Batwoman

No, tocmai ce beau ultima bere neagră din viitoarele 90 de zile ale vieţii mele. No, tocmai ce stă să înceapă prima zi a ultimilor 400 de ani ai vieţii mele, celei de neieşit din casă, la lumina zilei.

Ascult Ayo, cea care-mi spune pentru a mia oară că viaţa nu e o poveste cu zâne, că ea e doar reală. De parcă n-aş şti!

Nu am chef de nimic, şi mai trebuie să fac şi baie şi să descifrez hieroglifele din reţeta dermatologului, azi am avut aceeaşi problemă la două farmacii.

Nu ştiu ce mă doare mai tare: faptul că nu voi mai simţi niciodată sărutul fierbinte al soarelui pe piele, sau faptul că va trebui să iau o tonă de medicamente, preţ de 90 de zile, zile în care va trebui să uit de absolut orice băutură alcoolică, sau cei 300 de lei pe care i-am dat pe tratament, şi stai că nu am găsit încă totul!

Mintea mea refuză să creadă că după mai bine de juma de viaţă prin soare şi caniculă brusc devii alergic... „pentru că sistemul imunitar se degradează în timp”! Nu am avut în viaţa mea absolut nicio alergie, şi-mi e foarte greu să cred că mă îmbolnăvesc tocmai când mă alimentez cel mai sănătos.

No, deja mă gândesc să-mi fac o pelerină albă, pe care să o port peste haine când ies la lumina zilei. Mă gândesc ca pentru a o putea suporta mai uşor să o cos de mână, singură. Nici nu vreau să mă gândesc cum voi arăta, mă rog, mai exact: nu-mi pasă! Ceea ce ştiu sigur e faptul că nu voi sta în casă, chiar de-ar fi să consum tot stocul de inutile şi extrem de scumpe ape termale „Avene”.

Analizând retrospectiv toate episoadele mele herpetice („buboase” J) mai recente, realizez că tipul a avut dreptate, soarele fiind unul dintre factorii predominanţi.

Oricum nu mi-a plăcut doctorul ăsta, cu toată opera ascultată şi cu toată graba impudic afişată, nu cred că a reţinut 5% din ce i-am spus, nu că ar fi ascultat ceva. Evident tot eu eram de vină, cea care nu a venit când bubele erau în plină glorie – evident faptul că am sunat 3 zile la rând, săptămâna trecută pentru, o programare de urgenţă a contat doar pentru mine. Tipul nu a fost în stare să-mi citească corect prenumele, spunându-mi de vreo două ori „Cristina”, şi evident nu a reţinut şi nu a crezut nimic din ce i-am spus, şi anume că nu fumez şi că am avut numai herpes bucal. Ceea ce-a pus capac acestui dezinteres profesional a fost remarca care m-a lăsat fără replică ”ar trebui să faci şi un test HIV, că tu ştii cel mai bine cu cine te-ai culcat!”. Asta a venit după ce a răsfoit, fără să citească şi/ sau reţină cele mai complexe analize pe care le-am făcut vreodată, cele care includeau şi anticorpii herpes, şi care erau evident pozitive.

Eram atât de obosită şi de consternată încât şi faptul de a-l băga pur şi simpu în pizda mă-sii pentru că-mi pocise prenumele, şi nu mă crezuse pe cuvânt mi s-a părut absolut inutil; mi-am zis să fiu tolerantă şi să-i dau o şansă, pe banii mei, evident. Omul ăsta decretase că mă cunoaşte fără să mă fi privit măcar. Senzaţia de dezinteres şi lipsă de respect pentru pacienţi, cea pe care-am avut-o în săptămâna în care am tot încercat să-l văd pe „vestitul” medic, s-a accentuat. Iubesc opera, însă niciodată nu aş obliga pe cineva să o asculte în timp ce eu trebuie să-mi fac treaba. Am simţit că prezenţa mea îi deranja unul dintre momentele favoritele ale zile. Ceea ce este cel mai tragic e faptul a trebuit să plătesc pentru asta. No, l-am detestat pe doctorul Daniel Nocivin înainte de a-l cunoaşte personal. Aş vrea să spun că intuiţia mea a dat greş, însă nu pot.

No, mâine începe noua mea viaţă. Cea de batwoman.