Tragedii locale şi dileme existenţiale

Azi chiar n-am vrut să scriu nimic, şi... ăăă... zău dacă ştiu de ce nu-mi respect pornirile, mi-o fi căzut cu tronc Word-ul ăsta, 2007! :PP

Joi seară tocmai ce-mi făceam nişte legume la gătar, unde stomăcelul meu nu le suportă mereu crude, când aud o bubuitură care reuşeste să mişte blocul şi să-mi deschidă uşa la bucătărie. M-am gândit imediat la Centrală, auzind-o parcă pe străbunică-mea Vasilica: „maică şi dacă explozăşte, ce te faci?!”. Eu una aş fi continuat coptul legumelor, unde de la o vreme mi-e foame nonstop, şi-aş mânca tot ce văd, simt că fac ulcer numai citind reţete, probabil asta e de la calciul şi de la multimineralele pe care le iau. Vineri am afalt la muncă că sărise în aer, în dreptul ecluzei, un Matiz pe GPL, şoferul fusese efectiv dezintegrat, iar un bun samaritean care coborâse dintr-un Logan să dea primul ajutor suferise şi el arsuri grave, unii afirmau chiar că ar fi decedat. Mama mi-a povestit azi, că ea tocmai plecase într-o vizită şi a văzut o mare de flăcări iesind din liziera de la ecluză. Eu văzusem şi auzisem maşinile de pompieri care, ciudat, o luaseră pe drumul cel mai lung, adică prin oraş. Mama a zis că balansul maşinilor de pompieri e foarte mare, iar înclinarea drumului prin oraş era mult mai mică, decât drumul cel mai scurt, cel pe la Centrală. Oricum, nu mi-a venit să cred că totuşi la mai bine de 4-5 km, şi dincolo de Canal, suflul exploziei s-a simţit puternic în tot oraşul.

Aseară tocmai ce veneam de la grădină şi m-a mirat că Poliţia dirija cirulaţia în sensul giratoriu, am auzit ceva discuţii prin supermarket, însă nu am cerut detalii. Azi am aflat de la ai mei că unei basculante plină cu nisip îi făcuse explozie un cauciuc, şi că ea se prăbuşise peste microbuzul care făcea cursa regulată Medgidia-Bucureşti, cel cu care am mers şi io de zeci de ori, omorând pe loc 4 oameni, 3 pasagere plus  şoferul, după ce mai întâi acroşase un Logan!! Şoferul de microbuz tocmai ce-i făcea în loc celui de drept. LLLLLLL Incidentul se petrecuse între Fabrica de oxigen şi satul Ştefan cel Mare, loc în care acum vreun an, doi, un şofer de micorbuz a tot insistat să ne cunoaştem... biblic, probabil, eu fiind cu bicicleta, tocmai ce işisem de oraş, cred că el era oprit la Autoservirea lui Mihai, cea de la işirea din oraş, oricum unde sunt zeci de maşini, tiruri etc, oprite acolo chiar nu l-am remarcat, însă după ce-am ieşit din Ştefan cel Mare am constat că un microbuz mă urmărea tot claxonând, depăşindu-mă sau lâsându-mă să-l depăşesc, şoferul tot îmi spunea pe geamul coborât din dreapta „stai, vreau să-ţi spun ceva”. Pe parte mea de drum era un păpuriş înalt, pe partea stângă era pădure. Logic că m-am superiat, nu era prima dat când mergeam în sezon pe E81, am vrut să sun la Poliţie, dar ca de obiecei mi-am amintit că mi-am uitat telefonul acasă. Oricum traficul era intens iar tipul nu cred că ar fi putut să mă oprească forţat. Aaa... că uitai să zic microbuzul, ma degrabă o furgonetă era gol. La un moment tat tipul a tras şi s-a oprit pe dreapta, când l-am ajus şi depăşit tocmai ţipa la mine „opreşte-te, vreau să-ţi zic ceva”!! No, inutil să mai zic că am pedalat în draci, mai ceva ca la Turul Franţei, până am intrat în prima localitate, Facilia, unde m-am oprit la primul butic şi am cerut o sticlă de apă minerală rece, cu toate că aveam şi io-n rucsac, şi i-am povestit, încă aflată-n stare de şoc, vânzătoarei că unul s-a ţinut scai de mine, că nu ştiu ce vroia, şi că-mi uitasem telefonul acasă. Să mai zic ă tipul era tinerel şi arătos şi că poate nu mi-ar fi făcut tocmai rău! Oricum, m-am speriat în draci, şi nu am învăţat absolut nimic din experienţa asta din moment ce continuu să umblu de nebună (a se citi singură!). J

