naşterea mea. Toată lumea-i spusese maică-mii că o să facă un băiat, drept urmare când au aflat vestea că mi-s fătucă, au replicat fiecare ce-au crezut de cuviinţă. Bunicul „du-o înapoi, ăia ţi-au încurcat copilul, asta nu e a noastră!” LOL. Taică-meu „desfaş-o, că io nu cred până nu văd!”. Şi după, a crezut! LOL! Realitatea e că dpdv fizic nu am semănat cu niciunul, eu sunt foarte brunetă, cu mulţi pistrui, cu o piele supernaşpa pe care tb să dau cu mii de creme, foarte bine împregnată hormonal (aşa mi-au spus o dată când am fost internată-n spital), nu am nici conformaţia lor, tata e scund, eu nu-s, mama a avut şoldurile înguste, ale mele sunt largi, rochia ei de mirească probabil că m-ar fi încăput prin copilărie, tenul meu e sensibil şi uscat, al ei gras, ea a fost foarte blondă până prin adolescenţă, părul meu e negru. Mă rog, cică aş semăna cu nu-ştiu-ce mătuşă din partea bunicii materne. Ceea ce e sigur, e faptul că temperamentul şi caracterul îl am din partea lui taică-meu, că de, n-am putut să moştenesc ochii albaştri ai bunicului patern. No, argeşenii sunt de vină, cu toate că umorul, miştocăreala şi orgoliul sunt 1000% olteneşti.
No, gata, că-am obosit, şi mai am de încărcat ceva poze. Visez la cada şi la patul meu.
-----
Mii de mulţumiri Dan Mihu - http://mihu.moonfruit.com/# şi eugenf http://www.trilulilu.ro/eugenf. Categoric ziua asta face cât un an. }}}}{{{{ & (((((H))))).
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu