Who am I?! I am... a discoverer.

Nu mă mai întreb asta, demult. Povestea de azi nu este despre mine. Eu încă ştiu cine sunt; sunt fata care bea ceai verde cu vanilie, ceai pe care iar l-a uitat prea mult la infuzat, fiind din nou de nebăut, cea care aşteaptă All the President’s Men (1976), Toti oamenii presedintelui, pe TCM la ora 22:00, cea care acum ascultă Chopin la România Muzical, cea care tocmai ai ieşit din baie, şi-a umplut casa cu aroma a zeci de beţe parfumante pentru că nu suportă mirosul de mâncare, cea care-şi trăieşte, din nou, oboseala cotidiană, cea care şi-a reamintit zilele astea de domnul Andronache cel de acum mai bine de 5 ani. [trebuie să fac rost de progamul acela, cel prin care doar dictez. Sunt atât de obosită, şi dacă aş putea aş scoate-n afara legii crainicii de radio. Haydn, acum la România Muzical. Nu-ştiu-ce oratoriu.] Miracolul zilei a fost că în căutarea unui suport pentru beţe parfumante am dat peste memory cardul de 2 Giga, de la aparatul foto, cel pe care nu-l găseam de mai bine de un an, şi pe care l-am îndoit un pic mai mult când i-am dat, unităţii centrale, unul din miile de şuturi! Ha-ha-ha! Mă duc să mă întind un pic pe canapea, azi noapte am avut iar „insomnie de nesomn”; sper să mă trezesc la timp pentru „oamenii preşedintelui”. Oratoriul ăsta e în germană, nu pricep nimic; unde-o fi crainica aia când ai mai multă nevoie de ea?! No, om trăi şi-om povesti mâine.