Univers paralel - I

Astă-seară am citit ceva. După care nu am mai găsit ce-am citit. După care am început să nu mai înţeleg  nimic, după care mi s-a făcut frig, după care nu-mi mi-am găsit niciunul dintre hanoracele pe care aş fi vrut să le îmbrac. După care mi-am găsit cu greu repertoarul muzical cu citate de prin cărţile dragi. După care continuu să mânânc struguri şi să scriu. Transcriu, mai exact.

 „Fericirea adevărată e întotdeauna o clipă – se gândi bolnavul cu amintirea ei proaspătă în suflet. – Mai multă n-ar putea îndura firea omului, care deseori, într-o viaţă de mulţi ani, nu are norocul să întâlnească acea clipă, nici măcar să se apropie de ea”.

„În planul material, cele două principii reprezintă infinitele forme ale pozitivului şi negativului, care, pe treptele mai de sus ale scării vieţii, se numesc masculin şi feminin. Când principiul îşi recunoaşte originea apare sufletul şi omul! Iată acuma un atom spiritual pierzându-şi echilibrul. Cele două principii se diferenţiază îndată în două suflete, bărbat şi femeie, sortite de-acum vieţii materiale. Urmează căi diferite spre aceeaşi ţintă. Trebuie să treacă prin toate planurile existenţei pământeşti, purtând pretutindeni dorul lor de unire şi permanenta nostalgie după lumea spirituală. În clipa când sufletul gol se întrupează, începe viaţa omului. Pentru suflet e încercarea supremă. Încătuşat complet în coaja materială, trebuie să-şi recunoască anevoie conştiinţa de sine, să urmeze supus, legile vieţii materiale. Mereu trează, stăruie doar trebuinţa de-a găsi perechea lui de echilibru. Bărbatul şi femeiea se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti. Un bărbat, din milioanele de bărbaţi, doreşte o singură femeie. Unul singur şi una singură! Adam şi Eva! Căutarea reciprocă, inconştientă şi irezistibilă, e însuşi rostul vieţii omului. Pentru a înlesni căutarea aceasta se fac, se refac şi se desfac toate legiile şi convenţiile morale şi sociale, tot ceea ce se numeşte, emfatic, progresul omenirii. Instinctul iubirii e reminiscenţa originii divine. Prin iubire numai se poate unui sufletul bărbatului cu sufletul femeii pentru a redeveni parte din lumea spirituală. Iubirea aceasta e rodul divin al sufletului omenesc. Dumezeu sub chipul iubirii trăieşte în om.

Iubire şi Dumnezeu, conştient sau inconştient, trebuie să alcătuiască suprema preocupare a sufletului omenesc. Fără de ele, omul nici n-ar putea exista.”

„Adam şi Eva” – Liviu Rebreanu