… mă rog, aproape 4 ore, şi aproape pierdute. Nu mai ştiu care a fost motivul care m-a determinat să văd filmul ăsta, ceva influenţă trebuie să fi avut şi premiile primite: http://www.imdb.com/title/tt1128075/awards.
Subiectul filmului este unul cât se poate de simplu şi de generos: dragostea şi adevărata credinţă religioasă înving toate obstacole… într-un final care se lasă aşteptat mai bine de 3 ore.
Foarte pe scurt: Yu este un puştan de 17 ani a cărui mamă a murit foarte tânără, şi al cărui tată, Takahiro, fiind foarte religios decide să devină preot catolic. Îndeletnicire care-i venea de minume, deoarece era un om blând, răbător şi plin de har, ocazie care o face pe-o mai tânără şi zăpăcită femeie să se îndrăgostească de el, şi să nu se lase până nu-l seduce şi se mută împreună. Marea dragoste se termină însă numai după 3 luni, fapt ce-l va determina pe preot să-şi schimbe radical comportamentul, devenind excesiv de habotnic, şi torturându-şi constant fiul prin spovedirea zilnică a păcatelor. Cum tatăl nu este mulţumit că păcatele inventate de copil, scumpul odor se decide să păcătuiască de-a binelea, înhăitându-se cu încă trei adolescenţi rebeli şi apucându-se de făcut fotografii chiloţeilor fetelor. Îndeletnicirea pentru care golănaşii fac şi ceva cursuri. Din numărul mare de scene acordat acestei activităţi infantile se mai puteau face lejer încă două filme. Ei bine, aici, după ce-am strâns din dinţi preţ de 10, 20, 30… 40 de minute am simţit nevoia acută să opresc DVDul, gândind totodată că cineva şi-a bătut joc de mine recomandându-mi această peliculă. No, dar să revin, după ce se specializează în făcutul pozelor la chiloţei, şi după ce se spovedeşte ca de obicei, Yu reuşeşte să-şi mânie tatăl într-aşa hal încât preotul îl bate şi-l dă afară din biserică, în mijlocul unei ploi crunte. Ocazie cu care-o cunoaşte pe Koike, şi pe “colegele” ei de sectă, Biserica 0, avem să aflăm mai târziu. Koike este o adolescentă cu o viaţă afectivă (şi nu numai) distrusă de un tată, fanatic religios, care-o abuzase toată copilărie, părinte căruia acum, fata, reuşise să-i vină de hac, printre altele tăindu-i penisiul. :D Koike vede în Yu o copie a ei, adică un păcătos, drept care-şi propune să-l convertească la propria-i religie, care era un soi de afacere pramidală, prin care se învărteau bani frumoşi, tipa făcând parte chiar din conducerea sectei.
No, şi aici am ajuns aproape la jumătate celor 4 ore. În timpul rămas Koike se va strădui prin toate mijloacele de spionaj posibile să-l facă pe tânărul Yu să se îndăgostească de ea. În această împrejurare îşi face apariţia Yoko, fiica vitregă a fostei iubite a preotului, adolescentă care avusese la rândul ei o copilărie grea, fiind părăsită de mamă şi maltratată până aproape de viol, de către tată. Yoko urăşte toţi bărbaţii, şi pentru a le putea face faţă învaţă şi practică cu succes artele marţiale. În urma unei “romantice” întrevederi pe care-o are cu un grup de golani, Yoko ajunge să-ş cunoască pe Yu, cel care sare în ajutorul ei, şi care era îmbăcat în femeie – Doamna Scorpion – deoarece pierduse un pariu legat de cele mai bune poze făcute chiloţeilor. No, şi cu asta începe povestea noastră de dragoste, cu menţiunea că Yoko crezuse că s-a îndrăgostit de-o femeie, şi chiar avea mustrări de conştiinţă cum că ar putea fi lesbiană, şi l-ar putea mânia astfel pe Dumnezeu.
Sorţii fac ca dragostea mamei lui Yoko pentru fostul iubit, preotul, să se reaprindă, drept care cuplul se mută iar împreună, de data asta împreună şi cu fiica vitregă a femeii.
Off… deja m-am plictistit. Yu încearcă să-i arate lui Yoko cine este adevărata doamnă Scorpion, însă de fiecare dată Koike le pune beţe-n roate, ajungând în final să convingă toata familia tânărului să se convertească noii credinţe, Biserica 0, dispărând efectiv cu toţii de-acasă. În timpul ăsta Koike care cunoştea apucăturile perverse ale lui Yu îl şantajează pe acesta, obligându-l să intre în lumea filmului/ fotografiei porno.
Ca să-i mai aline suferinţa, prietenii decid să o răpească pe Yoko, unde cei de la Biserica 0 îi spălaseră creierul, şi nimeni din afara sectei nu se mai putea înţelege cu ea. Şi acum vor urma unele dintre scenele cele mai dragi mie. Răpitorii o ţin pe fată, pe malul mării, într-un autobuz vechi. Bineînţeles Yu stă cu ea. Şi uite aşa trec vreo câteva zile în care Yoko este gata să evadeze, câteva nopţi luminate de lumânări, şi udate de ploi, şi întrerupte de capitolul Corinteni 13 din Biblie. Nopţi cu apusuri superbe şi multă-multă linişte şi priviri pline de dragoste, care însă nu duc nicăieri, Yoko considerându-l pe Yu un pervers fără Dumnezeu. Toate astea s-au terminat însă o dată ce “colegii” de sectă i-au găsit şi recuperat pe îndrăgostiţi. După care filmul se întoarce iar spre panta religioasă, acum aproape toţi protagoniştii fac parte din Biserica 0. Koike nu pierde nicio ocazie de a încerca a-l seduce, sau /şi persecute pe Yu, cel care are o problemă intimă, apropierea lui Yoko producându-i constant o erecţie. De fapt, un sfert din film este arată sau se discută despre erecţia tipului. Foarte educativ!!
No, şi filmul se termină bineînţeles cu aruncarea în aer a sediului sectei, încercarea de ştrangulare a lui Yu de către iubita sa Yoko, cea cu mintea încă dusă, şi cu sinuciderea lui Koike, cea mai malefică dintre toate personajele, totul petrecându-se de valuri-valuri de sânge pe albi pereţi şi albe podele. După ce lucrurile se mai liniştesc, Yoko, cea care locuieşte acum la rudele de sânge realizează că a pierdut adevărata dragoste şi pleacă în căutatea lui Yu, al cărui rând venise acum să o ia razna, fiind internat, deci, într-un ospiciu, pe post de “domna Scorpion”. Evident că tânăra îl readuce pe linia de plutire, credinţa, speranţa şi dragostea învingând, ca mai mereu.
Şi cam asta a fost tot… dovada vie că-ţi poţi bate joc de un scenariu bunicel şi de un spectator şi aşa cretinizat de televizor.
Filmul a avut o coloană sonoră (Ravel, http://www.imdb.com/title/tt1128075/soundtrack) şi o imagine foarte bune. Păcat de balastul pe care l-au dat emorm de multele secvenţe cu fotografiatul chiloţeilor şi cele cum erecţia lui Yu. Nici modul în care a fost aborată şi portretizată credinţa nu m-a mulţumit. Nu ştiu de ce simt acum eu că Shion Sono a făcut dintr-un subiect atât de profund un film atât de mic, pe alocuri deosebit de plictisitor, şi inutil de sângeros.
Recomandarea mea: uită-te doar dacă eşti bolnav la pat (Doamne fereşte!) şi nu ai altceva mai bun de vizionat! Sau eşti… adolescent. J
Şi un bonus, unde tot am amintit de acest capitol din Biblie. (Mi s-a părut straniu să-l aud în japoneză şi să-l citesc în engleză)
Corinteni 13
1 Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, Sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.
2 Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu Sunt nimic.
3 Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
4 Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5 nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6 nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,
7 acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.
8 Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
9 Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte;
10 dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.
11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
12 Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
13 Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
Postări
