Nu ştiu alţii cum gândesc după ce li se spune că trebuie să slăbească 5 kilograme, da’io înainte de a mă autoînfomenta mi-am zis să trec ŞI peste sfatul dermatologului şi să mai ies un pic din casă, mai exact să-mi reiau aşa-zisele practici sportive.
(Ascult Monty Alexander, unde nici un fişier din poeziile descărcate de pe CDurile Polirom nu mai e citit de noua versiune de WinAmp.)
Mor de frig şi de oboseală, iar degetele mele sunt lipicioase, după cel mai nedulce pepene pe care l-am mâncat vreodată.
No, deci m-am reapucat de sport. Ieri a fost ziua “scărilor”, azi cea a biciclitatului prin împrejurimi. Mai întâi de toate ar trebui să spun că detest vara, unde suport foarte greu căldura. Să faci sport la peste 30 de grade la umbră nu-i tocmai plăcut.
No, ieri după ora 19:00 după ce-am făcut mici cumpărături şi-am executat o salată de legume cu telemea de oaie – o minunăţie! –, mi-am pus echipamentul complet alb, foarte mulat şi decoltat – dac’ar fi numai după mine, pe vreme asta aş umbla complet goală, :P – şi-am plecat pe stadion. După nici 5 minute în aerul fierbine eram deja transpirată, deci atinsesem o treime din obiective. :P
“Scările” sunt unul dintre genurile de exercii pe care le-am învăţat în puţinele luni în care am frecventat o sală de fittnes insalubră. “Scările” mele constau în: găsirea unul colţişor nepolutat de PETuri şi ambalaje din tribuna stationului, tribună un pic atipică, adică fără scândurile din lemn pe care stau spectatorii – chestie foarte utilă mie; treptele trebuie să fie cât mai înalte şi cât mai late, pentru ca efortul de-a le ura/ cobărî să fie cât mai mare. La sală foloseam o bancă, acasă se poate folosi bine-mersi şi stepper-ul. Cheia eficienţei exerciţului care întăreşte muşchii fesieri cu precădere, dar şi pe cei ai gambelor şi coapselor, cheia este creşterea treptată, în cadrul fiecărei şedinţe noi, a numărului urcări şi coborâri. După două zile de joacă dintr-asta cobori scările ţinându-te de perete, sau de balustradă, atât de cruntă şi dureroasă e febra musculară. Făcut constant, adică numai 300 de zile pe an “scările” chiar modelează corpul, mă rog, picioarele, fesele, şi abdomenul, cică.
No, deci eram pe stadion în zona mea de “scări” numărând de zor, unde exerciţiul se începe cu o treaptă şi se termină cu câte are tribuna, sau câte te ţin picioarele, deci număram, unde eu urc întâi cu un picior de 50 de ori, după care execut câteva stretching-uri, perioadă în care mai dau o geană prin împrejurimi. Ieri de exemplu, companie mi-au ţinut nişte vaci care păşteau pe lângă tribună, total nesportiv, şi nişte fotbalişti anemici care alergau pe lângă două aspersoare a căror soartă am invidiat-o întreaga seară. Eram deci în pauza de stretching când văd un tip masiv că intră pe teren, se dezbracă de tricou şi începe să alerege; era încă foarte cald, şi soarele nu trecuse de zona mea de tribună. Mă mai întind un pic, timp în care alergătorul masiv se face şi mai masiv, şi mai masiv până aunge la peste 160 de kilograme, adică în dreptul meu, care mă uit ca la Discovery, rubrica de supraponderali, nevenindu-mi să cred că toată masa aia de carne, oase şi umori se poate mişca din loc prin voinţa şi puţină proprie. Tipul, gol până la brâu era lac de sudoare, colacii de grăsime i se mişcau precum gelatina, specacol deloc agreabil, la care creierul meu şi-a zis “aoleu, ăsta o să fac infarct pe teren! Ce-o fi în capul lui de-a ieşit din casă pe vreme asta?!”. Transpiram şi mai tare privindu-l cum aleargă 50-100 de meri după care se opreşte şi merge încă 50-100 de metri, şi toooot aşa. Ca să mai alung monotomia mi l-am imaginat în timpul unui act sexual! L… oh, mamă! Oricum, după MP3-player şi după bermude am dedus că trebuie să fie vreun canadian sau vreun american, ai noştri nu sunt atât de delăsători în vestimenaţie şi înfăţişare. Mâine mi-am propus să iau aparatul foto şi să-i fac o poză, bineînţeles eu fiind bine ascunsă prin pădure, unde nu vreau să-l pun într-o situaţie şi mai jenantă decât este deja.
De obicei după ce-mi termin jumătatea de oră de “scări” dau câteva ture de stadion, de data asta am trecut peste, unde nu am vrut să mă deprim şi mai tare alergând cu elefănţeii. No, aştept gheparzii. :P
Azi a fost ziua de bicicletă, cea care nu cred că a fost chiar reuşită, unde acum mă întreb dacă scriu eu, sau spiritul meu îmi murăreşte a mia tastatrură?! Cred că este înfometatul şi mult prea obositul spirit, cel care a făcut 13 km dus, şi 13 km întors, prin căldură, ţânţari, două coaste asasine, iar mii de ţânţari, un soare care şi-a văzut de apusul lui egoist, o Dunăre maaaaare şi tulbure cu nişte peşti mici-mici-mici, care mă minţeu că sar după ţânţari, când ei doar se antrenau pentru olimpiada pescarilor amatori, pescari aflaţi lângă poluante galbene maşini vechi, pe izlazul unde aş vreau să-mi pun io cortul peste două săptămâni, asta dacă n-ar veni violatorul… Categoric, e vorba de spiritul meu, el ştie cel mai bine cum s-o-njure pe Răsturnica, cea care nu vrea să schimbe viteza la deal, pe foaia cea ma mare, că cică aia e pentru “loser”-e, fără picioare zdravene…
Doamne, da’cât pot să scriu fără să spun nimic! Ha-ha-ha! Oops! Cred că a-nviat Dragomara.
Noi, deci, Proces Verbal:
- - Se consumaseră 40 kw cu aerul condiţiuonat, deci era foarte rece şi bine în ap. 33;
- - S-au mai consumat 5-6 kw cu fierul de călcat, folosit pentru 5 tricouri şi 2 prosoape, dacă aşa continua astfel până la Crăciunul… 2012 cred că aş termna toate rufele;
- - S-a pus costumul de ciclist cu venit mediu, s-a transpirat abundent, s-a înjurat aşişderea, no AC on in bedroom;
- - S-au umfalt 2 roţi de bicicletă, s-a monatat un stop, s-a transpirat, din nou;
- - S-a constat că după a o suta întâlnire a Răsturnicii cu parchetul, cedase tot cel din urmă;
- - S-au pus adidaşi pentru biciclitat, s-a transpirat abundent – deoarece nu există şireturi, ei trăgându-se, în chinuri, pe piciorul umed;
- - Tentativa nr. 1, de părăsire a apartamentului 33; nereuşită; în cădere ghidonul îşi schimase poziţia; unde sunt o româncă adevărata am aplicat o soluţie neaoşă. Nu, nu e vorba de sârmă, io nu-s moldoveancă, deci am ales ciocanul; Fiasco, evident, câte ciocane (la poropriu! :P) poţi da după 2 felii de penene?! :D
- - Tentativa nr. 2, de părăsire a apartamentului 33; nereuşită; găsit şuruburi vinovate, găsit imbus, însă forţa fizică a fost mai mică decât a şuruburilor;
- - Între cele 2 etape s-a transpirat şi înjurat, pentru conştientizarea şi asumarea problemei, evident;
- - Tentativa nr. 3, de părăsire a apartamentului 33; reuşită?! Poate dacă ar fi fost vreun incendiu, Doamne fereşte, atunci ar fi putut fi reuşită!
- - S-a contactat Al-bătrân şi s-a remediat parţial problema, pănă la viitoarea căzătură a Răsturnicăi.
Concluzie: cei care vor fi lăsaţi de către sport, în viaţă, asta prin absurd, nu vor fi iertaţi nicidecum de propriile cuvinte. Mi-e foame şi am febră musculară, mă dor până şi oasele pe care nu le am, noroc cu Leo, el ce mă mai consolează un pic: http://www.youtube.com/watch?v=CBdbOLUKgIQ
(Exact asta-i spune creierul meu corpului meu.)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu