Rucola. Presentimentul nefericirii.

De fapt lucrurile stau tocmai pe dos, şi nu au absolut nicio legătură.

[Sunt atât de obosită, mi-e somn, şi mai trebuie să întind rufele şi să fac baie. Aaa... şi mai am şi-un kil jumate de cireşe de păpat - sarcină care totuşi nu pare chiar atât de dificilă.]

Cireşele sunt imense, cu cozi foarte scurte; cele foarte coapte chiar sunt dulci.

No asta a fost ieri. Dar să reiau firul rupt al poveştii. Ieri am fost cu *** să vedem ***, cu toate că io una mă autoinvitasem doar la "inaugurare", şi în niciun caz pentru evaluări imobiliare, unde mi-s sătulă până peste cap de haosul din casa mea. Cu toate că am vizitat câteva zeci de astfel de locuinţe, a lui *** a fost cea pentru care am simţit cel mai puţin interes. Sunt conştientă că e în renovare, însă nu ştiu de ce, trecându-i pragul, am avut un acut sentiment de singurătate, indiferenţă şi cruntă nefericire. Ceea ce este cel mai straniu e faptul că nu mi-am propus absolut nimic în ceea ce-o priveşte pe ea (casa), pur şi simplu presentimentul ăsta nu a făcut decât să mă pună în gardă cu ceea ce va urma, cred. Acum poate că o mare influenţă a avut-o şi energia negativă a celor care tocmai au părăsit-o. Oricum, mai rece decât casa a fost stăpânul. Trebuie să recunosc că cel puţin ei doi se potriveau. :D. Etc.

Cel care a schimbat, în sens pozitiv, evident, traseul zilei a fost tipul din piaţă, cel de la care am cumpărat cireşe, cel care din glumă în gumă, tot îndemnându-mă să gust şi din zmeură, că oricum ei au ceva peste cantitatea din acte, ca în final să mă surprindă invitându-mă "poţi să vii aci îi fiecare zi, şi să guşti ce vrei, chiar dacă nu ai bani să cumperi!" replică la care eu am răspuns râzând "ştii, nu am bani în fiecare zi"! Tipul a fost atât de tonic încât nu m-am abţinut să nu-i zic lui *** "da'ce cuceriri" mai fac şi io"! :-))) Întotdeauna i-am admirat pe cei care ştiu să vândă, drept care am să inaugurez o mică rutină atipică, în care am să includ şi piaţa aia.

După piaţă şi cireşe - cele care în opinia lui *** "au viermi şi nu ar trebui cumpărate"; probabil că de-aia tipul şi-a luat 2 kg, ca să se convingă - am plecat la supermarket unde am găsit rucola proaspătă, şi amintindu-mi de marele critic, am cumpărat 2 caserole.

Ajunsă acasă am dat un Google, şi-am ales prima reţetă: rucola cu roşii, ceapă, suc de lămâie, oţet balsamic, ulei de măsline, sare şi piper.

Acum trebuie să-i dau dreptate marelui critic: rucola nu se poate consuma ca atare, fiind absolut oribilă. Mă rog, io citisem pe Net că ar avea gust de usturoi, şi, mai mult de-aia o cumpărasem. Oricum în salata de mai sus, rucola a fost excelentă, sau doar mi-o fi fost mie foame! :-) Oricum cea care m-a dat gata a fost combinaţia dintre oţetul blasamic şi sucul de lămâie.

No, uite şi ceva poze. Cutia de rucola rămasă am de gând să o fac mâine, cu ton. Trebuie acum să mărturisesc că prima impresie a fost nefavorabilă, da' la cât sunt io de "snoabă" în ceea ce priveşte gastronomia, mi-am propus să continuu. :P