No, şi acum despre dilemele existenţiale. M-am trezit dimineaţă plină de entuziasm, eh... am trăit şi vremuri când w.e. era numai pentru odihnă. No, am băgat o maşină de rufe, una de vase, am pus la PC playlist-ul Leonard Cohen şi tocmai mă pregăteam să-mi încălzesc o cană de lapte, când s-a întrerupt curentul. Chestie tipică când am io chef de treabă, adică mai ales în w.e., am aşteptat vreo juma de oră, până să mă decid să verific dacă „tragedia” e generală. După ce-am coborât şi-am verificat de 2 ori toţi contorii, am constat că doar eu eram nefericită. Iar. Era aproape 10 am, iar la 11 trebuia să fac un grătar cu pastramă cu ai mei la grădină, numai că afară deja ploua, iar maică-mea mutase evenimentul acasă la ei. Mi-am zis că după masă o să-l chem pe ăl bătrân să verifice. Pastrama a fost supersărată, că maică-mea a spălat-o doar, nu a avut decât o săptămână s-o bage în apă la desărat, drept urmare mâine o să am nişte ochi de parcă mi-aş fi văzut propria înmormântare. No, în rest a fost ok, mă rog, a tb să vin cu vinul meu, pentru că a bătrână nu vrea să priceapă că vinul alb e numai pentru peşte, şi mai mult, cel allb dulce e vin desert. Bineînţeles nu am ratat ocazia să-i reamintesc ce şi cum se bea, nici ea n-a uitat să urle „mereu comentezi, orice aş face nimic nu e bine!”. Fals. Total fals. Mai face şi chestii bune. Promit să mă gândesc la ele. Oricum, ea a fost într-o isterie totală, io am discutat cu ăl bătrân numai despre PCuri, LCDuri, Home Cinema-uri şi alte nimicuri de acest gen. Am vrut să-i spun de cel puţin 2-3 ori despre scula mea defectă, dar am văzut că nu-l interesa, şi că e mai reconfortant să asculţi. Oricum, mi-a ajuns săpuneala „cum nu ştii care e siguranţa ta, pe aia tb s-o verifici?!”. Hm... le-am verificat, anclanşat şi declanşat de 5 ori pe cele automate, din casă, din panoul de pe scară ştiu doar care e contorul meu. Atât. No, încă un motiv să-mi iau un bărbat, un electrician, instalator, tâmplar, poet, muzician, medic, psiholog, psihiatru, detectiv, alpinist etc. :D

NO, din moment ce-mi pierd vremea scriind s-a rezolvat problema tensiunii. După care am profitat de ocazie că ăl bătrân era la mine, de obicei are interdicţie de la a bătrână, tot mi-o găsi şi io unul priceput, şi nu numai la free sex, i-am arătat cum aş vrea să montăm boxele de la HomeTheater pe pereţi, şi să scăpăm de suporţii uriaşi, omiţând, bineînţeles să-i spun de receivier-ul radio care nu se alimenta. Era doar problema mea, şi tb s-o rezolv singurică. După ce-a plecat el eu m-am pus pe canapea, amintindu-mi de ce plătesc cablul, carevasăzică m-am uitat la ceva filme, mai exact am dormit la ceva filme, că tot citisem, bilingv cartea tehnică şi aflasem cum să bag sunetul de la TV pe boxele HomeTheater. După ce m-am trezit, unde tb să întind rufele, mi-am zis să-mi bag la încărcat şi mobil cel care ţine ţine 15 zile, de fapt 4-5, la vb pe minim, am scos din priză acumulatorul de la aparatul foto şi am introdus încărcătorul de la Nokia, când ce mi-au văzut ochişorii încă buimaci de somnic?!  Ledul albastru de la receiver-ul radio de la HomeTheater era aprins, adicătelea funcţionau toate boxele. M-am uitat ca proasta, spunându-mi în gândul meu „aşa ceva nu se întâmplă, acum doar visez”!! Şi-am tot visat cu Cargo, că nu se ştie cât va ţine!! JJJJJ NO, sper să nu mor până termin de scris. Acum iar nu mai merge!! LOOOOOOOOOOOL

O avea dracului vreo setare să se închidă când nu e folosit, da’totuşi nu prea cred!! Oricum, o să pornesc HomeTheater-ul ca să mă conving. Faza e că nu mai înţeleg nimic, am plecat să duc gunoiul şi să iau nişte becuri pentru hotă, şi-am lăsat scula mergând, când m-am întos se oprise singură, m-am gândit că atunci când am făcut DVDul am pus din greşeală şi fişiere imagine, probabil dăduse peste unul din ele, dacă ar fi fost aşa el ar fintb să fie pe ecranul TVul, însă pe ecran era doar Playlist-ul Cargo. NO, chiar nu mai înţeleg nimic, să fie mai deşteaptă decât mine scula asta, doar n-o avea senzor de prezenţă, şi receiver-ul nu o fi setat să se oprească când DVDplay este oprit?! Am mai găsit o altă firmă care  asigură service-ul Philips, o să-i sun să-i întreb pe ei. Oricum, la cum se prezintă scula nu a meritat nici o treime din bani. :D

Lalele, belele şi multă-multă dragoste

Lalelele din grădina mamei. (Sylvia Plath rămâne pe altă dată).

De multă vreme nu am mai trăit o zi atât de perfectă, o zi începută prost, continuată în aceeaşi direcţie, noroc cu seara, cea care-a ucis toţi demonii, amintindu-mi că nu e lupta unui singur om, cea pe care din lipsă de preocupări nobile o duc, şi că atunci când te iubeşte un om, te iubeşte întreaga omenire.

No, da’s-o iau cu începutul. Unde de ceva vreme starea mea normală e oboseala, ieri nu am făcut decât să zac pe canapea, să ascult muzică şi să visez cu ochii deschişi, probabil că am şi adomit un picuţ, când m-am trezit, pe la 23, am constat că tb să-mi fac toaleta şi să calc ceva pentru a doua zi. Mă lovise o lene... de parcă începusem să-l înţeleg pe Nică cu a lui „da’de ce te speli şi-n w.e., doar nu mergi la muncă?!” Din nefericire w.e. nu începuse, m-am ridicat deci cu eforturi supraomeneşti de pe canapea, când am realizat că ceva e în neregulă cu muzica, suntetul nu se auzea deloc în cele 3 boxe din spate. M-am dus să verific receiver-ul wireless şi conexiunile cu cele 3 boxe, totul părea ok, numai că receiver-ul nu se alimenta, am schimbat priza/ prelungitorul, am umblat în setup-ul HomeTheater-ului, scula nici măcar nu vedea acele boxe. Nu mi-a venit să cred, am scos şi reintrodus de 15 ori toate cablurile, am citit cartea tehnică în engleză, am învătat meni-ul setup pe de rost,  după am citit şi cartea tehnică-n lb. Română, de la copertă la copertă, mă gândeam că poate-mi scăpase mie ceva. Receiver-ul copntinua să doarmă. Să mai zic că mi-a venit să-l arunc pe geam, şi că toată epopeea asta mi-a luat vreo 2 ore jumate!! Nu mi-a venit să cred că trăiam aşa ceva, când am comandat scula l-am întrebat pe tipul de la eflamingo despre fiabilitate şi garanţie, „nu că mi-aş dori să se strice, dar am mai avut eu experienţe nefericite pe tema asta”. Am citit chiar în manualul de utilizare că TVurile sunt garantate minim 5 ani, iar restul aparatelor audio/video minim 3. Al meu rezistase eroic nu mai mult de-o săptămână, săptămână în care nu ştiu dacă l-am folosit, cumulat, 24 de ore. Carevasăzică m-am isterizat la culme, dar nu atât de mult încât să pornesc PCul şi să reclam / încerc să remediez „tragedia”. Am ajus la concluzia că sunt blestemată, mai toate chestiile pe care mi le doresc de foarte mult timp şi pentru care fac serioase eforturi financiare, scule numai de firmă, se dovedesc mai proaste decât no-name-urile! L-aş fi pus pe ălbătrân să desfacă receiver-ul, bănui că s-a ars vreo siguranţă, ceva. Dar nu asta e ideea, am dat aproape 1000 de USD pe o chestie care speram să funţioneze cel puţin anii ăia 3 grantaţi de manualul de utilizare! Depresia s-a accentuat când dimineaţă am constatat că firma care asigură service-ul nu este alta decât Dimos Impex SRL, cea care-mi ţine aspiratorul de mai bine de 4 luni, pentru o banală schimbare de motor, banui că abia acum îl inventează!! Îmi vine să bat pe cineva, cu siguranţă că asta va fi mai satisfăcător decât să aştept o juma, ori un an întreg pentru schimbarea unui modul!! Şi uite aşa am scris la magazinul virtual, unde am constatat că tipul care-mi vânduse scula e în CO, iar pe restul de 4-5 inşi care-mi dăduseră confirmare de citirea e-mail-ului i-a durut exact în cur de problema mea. Am sunat, şi după  vreo 10 min am vb cu un tip care mi-a făcut legătura cu alt tip, care nu a vrut să vb cu mine pt. „momentan e ocupat”, aşa că primul mi-a trimis legea *** în format word, din care-am aflat că avusesem dreptate să cer să mi se înlocuiască obiectul defect, adică receiverul, însă ei aveau dreptul să spună că nu au de unde să-l ia, şi că mai întâi tb încercată repararea. Deci, la anul pe vremea asta probabil că sunetul de la HomeTheater-ul meu va fi într-adevăr surround, mă rog asta dacă nu-mi iau permis de port armă, sau mă înscriu într-un comando, şi-mi rezolv singurică issue-urile. Tb să iau naibii ceva pentru nervi, simt că nu mai am mult şi bat pe cineva, şi io n-am fost ever violentă, ba dimpotrivă chiar am fost opusul, adică tachinată şi bătută. Noroc că mi-a trecut. Să nu uit să comentez „mai mult decât favorabil” produsul şi site-ul. No, asta a fost partea intunecată şi absolut insomniacă a zilei.

Să revin însă la cei care mi-au salvat ziua.

Pe foarte scurt: halebardul – cel pe care nu ştiu dacă să-l pup sau să-l bat. Oricum, pe zi ce trece mă conving că judecăţile mele nu numai că au valoare, dar sunt şi juste, bineînţeles, modestia e inclusă. Categoric mă pricep la oameni, şi nu numai, îndrăznesc a spune. Într-o vreme spuneam despre mine ceva de genul ăsta: eu sunt precum nuieluşile fântânarilor, numai că eu nu le folosesc pentru a descoperi apa în adâncuri, ci pentru a descoperi, binele, frumosul, delicateţea, bogăţia sufletească, altruismul din ceilalţi. Unii îi spun intuiţie, însă nu e intuiţie, şi nu ar fi exact dacă aş afirma că asta ţine numai de sentimente, de empatie, nu, ţine cel mai mult de mintea mea, cea cu care-i iubesc pe ceilalţi, sufletul folosindu-l doar pentru a-i judeca. Ştiu că sună total anapoda, dar aşa simt, aşa gândesc, aşa scriu. :P

 În drum spre casă m-a întâlnit cu o fată pe care-o cunosc de mai bine de 15 ani, acum fiind femeie la casa ei. E genul ăla de femeie despre care obişnuia să spună bunică-mea: „parcă au arat dracii cu ea”. Adică e foarte slabă. Azi am aflat că are 28 de ani, pe soţul ei nu-l cunosc, însă îi ştiu fiecare copiluţ de dinainte de-a se naşte. Nu cred că o duc prea bine cu banii. Nu mi s-a plâns niciodată, însă nu am văzut-o tare demult zâmbind din toată inima. Copiii sunt foarte bine îngrijiţi. 2 băieţi, unul de aproape 7 ani, unul de 6 şi fetiţa de 3. Fetiţa, Cristina, „ca pe tine,  întotdeauna mi-a plăcut numele tău”. J Fetiţa e o şatenă dulcică cu nişte ochişori negri-negri cu gene luni şi-ntoarse. I-am zis azi: „vreau să le fac copiilor o poză, poate o să ne întâlnim într-o zi când voi avea şi aparatul la mine”. Copiii ăia mi-au intrat demul în inimă. M-am întrebat azi, oare cum simte o mămica de 3 copiluţi?! Categoric nu se gândeşte la HomeTheater-uri, la forum-uri de 2 lei, la cărţi de poezie şi la alte nimicuri pe care să mai dea banii. O, Doamne, trebuie să fie fantastic să fii îmbrăţişată şi iubită de mânuţe şi sufleţele atât de delicate, sufleţele şi minţişoare din care poţi face cele mai reuşite poezii şi cea mai frumoasă muzică.

După ce-am ajuns acasă, în ideea să iau aparatul foto şi să plec la grădină să mai fac ceva poze la lalele, am zis să verific şi e-mail-ul, în speranţa că-mi scriseseră totuşi cei de la eflamingo. Vise taică, vise, of course! Am dat însă peste al doilea moment magic al zilei. Cineva-mi scrisese pe trilulilu unul dintre cele mai frumose, decente, sincere şi modeste mesaje pe care le-am primit în toată viaţa mea internautică, şi asta unde eu am scris mai peste tot „nu sunt fan al mesajelor private”. Am nevoie de vorbe frumoase mai ceva ca de aer, nu că n-aş putea citi ceva poezie, însă am nevoie de vorbe frumoase adresate numai mie. Poezia e pentru toţi. 

Întâmparea a făcut ca după ce-am ajuns acasă să constat că nu am scos bani pentru cumpărături, aşa că m-am întors spre bancomat, nu am dat bine colţul străzii şi-am dat peste mămica cu cei trei puiuţi. Aşa că i-am tras în poză, pentru voi, că io-i aveam deja-n sufleţel.

Fraţii. No,aşa zâmbesc copiii la care voi nu îndrăzniţi a vă uita. Oare de câte ori le-oi fi zis să zâmbească?! Şi asta a ieşit în final, tiza chiar se smiorcăia, Dumnezeu ştie de ce. :D

Familia.

Între timp a apărut şi o fostă colegă de-a lui taică-meu, cu o bebiţă de aproape un an, pe care io n-o văzusem încă, drept urmare, după ce-am văzut odoru’ le-am recomandat să o ducă-napoi, pentru că ăia de la maternitate încurcaseră copiii, părinţii fiind bruneţi cu ochii negri, iar gărgăriţa blondă cu ochişori albaştri. Seamănă cu bunicul patern. Pentru orice eventualitate am luat modelul. Alexandra. Şi m-am întrebat cu voce tare oare cum este să iubeşti un bebe care nu-ţi seamănă dpdv fizic?!

Alexandra. Model de bebic dulcic, Doamne, te rog ia notiţe, numai neagră şi cu păru'creţ să nu fie! :P

După care mi-am amintit de naşterea mea. Toată lumea-i spusese maică-mii că o să facă un băiat, drept urmare când au aflat vestea că mi-s fătucă, au replicat fiecare ce-au crezut de cuviinţă. Bunicul „du-o înapoi, ăia ţi-au încurcat copilul, asta nu e a noastră!” LOL. Taică-meu „desfaş-o, că io nu cred până nu văd!”. Şi după, a crezut! LOL! Realitatea e că dpdv fizic nu am semănat cu niciunul, eu sunt foarte brunetă, cu mulţi pistrui, cu o piele supernaşpa pe care tb să dau cu mii de creme, foarte bine împregnată hormonal (aşa mi-au spus o dată când am fost internată-n spital), nu am nici conformaţia lor, tata e scund, eu nu-s, mama a avut şoldurile înguste, ale mele sunt largi, rochia ei de mirească probabil că m-ar fi încăput prin copilărie, tenul meu e sensibil şi uscat, al ei gras, ea a fost foarte blondă până prin adolescenţă, părul meu e negru. Mă rog, cică aş semăna cu nu-ştiu-ce mătuşă din partea bunicii materne. Ceea ce e sigur, e faptul că temperamentul şi caracterul îl am din partea lui taică-meu, că de, n-am putut să moştenesc ochii albaştri ai bunicului patern. No, argeşenii sunt de vină, cu toate că umorul, miştocăreala şi orgoliul sunt 1000% olteneşti.

No, gata, că-am obosit, şi mai am de încărcat ceva poze. Visez la cada şi la patul meu.

-----

Mii de mulţumiri Dan Mihu - http://mihu.moonfruit.com/# şi eugenf  http://www.trilulilu.ro/eugenf. Categoric ziua asta face cât un an. }}}}{{{{ & (((((H))))).

Philips – let’s make things more than better

... şi iepuraşul a venit, pe banii mei, of fuking course. :D Dacă n-ar fi fost să-mi rup gâtul, şi aşa vai de mama lui cu/ pe scaunul de la PC poate că aş mai fi amânat ceva achiziţionarea lui DVD/ SACD Home Theater  System. Cred că e mai bine de un an jumate de când pusesem ochişorii pe el. Nici atunci, nici acum nu mi-l puteam permite. Noroc cu cardul de credit, despre celelalte carduri am să fac o captură pe banking, niciodată nu au fost atât de... goale.

Carevasăzică de ieri seară mă tot testez, vb vine testez, ăluia bătrânu i-a laut un secol să pună TV-ul pe suport, în perete, mă rog, unde peretele e din rigips, iar în spate are 5 cm de polistiren, iar tătuca e genul ăla de meseriaş mâna întâi, vb medicilor: „dă şurubelniţa aia cruce”, „ţine aci”, „pune nivela” etc. Ori de câte ori tb să facă ceva mă ucide cu asitenţa tehnică forţată pe are tb să o dau. De obicei îmi place să-l ajut, şi asta unde povestim şi ne amuzăm de diverse. Totuşi ceea ce mă enervează la culme e lentoarea lui, dezordinea-n care lucrează, faptul că-njură nonstop, şi-mi stresează şi fata. Încă nu am reuşit să înţeleg cine pe cine detestă mai mult, Carmela pe el, sau el pe ea, cert e că atunci când el îmi trece pragul, pasărea intră într-o isterie continuă, mă rog chestie pe care el o întreţine cu „taci, fir-ai a dracu! Niciodată n-am suportat papagalii, câinii şi copiii mici”. De cele mai multe ori eu mă amuz ascultându-i cum ţipă unul la altul. Îi tot spun ăluia bătrânu: „ai grijă, dacă scapă asta o dată din colivie ai dat de dracu!!” LOL.

Deci după ce scula mea a făcut mai bine de o zi pe drum de la Bucureşti la Cernavodă, eu parcurgând distanţa asta şi-ntr-o oră jumate, tocmai când mă pregăteam să-i reclam pentru că întârziaseră deja cu vreo oră temenul de livrare, eu oricum fierbând în suc propriu de peste 24 de ore, m-a trezit cu tipul la Fan Curier la scară. Îmi spusese la telefon că, cutia e cam mare, şi că am să-i dau şi-un ramburs, de fapt asta era problema lui. Am coborât deci să-l ajut, nu mi-a venit să cred când am văzut şi-am ridicat de cutie. Aşa că l-am activat pe ăl bătrân. Faza a fost din genul celor pe care le trăiesc io după ce vin acasă din escapadele mele cu Răsturnica: „Doamne ce bine că stau doar la etajul 1”. Unde mor să despachetez, satisfacţia pe care-am trăit-o ieri a fost maximă. Mi-a laut câteva ore să desfac totul şi să încep asamblarea boxelor, asta unde a tb să fac din când pe asistentul, şi/ sau ne răcorim cu un pahar de bere. Sunt foarte mândră de mine, am motat singură Home Theater System-ul, citind pe ici pe colo, că nu avem timp şi răbdare, oricum după toată epoeea i-am zis ăluia bătrânu „şi un handicapat mintal ar fi fost în stare să o facă, e atât de simplu”. LOL.  Mi-am propus să citesc şi cărţile, însă azi am fost atât de obosită, din cauza emoţiilor de-aseară, încât mi-am propus să descopăr totul singurică, lovindu-mă de probleme. Azi am setat funcţia de scanare progresivă.

Despre sculă am să spun doar că e mult mai mult decât mă aşteptam, sau decât mi-am amintit eu că citisem acum mai bine de un an jumate. DVD etc. play-erul este absolut super, habar n-aveam că este screen-touch, am aflat asta după ce-am vrut să-i scot folia de protecţie, şi tipu’a catadicsit să se oprească, pentru că-l atinsesm tocmai în punctul ăla sensibil. Design-ul şi sunetul sunt la superlativul absolut, mă rog, io n-am văzut prea multe Home Cinema la viaţa mea. Al meu este de fapt  un Home Theater. Inutil să mai zic că-mi mut domiciliul în sufragerie, asta până mă satur de sunet şi imagine. Ieri am pus „Păsările” lui Hitchcock. Singura chestie pe care nu am avut timp să o cercetez e redarea sunetului TVului pe Home Theater. Oricum, scula merită toţi banii, cu toate că după ce-am răsfoit mai multe cărţulii singura ţara peste care-am dat a fost tot China. Mai am de instalat pe perete, pentru a fi conform schemei livrate de Philips, boxele din dreptul/ spatele spectatorului, canapeaua mea fiind de fapt un colţar de hol. Oricum, puteau să pună şi ei un port USB pentru memory-stick-ul meu, nu că pe un DVD n-ar încăpea destul! :P

No, şi acum ceva poze, din ciclul “aici sunt banii Dvs.”. J

No, şi asta a fost cutiuţa! 

masa e temporară, până-mi fac altă chestie mult mai utilă pt. DVD-uri/ CD-uri, oricum mă gândesc dacă să fixez sau nu Play-rul pe perete.

eh, pentru o audiţie optimă boxele astea tb instalate cu totul altfel. :D

nu ştiu de ce am io impresia că sunetul se aude numai din boxele din faţă, poate şi unde cele din spate sunt amplasate necorespunzător. :D

Cum se aude Cargo?! ehhh... în niciun caz nu poate fi ascultat de către DragoCargoFana aşa cum şi-ar fi dorit, adică la maxim! :P imaginea asta este dinainte de setarea scanării progresive. Acum rezoluţia e mult mai bună. Abia aştept să mă uit la un film.

De mai bine de-o oră ascult Igor Krutoi.  I'm in love. Again. :PPP