[tocmai ce-am păpat. Pastele mele iubite, cele care de data asta nu prea mi-au plăcut. Ar tb să renunţ o dată pentru totdeauna la mania asta de-a testa tot ce e nou pe piaţă, să încep şi eu să gătesc după reţetă ÎNTOTDEAUNA. Tb să renunţ şi la legumele congelate. De data asta am încercat o marcă nouă, pentru wok. Nu ştiu ce naiba pun ăştia-n ele, nu am citit niciodată descrierea de pe pachet, însă toate au un gust ciudat, cel puţin cele pentru wok. Ufff]
Am visat că eram cu M. care ţinea nu-ştiu-ce conferinţă pe undeva pe la ţară. Nu ştiu de ce mă luase cu el, nu mă interesa tema, nu aveam nimic în comun cu oamenii care-l ascultau, chiar mă simţeam în plus, stând stingheră în colţul meu. La un moment dat M. s-a întrerupt şi a venit şi mi-a dat un pupic impersonal pe obraz. Poza pentru mine, sau cel puţin aşa l-am simţit eu. Cineva l-a strigat atunci pe un cu totul alt nume: Nicodin. “Aha. Carevasăzică aşa te numeşti” am gândit io, “bine totuşi că nu eşti un Codin, ar fi trebuit să-ţi torn ulei închis peste chip în timp ce dormeai”. Am râs, tot în gând, şi tot în vis. De-atunci i-am spus şi eu Nicodin. După ce conferinţa s-a terminat fără alte ieşiri notabile, noi doi trebuia să coborâm un deal abrupt, lui îi era frică, eu m-am enervat şi i-am zis “nici de munte n-ai habar. Hai să-ţi arăt cu se face.” Şi i-am arătat atât de bine încât el ajuns înaintea mea jos, şi m-a aşteptat. Am simţit atâta tandreţe în faptul ăsta, tot în vis fiind. Acum că sunt trează, i-aş fi dat vreo două plame că nu a fost lângă mine să-mi dea mâna unde am fost nesigură, aşa cum de fapt procedează un bărbat. Nu ştiu de ce m-a uimtit că el încă mă aştepta. După astea a început o scenă nouă, fără nicio legătură cu ce trăisem până atunci. Ploua torenţial iar eu stăteam în mijlocul unei intersecţii dintr-un stat ardelenesc, cu case din acelea cu specific săsesc, cu porţile acelea înalte, stăteam deci pe un scaun în faţa unei mase de lemn goale. Turna cu găleata peste mine, era frig, dar parcă eu nu sinţeam frigul, întreaga fiinţă fiindu-mi inundată de o imensă tristeţe. De undeva de la o fereastră M., acum Nicodin, mă privea insensibil, ştiind parcă că sufăr, dar neputând să ia vreo decizie.
Zilele astea am vb cu Mihnea despre remuşcări, el mi-a spus că toţi oamenii au remuşcări, că şi ăsta e un indiciu al faptului că suntem doar oameni ci nu îngeri, i-am spus atunci că eu chiar nu am ce-mi reproşa, nu că n-aş fi greşit niciodată nimănui, nu, ci pentru că am încercat mai mereu să-mi corectez greşelile, zic eu.
Visul acesta mi-a adus aminte de un film foarte drag mie. Un film care chair nu are legătură (prea mult :D) cu ce trăiesc eu acum. Non ti mouvere - http://www.imdb.com/title/tt0330702/ . Oare să fi început construcţia a ceva ce chiar am să-mi reproşez mai târziu, sau ce?! De ce-am visat asta?! Oricum sunt pe drumul cel bun, după ce exul nu auzea bine, vorba lui Leman “fată, ăsta nu cred că a auzit nici măcar jumătate din cele ce i-ai zis”! LOL Şi ăsta a fost numai în avantajul lui! Nicodin-ul meu nu prea vede, am făcut împreună haz de necaz pe tema asta, io întrebându-mă ce “problemă” va avea următorul meu bărbat! LOOOOOOL No, dacă noroc nu e nimic, nu e! Ce-o fi oare în capul meu, ce-o fi?! :D
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu