No, am trecut în extrema cealaltă. Mor de somn. Abia ce m-am trezit. Am adoptat tehnica bebelilor: dorm când mi-e somn. În trebuie cel puţin două vieţi pentru a recupera deficitul. J
Nu mai ştiu de câte ore rulează playlistul Leonard Cohen. Muzica a trecut până şi-n somn. Carmela este şi ea-n extaz. Biata pasăre probabil că e bulversată de rockul la maxim pe care l-am tot ascultat săptămânile astea, pentru că azi s-a comportat cel puţin ciudat. Zăceam pe canapea savurându-l pe Marco Antonio Solis, când păsărica mea început şi ea să cânte. Nu că n-ar face asta nonstop, însă de obicei e greu de suportat pentru că efectiv ţipă, de multe ori o aud de-afară. Dacă stai prost cu nervii nu cred că poţi sta în aceeaşi cameră cu ea. Tipei nu place rockul, detestă când vb cu altcineva şi nici după TV nu cred că se dă în vânt. J Mi-a venit foarte greu să o accept după ce l-a omorât pe preferatul meu, Pepe. Mă aşteptat să dea şi ea colţul, unde citisem că Agapornişii, papagalii dragostei nu trăiesc decât în pereche. Însă n-a fost aşa, probabil unde eu vorbesc mult cu ea, am reuşit chiar performaţa ca atunci când vin acasă eu să-I vb de pe hol, de unde ea nu mă vede, şi ea să-mi răspundă. Deci, azi mi-a cântat. A fost atât de blândă; mi-a reconfirmat faptul că şi animalele, ca şi oamenii, simt când sunt iubite, şi când avem nevoie de dragostea lor. A fost atât de plăcut de simţit, triunghiul nostru magic, Marco Antonio Solis, Carmela şi eu.
… şi vb cântecului, nu mai aştept nimic, nimic în afară de miracol. Leo Cohen este ca un drog, niciodată suficient.
Azi nopate între intervalele mele de somn şi veghe, Juan m-a întrebat dacă mai plec în Ceahlău, nu am reuşit să pricep nici măcar la oră a fost scris mesajul, atât eram de buimacă. I-am răspuns însă “nu, nu fără tine”. Mi-am amintit zilele astea de NL şi de-al lui “cine te stânge-n braţe când plângi?!”. Mi-ar fi plăcut să fiu lângă inima lui Juan, cel puţin fizic, cu toate că citii eu prin cărţi că cică un bărbat când te strânge mai abitir în braţe, e cel mai incapabil de-a te apăra. :P
M-am “isterizat” la maximum unde nu mai pot up-load-a nimic pe Triluliu, vreau de vreo lună să-i fac o dedicaţie foto elissee, admiratoarea mea necunoscută. Mai nou nu se mai încarcă nici fişierele audio, indiferent de browser-ul folosit. Am semnalat problema, dar se pare că pe planeta asta am mai rămas doar eu, Leo Cohen şi Carmela. Cică nu e tratament pentru dragoste. Da’ăsta nu va mai fi niciodată cazul meu, pentru că eu nu am să mă mai îndrăgostesc niciodată, fiind, vb cuiva de pe un forum din alt secol: îndrăgostită de dragoste.
Mor de somn, şi mai am atâtea de făcut prin casă. Am râs să mor, vineri, când după ce m-am plâns unei colege că nu dorm, tipa mi-a zis că a participat la nişte cursuri de psihologie etc. în care terapeuta le-a sugerat că atunci când nu dorm să facă ceea ce detestă cel mai mult, în cazul meu să calce lenjerie. Ok, dar ar mai trebui să fiu şi în stare să mă ţin pe picioare. Oricum, eu prefer să-mi las lenjeria necălcată, decât să nu mai dorm.
Azi aş fi mâncat ceva dulce, şi în afară de dulceaţa de gutui făcută de Elena nu aveam nimic.
Azi a fost una dintre zilele în care nu am vb cu nimeni, mă rog am văzut-o pe Marce uitându-se la florile mele, de fapt la balcoanele mele groaznice. I-am bătut în geam. M-a întrebat ce fac mâine, i-am zic că nimic, drept urmare m-a invitat pe la ea să-mi dea nu-ştiu-ce floare pe care-o vroiam eu. Aşa că m-am dus la supermarket şi-am luat persil şi vin. Marce (Leman îi spune aşa) e unul dintre puţinii oameni cu adevărat buni şi sinceri pe care i-am cunoscut.
Îmi place enorm să-mi petrec timpul cu ea.
Mi-au rămas ochişorii la Ostrov, mi-ar plăcea să-mi petrec ziele libere de Paşte cu cortul undeva pe baltă. Pe Dunăre. Tata a spus că nu i se spune acele “adunări” de apă Dunăre, eu am râs, şi i-am replicat dacă vine din Dunăre, e Dunăre. Aplele sunt în inima mea pe acelaşi loc cu muntele. Trebuie să dau un Google să nu care cumva să adorm neinformată.
Aş vrea să merg la Ostrov cu Juan. Într-o vreme tipul venea des în Cernavodă. Văru-su lucrează la noi. Ne-am văzut de vreo 2-3 ori aşa: pe malul Dunării, la pescuit.
Tot ascult şi ascult Leonard Cohen şi-mi vine în minte articolul lui Alex Şerban despre Cohen. The dove is never free…. me ether!!
Mai nou la lista tragediilor mele IT se adaugă şi imposibilitatea instalării webcam-ului original Microsoft, cel pe care mi-e jenă să spun cât am dat, dar care şi-a scos însă toţi banii “băăăă, da’frumoasă mai eşti!”. LOL! Drept urmare fuck the fucking Microsoft, de-aci-nainte o să cumpăr numai no-name-uri. Oricum, am găsit alt specialist obsedat de IT, despre care sper să nu tb să scriu ca despre Pulovici (vb lui Leman). VP – I am so fucking sorry! Cunoşti deja explicaţia, aia cu adevăr cel mai prieten … şi vb lui Leo “I was born like this, I had no choice”. Ştiu că nu mă crede nimeni, însă zău că aş vrea să scriu numai ca-n revistele alea de gacici, numai roz.
No, uite şi singura mea chestie roz: bougainvillea.
De azi.
de acum ceva săptămâni:
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu