Viaţa într-o gară

Nu, nu e o metaforă, acum vreo câţiva ani am observat, în drumul meu spre birou, că cineva s-a mutat efectiv,cu căţel, purcel şi... găini în dezafectata gară Cernavodă Oraş. Când nu e trafic, şi e foarte linişte pot auzi din balconul meu cotcodăcitul păsărilor şi lătratul cânilor. Mi-am propus de câteva ori să merg să fac ceva poze.

Am ales ziua de azi poate şi unde după "misiune" urma să fac piaţa.

Nu a fost tocmai o alegere inspirată, unde oamenii erau acasă şi s-au arătat foarte suspicioşi când m-au văzut cu aparatul foto, bănuind probabil că vreau să-i reclam undeva, sau că mi voi fi fiind vreo canadiancă excentrică, ceea ce dată fiind culoare pielii, cea de la mama natură, la care se adaugă şi arsurile provocate de biciclitatul pe arşită, ar fi fost mai greu de crezut. Rar mi se întâmplă să nu simt nicio plăcere când apăs pe declanşator. Întâmplarea a făcut ca azi să fie una dintre zilele acelea; parcă îmi jucam - foarte prost - propriul rol. No, da' să nu mai lungesc vorba şi să încarc ceva poze, că e deja târziu.

Scările care duc la gară.

Tipul a îngrădit perimetrul gării, başca are vreo 2-3 câini; cel negru era foarte activ. :-)

Pe linie moartă - la propriu.

Aşa arată gara văzută de undeva dintre linii, de la cel mult 20-30 de metri de Canal.

Prin "curtea" gării.

Ei da, încă un câne rău! :P

Un singur impuls, şi câte s-ar putea schimba, şi nu numai pe linia asta moartă.

Gara - vedere de ansamblu.

... şi Canalul. Toate pozele care vor urma vor fi dedicate - ca să zic aşa - Aneiemona, cea care trăieşte romanul vieţii ei pentru că nu este indiferentă (Mariana Nicolesco)

Ciulinii Dobrogei. Cu toate că nu am avut chiar nicio chemare, azi am făcut unele dintre cele mai reuşite macro-uri, zise modestă, Drago! :P

Dacă i-ar fi semănat careva nu cred că s-ar fi dezvolat atât de viguroşi, ciulinii ăştia.

Şi după toate asta m-am urcat aci şi printre multe altele am văzut cine-mi îngraşă de fapt jardinierele cu petunii. No, de mâine plec la vânătoare de porumbei.

Despre sentimente am să vorbesc altă dată, nu că n-aş fi trăit chiar niciunul, însă îmi trebuie ceva care să-mi stârnească "logoreea", privirea oamenilor ăstora a făcut tocmai contrariul.